Ştirile rele şi bune de luni

Vestea care ne arde la lingurică-se scumpesc mieii şi brânza! O ştire care ne taie pofta de mâncare este cea care anunţă scumpirea mieilor şi a brânzei, înainte cu câteva săptămâni de venirea Paştelui Ortodox. Cică noile scumpiri sunt cauzate de iarna prelungită, de costurile mari de creştere a oilor şi mieilor, conform Sindicatului Naţional al Crescătorilor de Ovine şi Caprine din România. Crescătorii de oi şi capre din România s-au întâlnit recent, la Sibiu, cu ministrul Agriculturii pentru a-şi rezolva problemele, principalele nemulţumiri fiind legate de păşunile pe care pasc oile altor crescători, nu cei din localităţile respective şi faptul că vânătorii au ajuns să împuşte din greşeală, câinii ciobăneşti care păzesc turmele. Cum mare brânză n-au făcut după această întâlnire, scumpirea acestor alimente mult dorite şi apreciate de români ar putea fi justificată într-un fel sau altul de oieri. Cu toate acestea, nu trebuie să ne impacientăm deoarece vom găsi brânză pe piaţă. În 2012, România a importat 36.035 tone de brânzeturi şi caşuri, o cantitate de peste patru ori mai mare decât a exportat, conform balanţei comerciale cu produse agroalimentare a Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR). Deci, anul acesta ar putea importa cantităţi mult mai mari de brânză pentru mâncătorii autohtoni. Ştirea care ne linişteşte-turcii ne vor trimite în continuare legume şi fructe de “calitate” Dacă la alte capitole foamea românească stă mai prost, ei bine la categoria legume-fructe piaţa noastră nu va suferi de ofertele de import. Turcia a anunţat că are un uriaş potenţial de dezvoltare agricolă, ocupând prima poziţie în Europa şi locul 7 în lume din punct de vedere al creşterii acestui sector. Potrivit ministrului turc de Finanţe, Mehmet Simsek, sprijinul total acordat fermierilor a crescut anul acesta cu 17,8 la sută. Cum această ţară deţine cea mai mare cotă de piaţă la exportul de legume- fructe în România, nu murim de foame nici anul acesta. Politica românească-i cea mai tare-n gură! Am scăpat de zăpadă, nu însă şi de inundaţii, vremea ba se încălzeşte ba se răceşte, dându-ne viaţa peste cap, dar cu toate acestea politica ne anunţă vremuri noi. Lepădându-se încă odată de PDL, în Postul Paştelui, preşedintele României, Traian Băsescu, ne încurajează, anunţându-ne că de acum înainte se va ocupa cineva de cei aproape 60% dintre persoanele cu drept de vot, care, însă, nu au votat pe nimeni la trecutele alegeri parlamentare. Trăiască Fundaţia pentru votanţii nehotărâţi! Surse din Guvern, cu nume prenume şi funcţii înalte pe care nu le menţionăm aici, anunţă o vizită a premierului Victor Ponta la tanti Angela Merkel, la Berlin, numai că şeful Executivului dezminte această informaţie. Ori se teme de vreo urecheală de la doamna de “fier” a Europei. Chiar dacă alegerile pentru europarlamentare sunt în 2014, politicienii români se pregătesc de pe acum să candideze. Printre candidaţi se vor regăsi şeful PRM şi viitoarea mămică Elena Băsescu, chiar şi fără sprijinul PDL-ului. Economie ascunsă afară! În timp ce politicienii îşi văd de ale lor, iar un înalt comisar adjunct de la Garda Financiară este suspectat de spionaj economic, ministrul Finanţelor, Daniel Chiţoiu, a declarat pe televizor, că economia subterană a României se situează între 3,5% şi 8% din PIB. Şi că între 2% şi 3% din PIB-ul românesc s-ar scurge în paradisurile fiscale. De unde o fi avut ministrul date aşa exacte şi cu ce instrumente o fi măsurat economia ascunsă? Focuri de arma la frontiera cu Ucraina pentru retinerea unor contrabandisti În ciuda scumpirilor anunţate, fumătorii vor avea marfă şi de acum înainte. Iarba dracului frumos ambalată, continuă să treacă graniţele româneşti în ciuda vigilenţei grănicerilor români, care fac şi ei ce pot pentru a stopa contrabanda. Poliţiştii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Sighetu Marmaţiei au desfăşurat, în ultimele 24 de ore, mai multe acţiuni pe linia combaterii contrabandei cu ţigări, ocazie cu care au reţinut patru cetăţeni români şi au confiscat 3.880 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană, în valoare de peste 34.000 lei. Pentru reţinerea contrabandiştilor care nu s-au supus somaţiilor legale, poliţiştii de frontieră au fost nevoiţi să tragă patru focuri de armă în plan vertical. Naşpa, s-a găurit Podul “Prieteniei” pe partea bulgară, la Frontiera Giurgiu – Ruse Autorităţile bulgare au informat Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră (I.T.P.F.) Giurgiu, prin intermediul Centrului Comun de Contact româno-bulgar, cu privire la faptul că una din benzile de circulaţie a podului Ruse - Giurgiu este impracticabilă, din cauza că au fost afectate covorul asfaltic şi structura fundaţiei de fier-beton a podului "Prieteniei" pe partea bulgară. Autorităţile bulgare au informat că au luat măsura restricţionării traficului pentru autovehiculele cu un tonaj mai mare de 10 tone, pentru ambele benzi de circulaţie. Ca urmare a acestui fapt, până la reluarea traficului, autocamioanele sunt redirecţionate către alte puncte de trecere a frontierei cu Bulgaria. Comuniştii nord-coreeni fac totul pentru o viaţă mai bună-vor să fie cuceriţi de americani pentru a putea trăi şi ei decent Tensiunile din Peninsula Coreeană au inflamat spiritele în ultimele săptămâni, ajungându-se la cote de război. Cel puţin la nivelul declaraţiilor din partea urmaşilor lui Kim Ir Sen. Multor privitori, analişti de politică externă, strategi militari, politicieni le scapă însă, scopul adevărat al ameninţărilor guralive ale oficialilor de la Phenian. De fapt, adevărul pentru care se doreşte un conflict în această zonă din Asia, după cum ar spune unii trăitori în comunismul ţărilor din ex-gulagul sovietic, comuniştii nord-coreeni s-au săturat să moară de foame şi doresc neapărat să-i cucerească americanii. Astfel, poporul nord-coreean ar scăpa de foame, ar învăţa să trăiască decent şi ar ieşi din marasmul înaltelor culmi alte comunismului care-i omoară cu zile. Paul Stan

Prostituţia mascată oferă cele mai numeroase locuri de muncă în ţara noastră

Ilegală în România, cea mai veche meserie din lume, prostituţia, oferă cele mai multe joburi pe piata muncii.

Această realitate nerecunoscută oficial, nereglementată legislativ dar întâmpinată la tot pasul produce numeroase probleme autorităţilor şi societăţii româneşti în ansamblu. Generează infracţionalitate, evaziune fiscală, mari probleme de sănătate, dar şi sociale pentru persoanele implicate în fenomenul de prostituţie, fie practicanţi (femei sau bărbaţi, minori ori adulţi), fie clienţi.

Există o sumedenie de probleme care ar dispărea sau ar fi mult diminuate, dacă prostituţia ar fi reglementată prin lege, nu doar interzisă. Interzicerea acestui flagel nu rezolvă însă şi problemele generate de el.

Conform Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), la sfârşitul lunii februarie 2013, în România erau înregistraţi peste 500. 000 şomeri din care doar aproximativ 200. 000 erau indemnizaţi. Desigur, cifrele statistice nu reflectă realitatea, deoarece în ţara noastră există încă pe atâţia sau chiar mai mulţi oameni fără un loc de muncă neînregistraţi.

Mai sunt şi persoane aflate în căutarea unui loc de muncă neînregistrate în statisticile oficiale. De asemenea, rândul şomerilor este îngroşat an de an, de tinerii absolvenţi de liceu, şcoli de arte şi meserii şi studenţi.

Nimeni, nici o autoritate fie ea centrală sau locală nu o să poată avansa vreodată cifra reală şi exactă a oamenilor fără un loc de muncă din România.

Cu toate acestea, dacă alături de şomerii înregistraţi oficial s-ar număra, chiar şi prin prisma cheltuielilor statului român în susţinerea lor, asistaţii sociali din fiecare localitate sigur, numărul adevărat al şomerilor ar fi mult mai mare. Acestora li s-ar putea adăuga şi falşii handicapaţi sau însoţitori de persoane bolnave, care sunt finanţaţi cu regularitate de stat.

Nu cred că există o contabilitate exactă nici a cheltuielilor făcute anual de statul român pentru susţinerea acestor şomeri oficiali sau neoficiali. Pe de altă parte, sunt foarte puţine şi insuficiente măsurile autorităţilor pentru sprijinirea şi dezvoltare pieţei forţei de muncă. ANOFM, pe lângă rolul de intermediar al anunţurilor locurilor de muncă, dinspre agenţii economici către şomeri, face prea puţin pentru dezvoltarea acestui sector important în cadrul societăţi şi economiei româneşti.

Chiar şi anunţurile locurilor de muncă vacante mediate de ANOFM, sunt total neinteresante şi insuficiente după modul în care, spre deosebire de site-urile de joburi private, această instituţie înţelege să le promoveze.

Dacă cineva interesat în căutarea unui loc de muncă apelează la anunţurile instituţiei de stat sus amintite are foarte puţine şanse să-şi găsească un job. De ce? Pentru că anunţurile instituţiei de stat sunt foarte sărace în informaţii despre posturile vacante, fără să dea posibilitatea şomerilor să afle numele angajatorilor, domeniile de activitate, cerinţele postului şi beneficiile acestuia, datele de contact şi modul în care pot aplica pentru un post sau altul.

La posturile vacante, ANOFM trece doar tipul de profesie, durata contractului, la cerinţele de angajare nu sunt prea multe detalii în afara celor de tipul „fără experienţă, permis de conducere”. La contact, persoanele interesate de job au invariabil doar soluţia telefonului Agenţiei şi aceeaşi adresă de email, unică, tot a instituţiei respective, la care nu se ştie dacă răspunde cineva şi în cât timp. Lipsesc cu desăvârşire datele de contact-telefon, email, adresa şi numele firmei angajatoare.

De ce se mai cheltuie bani publici de la buget pentru susţinerea ANOFM. în condiţiile în care activitatea acesteia este ineficientă şi nu ajută prea mult persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă? Nu are prea multe alternative de pregătire şi reconversie profesională. Nu este un intermediar şi mediator valabil între agenţii economici care oferă locuri de muncă şi şomeri. Nu oferă nici o strategie viabilă în domeniu.

Nu produce profit într-un domeniu în care firmele private de recrutări fac bani frumoşi, ci doar cheltuie banii publici.

Comparativ cu instituţia de stat, siteurile şi anunţurile de joburi ale firmelor specializate în intermedierea şi plasarea forţei de muncă vin nu numai cu o ofertă mult mai generoasă, ci oferă în detaliu, informaţiile necesare aplicării celor interesaţi pentru ocuparea unui loc de muncă sau altul, conform cerinţelor pieţei.

Pe lângă faptul că oferta actuală a pieţei de muncă româneşti este destul de săracă, oricine se uită pe anunţurile de joburi poate constata că cele mai multe joburi sunt cele ilegale.

De departe, cea mai veche meserie din lume cum este considerată, prostituţia, oferă şi cele mai multe locuri de muncă. Nereglementată legislativ, prostituţia produce numeroase probleme societăţii româneşti, tinerele în special şi tinerii fiind categoria cea mai expusă acestui fenomen necontrolat de autorităţi, dar mare aducător de profit pentru cei care exploatează şi generează fenomenul.

Mascate, îmbrăcate în diverse denumiri atractive, pompoase sau nu, meserii incluse ori nu în nomenclatorul oficial, anunţurile publice de recrutare a persoanelor pe piaţă sunt cele mai prezente şi numeroase la capitolul locuri de muncă vacante.

Adolescente, animatoare, asistente personale, absolvente, fete, băieţi, cupluri, maseuze, modele, operatoare, dansatoare, balerine, performere, performeri, escorte- sunt numeroase ambalaje pentru anunţuri mascate de angajare a prostituatelor în special, dar şi a persoanelor de sex masculin, căutate şi recrutate pentru practicarea unei astfel de ocupaţii.

Aceste anunţuri sunt completate cu asigurări false de genul „activitate legală, câştig sigur, independenţă şi stabilitate financiară, câştiguri între 1000 şi 5000 euro sau dolari pe lună”, etc.

Într-o perioadă în care alternativa tinerilor pe piaţa muncii nu este prea generoasă din partea autorităţilor şi a economiei reale, angajarea pe piaţa neagră a prostituţiei face numeroase victime în rândul fetelor şi băieţilor naivi, dornici de un câştig consistent şi rapid.

Profitul din dezvoltarea acestei activităţi este destul de mare, iar de cerere şi plasare nu se duce lipsă, aşa încât, nu este nici o noutate pentru nimeni, reţelele de proxeneţi şi-au extins „afacerile”, ducând marfă românească şi la export, nu doar în Occident ci şi în ţări îndepărtate de România, în locuri exotice unde se plăteşte foarte bine prostituţia.

Din păcate, în România sărăcia, lipsa de educaţie, naivitatea, inexistenţa unei legislaţii în domeniu, dorinţa de stabilitate financiară şi socială, lipsa de implicare, de informare, tolerarea infracţionalităţii în domeniu, oponenţa unor organizaţii şi instituţii religioase la adoptarea unor legi în domeniu, precum şi alte tare ale societăţii au dus la proliferarea fenomenului de prostituţie mascată, dar totuşi la vedere.

În lipsa unor alternative viabile pe piaţa muncii şi a unei legislaţii menite să reglementeze fenomenul prostituţiei, tot mai multe tinere şi tineri români îşi distrug viitorul şi viaţa, alegând singuri sau fiind constrânşi să practice cea mai veche meserie din lume.

Paul Stan

Completul 7, 5, 3...arestaţi trebuie să trăiască!

În ultima vreme, au început să curgă reţinerile, arestările sau condamnările unor înalţi funcţionari din Justiţia română şi nu numai. Aproape saptamânal, sunt date comunicate, ştiri cu judecători, procurori, avocaţi sau alţi demnitari ai statului român pe numele cărora s-au emis mandate de reţinere, arestare sau au fost condamnaţi sub acuzaţii de trafic de influenţă, luare de mită, fals, uz de fals ori alte infracţiuni prevăzute în Codul Penal. Astfel de ştiri constituie premiere pentru România, dacă ne uităm la ritmul şi numărul lor în creştere parcă, de la lună la lună. Ca cetăţean din mulţime, sunt surprins şi aproape neîncrezător în acelaşi timp, de faptul că infracţiuni de corupţie grave sunt atacate puternic, chiar dacă, sunt sigur, în raport cu realitatea şi dimensiunea corupţiei din ţara noastră, pare a fi o picătură într-un ocean. Dar tot este ceva decât nimic. Măcar de ar continua direcţia pozitivă pe care pare să o fi apucat Justiţia română, fără să ne facem prea multe iluzii însă, deoarece mai este mult până departe. Interesele mafiote, de grup, individuale, corupţia, caracatiţa care au cuprins societatea românească sunt încă foarte puternice, prezente şi făcând jocurile în cele mai importante domenii de activitate: economică, politică, socială. În toate structurile importante care pot fi manipulate, controlate, corupte la toate nivelurile, în educaţie, sănătate... Numai dacă ne uităm, ca simpli cetăţeni, la mulţi aleşi penali în parlament, demnitari urcaţi pe diferite fotolii de conducere mai mult sau mai puţin pregătiţi, dar de unde pot servi cât pot mai bine interesele mafiote. Cu toate acestea, dacă lucrurile vor continua, în ciuda oricăror piedici, de orice natură, să evolueze în sens pozitiv nu putem să nu ne gândim că până la expirarea actualeleor mandate parlamentare şi după, mulţi dintre aleşii actuali se vor găsi în boxa acuzaţilor de fapte de corupţie. Problema corupţiei din România este o preocupare nu doar a marilor puteri din UE sau a SUA, ci începe să se vadă în rezultate şi din partea organelor abilitate din ţara noastră, menite să o combată. Se observă cât de cât, un uşor progres al justiţiei în atacul marii corupţii, chiar din sistemul propriu. De la nivel declarativ încep să se îndrepte lucrurile şi în plan faptic, acestea fiind demonstrate de condamnările unor foşti miniştri, judecători, procurori implicaţi în fapte de corupţie. Până şi actualul premier, prin corpul de control pe care îl are la dispoziţie, a înaintat DNA 21 de sesizări, în urma cărora această instituţie a început cercetări şi a deschis dosare penale. Recent, chiar şi înalţi funcţionari din mamutul RADET au fost luaţi în colimator de DNA şi cercetaţi pentru fapte de corupţie.În sistemul de sănătate s+au produs descinderi, cercetari, reţineri şi întocmire de dosare penale. Chiar şi SRI, prin vocea directorului său George Maior, a anunţat că „Problema corupţiei în administraţie, în justiţie a rămas o prioritate. Transmitem informaţii parchetelor pe această dimensiune. Anticipăm, pentru 2013, creşterea acestor riscuri în intensitate”-a mai avertizat şeful SRI. De asemenea, preşedintele Traian Băsescu a declarat recent, că a avut discuţii cu unii politicieni, care i-ar fi sugerat anumite negocieri pe diverse dosare. Corupţia în România continuă să fie extrem de puternică, iar suspiciunile de corupţie, ca să nu zic faptele, dosarele, acţiunile mai mult sau mai puţin la vedere, sunt la ordinea zilei. Dacă un cetăţean oarecare are curiozitatea să se uite pe declaraţiile de avere ale unor demnitari sau magistraţi ori funcţionari ai statului este imposibil să nu-şi pună întrebări de genul-De unde au atâţia bani, vile de lux, case de vacanţă, terenuri, autoturisme de lux, bijuterii? Când au avut timp să strângă atâta avere şi cum au făcut, că din muncă cinstită mulţi români ajung să facă foamea, unii dintre ei mai naivi, ca să nu zic altfel, devenind mase de manevră pentru obţinerea voturilor mult râvnite de intrare în Parlament, în administraţia locală. Păi cum să ajungă sus, în funcţii, altfel, indivizi suspecţi sau chiar condamnaţi pentru fapte de corupţie să facă legile în Parlament, când ei pe lângă că sunt penali, habar nu au cu ce se manâncă politica, nu ştiu cum funcţionează mecanismele de elaborare a legilor, nu cunosc domeniile de activitate pentru care trebuie să legifereze. Ce aşteptări să aibă cetăţenii, opinia publică, votanţii de la aceşti parlamentari, mulţi dintre ei votaţi chiar de către cei care îi contestă acum. Uitându-mă, întâmplător, pe site-ul oficial al Justiţiei, deschizând o listă de şedinţe a unei judecătorii de provincie nu am putut să nu rămân uimit de anunţurile publice de genul „Completul cu 7 arestaţi; Completul cu 5 arestaţi”. Privind şi câteva declaraţii de avere ale magistraţilor, unde impresionează unele averi ale unor magistraţi mai strângători, aproape de neimaginat pentru simpli truditori-votanţi de seara până dimineaţa- pentru supravieţuirea lor şi a familiilor lor, coroborând aceste averi cu ultimele arestări şi condamnări ale unor judecători corupţi nu poţi să nu te gândeşti, să nu aştepţi ca pe viitor alţi magistraţi corupţi să apară în faţa completelor de „n” arestaţi. Dacă lucrurile vor continua şi vor fi lăsate să se mişte corect în direcţia unui act de justiţie drept, imparţial, este imposibil ca pe viitor, în viitorul apropiat să nu mai aflăm de cercetarea, reţinerea, arestarea sau condamnarea unor magistraţi, procurori, demnitari sau alţi înalţi funcţionari publici pentru fapte de corupţie. Aşteptăm ştiri proaspete în acest sens, Justiţia română dând mici semne de resuscitare, în ciuda faptului că se dau bătălii extraordinare, la niveluri înalte pentru controlul ei. Bătălia pentru o justiţie dreaptă este la început, important este ca aceasta să şi continuie. Recent, în Republica Moldova, la Chişinău, conform siteului Unimedia, pe străzi au fost afişate panouri cu chipurile celor mai corupţi judecători din această ţară. Ce s-ar întâmpla dacă şi în România cineva ar afişa public fotografii cu cei mai corupţi magistraţi români?

Piaţa noastră oferă din belşug Junk food calitatea „I”-a pentru consumatorii români categoria a III-a!!! Mâncarea proastă ne omoară cu zile!

Periculos de real,

Piaţa noastră oferă din belşug Junk food calitatea „I”-a pentru consumatorii români categoria a III-a!!!

Mâncarea proastă ne omoară cu zile!

Ne aflăm în plin scandal al industriei alimentare româneşti acuzată că produce materii prime sau alimente procesate necorespunzător din punct de vedere calitativ, substitute, sau periculoase pentru consumatorii europeni „atacaţi” periculos de puiul, curcanul, porcul, vita, calul sau laptele româneşti. Scandalul se ţine scai de capul autorităţilor româneşti, de câteva săptămâni, blocând practic exporturile de profil ale României în Occident.

Pentru stingerea scandalului în ţară, autorităţile şi producătorii au deschis tot felul de proceduri de control, verificări, destituiri, măsuri, culminând cu tot felul de declaraţii care mai de care mai bombastice, începând de la faptul că acuzele la adresa alimentelor româneşti sunt făcături ale concurenţei internaţionale neloiale şi culminând cu afirmaţiile celor din fruntea agriculturii, precum că „toate produsele alimentare aflate pe piaţa românească sunt foarte bune”!

Realitatea îi contrazice, însă, pe aceşti iresponsabili pentru că, lăsând la o parte alimentele care mergeau înainte de aceste sandaluri sau mai merg şi acum pe pieţe occidentale, piaţa românească geme şi vinde din plin produse de proastă calitate. Neconformă şi periculoasă pentru viaţa şi sănătatea consumatorilor români sau de aiurea, care stau sau se află în tranzit prin ţara noastră.

Să aruncăm o privire la oferta alimentară de pe piaţa românească, în special pe rafturile marilor hipermarketuri, supermarketuri, marketuri unde abundă produsele aşa zis internaţionale. Acestea, alături de cele româneşti constituie baza de aprovizionare a populaţiei, exceptând pieţele agroalimentare unde se mai găsesc, tot mai puţin, fructe, legume şi alte alimente de provenienţă ţărănească.

Dacă se raportează la scandalul industriei alimentare româneşti ale cărei produse sunt considerate periculoase pentru consumatorii occidentali, consumatorii români ar trebui să se considere discriminaţi.

Multitudinea, diversitatea, belşugul, hiperofertele de alimente provenite din import nu sunt cu nimic mai prejos decât alimentele româneşti destinate exportului. Poate sunt chiar mai periculoase şi mai proaste calitativ, dar românii sigur sunt consideraţi consumatori de mâna a treia dacă importatorii aduc şi pun pe piaţă atât de multe alimente neconforme legislaţiei europene în domeniu. Ni le şi vând fără probleme pentru ei, ci pentru noi.

Care sunt aceste alimente sau produse alimentare de import sau internaţionale cum pompos mai sunt denumite, le ştim cu toţii. Foarte mulţi le şi cumpărăm, chiar dacă suntem conştienţi de pericolul reprezentat de consumul acestora.

Banalul cartof de exemplu, l-am văzut deunăzi într-un mare lanţ de hipermarketuri bucureştene. Cartoful de import care poartă originea a diferite ţări, după provenienţă: Germania, Austria, Franţa, Polonia, SUA... Cât o nucă de mare sau mai mare puţin, cu forme neregulate, neconforme consumului uman conform legislaţiei în vigoare, plin de pămând şi de bube este comercializat cu inscrpţia „Cartofi calitatea a I-a”. De multe ori lipseşte indicaţia ţării de origine. Preţurile pentru o astfel de calitate nu sunt mici, cum se laudă comerciantul în clipuri şi pliante publicitare.

În timp ce la noi se vând cartofi de tip junk food, din import, această calitate în Germania sau Austria este considerată inferioară şi destinată consumului animal, nu uman.Doar că sunt vânduţi cu circa 0, 40-0, 50 bani pe kilogram românilor, en-gross, şi ajunge la preţuride la 1,5 la 2, 2, 5 lei pe kilogram în hipermarketuri. Cei care aud astfel de produse în România plătesc mai mult pe transport decât pe marfă, iar profitul este destul de consistent. Pentru ei merită, pentru consumatori nu. Tranzacţiile cu cartofi pentru animale, dar cumpăraţi pentru oameni se fac şi pe siteurile agricole de profil pentru cine nu ştie.

Cartofii româneşti buni, gustoşi, calitatea a I-a cu adevărat se mai găsesc doar în pielele agroalimentare sau putrezesc cu sutele de tone în beciurile producătorilor pentru că nu au cui să îi vândă.

Zilele trecute, însuşi ministrul Justiţiei din Turcia, aflat în vizită oficială în România, la sediul Ministerului Agriculturii, i-a solicitat ministrului român al agriculturii „rezolvarea problemei controalelor amănunţite la care sunt supuse toate transporturile provenind din Turcia la produsele de origine vegetală, mai exact fructe şi legume, subliniind faptul că acestea sunt produse perisabile”!!!

Cum, nu ştiţi ce legătură are justiţia din Turcia cu exportul legumelor şi fructelor turceşti în România? Să încercăm să ne dezmeticim puţin. Păi, peste jumătate din legumele şi fructele de import din piaţa noastră provin din Turcia şi în nenumărate rânduri, numai aunci când sau făcut controale şi analize, adică în foarte puţine cazuri, au fost dovedite a avea deficienţe de calitate şi au prezentat un conţinut de pesticide peste limita admisă de lege. Adică foarte periculos pentru sănătatea noastră. Recent, au fost controale intense ale autorităţilor române asupra legumelor şi fructelor turceşti, iar rezultatele n-au fost deloc pe placul turcilor.

Aceasta pe lângă faptul că la controalele efectuate la comercianţii finali au mai fost depistate numeroase deficienţe, începând de la provenienţa mărfurilor şi ajungându-se până la informarea incorectă a consumatorilor.

La informarea incorectă a consumatorilor, marile hipermarketuri şi supermarketuri sunt cele mai tari. La foarte multe produse alimentare, atunci când căutăm pe ambalaj numele şi adresa producătorului...ioc!...găsim doar informaţia de genul „produs pentru...” şi urmează numele beneficiarului. Dacă un consumator sau altul vrrea să ştie numele producătorului real al acelui produs n-are de unde. Pe etichetă nu scrie. Dacă acel produs prezintă deficienţe de calitate sau altă natură i-al pe producător de nu ştiu unde!

Unde sunt autorităţile româneşti de control care să verifice aceste lucruri sau poate că ştiu de deficienţe şi nu se bagă, ori nu pot să se bage pentru că aşa au ordin de sus. Un lucru este clar producătorii, distribuitorii şi comercianţii occidentali care au afaceri şi fac bani în România consideră cetăţenii români consumatori de categoria a III-a, din moment ce ne bagă pe gât mâncare neconformă, periculoasă pe care evită să o comercializeze în ţările lor de baştină.

În loc de concluzie să vedem care produse alimentare sunt mai periculoase pentru consumatori: produsele româneşti-carnea de pui, vită, curcan, porc, laptele sau brânzeturile-care ajung sau ajungeau pe piaţa occidentală sau legumele-fructele ori produsele internaţionale ce au invadat piaţa românească.

Dacă întradevăr exista un război al producătorilor români cu distribuitorii şi comercianţii străini de junk food, pe lângă pierderile inerente din industria de profil, cei mai expuşi sunt consumatorii.

Consumatorii români sunt consideraţi consumatori de categoria a III-a, care trebuie să cumpere şi să consume orice aliment de tip junk food, conform afaceriştilor străini care fac bani cu nemiluita pe spinarea amărâţilor de români. Şi tot ei ţipă, în timp ce autorităţile române în loc să acţioneze şi să scoată de pe piaţă gunoaiele alimentare, dau din colţ în colţ, căutând ţapi ispăşitori.

Paul Stan

Războiul câinilor comunitari cu oamenii

PERICOL public- Câinii turbaţi atacă Bucureştiul În atenţia autorităţilor îndrituite: “Legea” câinilor urbani, europeni şi un nou sport extrem ar revitaliza bugetul şi imaginea Capitalei. Sutele, miile sau zecile de mii de câini fără stapân, conform recensamântului în premieră, al Autorităţii pentru Supravegherea Animalelor, sau sute de mii de câini comunitari nenumăraţi, după părerea multor bucureşteni, pun în peircol viaţa oamenilor din Bucureşti. Agresivi, posibil turbaţi, mai puţini paşnici, jigăriţi, înraiţi, bolnavi, înmulţiţi parcă peste noapte după o iarnă blândă, iubiţi sau urâţi, câinii comunitari au ajuns să atace şi ziua şi noaptea oamenii, punându-le sănătatea şi viaţa în pericol. Protectorii şi profitorii de pe urma acestor câini fără stăpân, deveniţi pe zi ce trece un pericol public tot mai mare, pot face “excursii” la Spitalul de Boli Infecţioase “Matei Balş”, unde la camera de garda, atât la adulţi cât şi la copii, este un dute-vino, mai ceva ca la gară, al copiilor sau adulţilor cazuţi victime acestor câini agresivi-turbaţi, scăpaţi de sub control. Victime care vin la spital pentru ajutorul de urgenţă-vaccinarea anti tetanos şi anti rabică- precum şi pentru continuarea acestor tratamente care durează până la două săptămâni de la data ataculi canin. Astfel, victimele haitelor de câini din Bucureşti sunt afectate nu doar fizic şi psihic, ci şi pe plan profesional, dar şi în viaţa socială. Mai mult, în special copii, dar şi unii adulţi rămân cu sechele toată viaţa, neputând uita atacul fiarelor urbane. Nenorocirea este că numărul victimelor canine este în creştere, nicidecum în scădere şi, din păcate, nu toţi cei atacaţi merg la spital pentru ajutor medical, ignorând leziunile ce le pun sănătatea şi viaţa în pericol. Din cauza faptului că în ultima vreme, câinii urbani nu doar că sau înmulţit fără număr, nimeni nu-i poate număra, recensământul Autorităţii pentru Supravegherea Animalelor nefiind credibil nici pentru cei care l-au anunţat, ci au devenit şi foarte agresivi, unii fiind bolnavi, turbaţi, purtători de boli, conflictul dintre aceste patrupede şi victimele lor s-a acutizat. Acest conflict tinde să devină un adevărat război de care pe care, deoarece autorităţile menite să rezolve problema sunt ca şi inexistente. Faptic. În aceste condiţii, victimele directe sau colaterale ale câinilor fără stăpân, pentru a-şi proteja copii sau propria persoană, tind să ia măsuri radicale împotriva acestui pericol public. Chiar cu riscul de a fi traşi la răspundere, ulterior, pentru faptele lor, dar sunt obligaţi să-şi apere integritatea fizic şi viaţa în faţa atacurilor canine. Este autoapărare. Cât priveşte autorităţile care trebuie să rezolve această problemă din toate punctele de vedere, începând de la legislaţie şi până la punerea ei în practică, în teren a acesteia, lucrurile bat pasul pe loc. În afară de acest recensământ foarte puţin veridic, care nu aduce şi măsurile necesare ce se impun, singura stire aparent pozitivă este că Senatul a adoptat un proiect legislativ, prin care câinii fără stăpân vor fi eutanasiaţi doar dacă vor fi declaraţi bolnavi de către veterinari. Un fâs şi o bătaie de joc mai mare la adresa Bucureştiului, capitală europeană, nici că se putea. Campania electorală pentru Primăria Capitalei s-a încheiat demult, s-au ales invinşii şi învingătorii. Cu toţii au avut în campania electorală, iar învingătorii şi în program, ca punct important rezolvarea problemei câinilor comunitari. Alegerile au trecut, aleşii au uitat de problema haitelor de câini urbani şi mai ales de protejarea sănătăţii şi vieţii bucureştenilor şi a persoanelor aflate în tranzit prin oraş, victime sau potenţiale victime ale patrupedelor. Pe seama acestor animale nevinovate în fond, responsabilitatea revenind aleşilor, se fac însă, afaceri cu profituri deloc de neglijat, care vor ca problema câinilor să fie gestionată doar în măsura intereselor lor. Cât priveşte victimele sau potenţialele victime ale câinilor comunitari, urbani, europeni, că maidanezi nu le pot spune, acestora nu le rămâne decât să fie cât mai vigilenţi, să-şi apere copii, familiile, pe ei înşişi de atacurile patrupedelor care au fost lăsate să facă legea în Bucureşti şi nu numai. Să se războiască pentru viaţa lor, dacă pot şi dacă vor cu morile de vânt şi cu duşmanii canini agresivi şi turbaţi. Deocamdată, sunt victime şi potenţiale victime. Capitala europeană a României de azi poate fi campioană mondială la numărul mare al câinilor fără stăpân. Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, ar putea include în partea turistică a oraşului şi o ofertă destinată turiştilor străini iubitori de sporturi extreme. Bătaia sau alergatul pe stradă cu patrupedele bucureştene de fundul pantalonilor. Am fi unici în lume cu acest nou sport, ce numai spaniolii să se alerge cu taurii pe străzi. Alergatul şi războiul câinilor cu locuitorii şi turiştii ar putea fi şi sport olimpic, ar contribui la bugetul şi imaginea Bucureştiului. Şi am fi şi unici în lume. Şi aşa cred că suntem unici în lume, dacă ne aducem aminte că un om de afaceri japonez a fost omorât de câini chiar în faţa Guvernului României! Paul Stan

Paul Stan-BLOG de JURNALIST: Şpaga la şcoală

Paul Stan-BLOG de JURNALIST: Şpaga la şcoală: Despre şpaga şcolară realitate cotidiană

În timp ce majoritatea cadrelor didactice, în frunte cu sindicatele care le reprezintă inter...

Şpaga la şcoală

Despre şpaga şcolară realitate cotidiană În timp ce majoritatea cadrelor didactice, în frunte cu sindicatele care le reprezintă interesele în funcţie de simpatiile şi alăturările clasei politice, se vaită de salariul şi nivelul scăzut de viaţă, realitatea din teren bate de departe bocetele de prefăcuţi ale acestora. Ba, mai mult, ca o paranteză a manipulării acestor cadre didactice, realitatea constată că bocetele, vaietele şi greva foamei pot să urce preopinentul fără experienţă şi aparteneţă politică declarată, într-unul din fotoliile parlamentare, cazul învăţătoarei din Caracal, care are acum posibilitatea de a pune umărul la îndreptarea legislaţiei din domeniul învăţământului. Dar nu despre aceasta vreau să discut, ci despre o realitate cotidiană din şcolile româneşti, nerecunoscută oficial la nici un nivel, dar blamată public şi pusă la zid chiar şi de profitorii acesteia. În special, în oraşele mari ale ţării încă de la începutul anului şcolar, uneori chiar şi în vacanţe, sub diferite pretexte, părinţii de elevi, asociaţi sau nu, fac pe dracu în patru să strângă bani pentru educatori, învăţători, profesori. Din toată bogăţia şi mai ales sărăcia lor părinţii pun mână de la mână şi strâng fonduri pentru cadrele didactice. De, ce nu face un părinte bun pentru copilul lui. Sacrificii, eforturi necunoscute imense, unii renunţând la multe necesităţii ale traiului zilnic pentru a da banu la şcoală. De parcă marcarea banului, cadoul, contribuţia la doamna înăţătoare, profesoară le-ar face copii mai deştepţi. Mai învăţaţi, mai educaţi! Strânsul şpăgii, că altfel nu se poate numi atâta timp cât cadrele didactice sunt plătite să-şi facă meseria, are loc în fiecare zi, iar dacă nu există un prilej, ocazie, se inventează ceva de către un părinte mai zelos sau altul sau sugerat abil de unii dascăli. Să luăm Bucureştiul de exemplu. Cine are copii şcolari ştie că bagă adânc mâna în buzunar pentru ridicarea „nivelului învăţământului”, care cu şpagă nu creşte, ci duce la rezultate dezastruase evidenţiate la examene. Cine nu ştie şi are curiozitatea să vadă şi-o poate satisface oricând. Foarte simplu, în fiecare dimineaţă, la porţile şi în preajma şcolilor părinţii fac cheta inevitabilă. Casierul dintre părinţi se alege la începutul anului şi are ingrata misiune de a strânge banii pentru diversele „necesităţi”, momente, evenimente. Din banii părinţilor se cumpără aproape tot la şcoală, chiar dacă, legal, fondul clasei este interzis, dar benevol, începând de la consumabilele pentru tablă până la diverse dotări gen calculatoare, laptopuri, bani pentru întreţinerea infrastructurii, reparaţii şi câte şi mai câte fără de care elevii nu pot”învăţa”. De aia nu au rezultate!!! Uniforma este şi ea o afacere bănoasă pentru cei ce le produc cu ajutorul cadrelor didactice care ajută la contractarea lor. O uniformă de şcoală generală sau de liceu se antamează de multe ori din vacanţe de către firmele şi persoanele interesate şi poate ajunge la preţuri de peste 1 milion de lei fără nici un fel de probleme. Uneori, preţul se indexează pe nevăzute şi în loc de costul afişat, anunţat părinţilor la începutul anului şcolar, pe parcurs acesta creşte. Iar tupeul afaceriştilor este fără margini. Caz concret, într-un liceu bucureşten, după ce la începutul anului şcolar s-a stabilit o anumită sumă, recent preţul uniformei care nu a fost livrată nici acum aproape că s-a dublat!!! La refuzul părinţilor de a plăti creşterea abuzivă, tupeul şi nesimţirea firmei profitoare i-a acuzat pe elevii şi părinţii care au refuzat hoţia pe faţă de ...furt!!! I-auzi, furt! Dar hoţia şi jecmăneala evidentă a profitorilor cum s-o numi? Ba, mai mult, elevilor de la acelaşi liceu minţi „luminate” le-au transmis că trebuie să dea bani pentru cumpărarea unei staţii de radioamplificare, de mii de euro!!! S-o fi stricat vechea staţie şi nu se mai pot auzi „înalţii politicieni sau edili”, chemaţi la fiecare început de an şcolar să se dea în bărci. Chiar dacă şpaga neoficializată către cadrele didactice şi şcoală este dată de către părinţi tot timpul anului sub diverse forme, aceasta cunoaşte anumite perioade din an când are creşteri semnificative. Paştele, Crăciunul, alte sărbători legale sau nelegale, cum ar fi ziua Domnului sau a Doamnei, Mărţişorul, Ziua femeii constituie momente de euforie pentru cadele didactice, când dragostea părinţilor spre binele elevilor face să crească nivelul atenţiilor către învăţători, educatori, profesori. Iar cotele parte ale părinţilor nu sunt deloc neglijabile, începând cel puţin de la 50 Roni în sus, după cu stabilesc comitetele de părinţi. Drept recunoştinţă, dascălii devin un pic mai indulgenţi cu elevii care sunt atenţi, poate le pun câte o notă mai mare, sunt mai puţin exigenţi, mulţi gândind că notele prea mari nu sunt bune mereu, ca să-i poata chema ulterior pe copii şi la meditaţii. Evident, pe bani, pe bani frumoşi chiar. Astfel, şpaga şcolară nerecunoscută oficial, dar practicată în realitatea cotidiană ajută la „creşterea” nivelului educaţiei româneşti,dotarea şcolilor, „profesionalizarea” cadrelor didactice şi scoterea de elevi „foarte buni”, pe banii părinţilor, elevi care ulterior, cum o dovedeşte cu prisosinţă realitatea, din păcate, capotează lamentabil la bacalaureat. Scriind despre aceste realităţi nerecunoscute, dar practicate mi-a venit şi o idee. Ce ar zice guvernanţii dacă ar impune şi un impozit pe şpaga şcolară, că dacă tot dau părinţii de ce să nu se aleagă şi statul cu ceva. Simplu, profesorii ar declara cuantumul şpăgii pe proprie răspundere, nu ar mai fi acuzaţi că ar primi foloase necuvenite şi s-ar oficializa şi această şpagă. Ce ziceţi? Atât deocamdată, despre şpaga şcolară. Data viitoare, poate vom aborda subiectele afacerilor din şcolile româneşti. Tot pe banii părinţilor, cum altfel.