miercuri, decembrie 04, 2013

Șicanăreală pe viața românilor!

Când scriam în urmă cu ceva timp, articolul intitulat „ Calamități în prag de iarnă”, nici prin gând nu-mi trecea că amploarea fenomenului va fi atât de mare, cum se vede astăzi, din prisma marilor probleme și greutăți cu care se confruntă românii, în prezent, dar și la viitorul sumbru care îi așteaptă.
Sumbru, scriam atunci, deoarece credeam că mulți români vor intra în iarnă, dar și mai puțini vor reuși să iasă teferi, în primăvară. Deja, sunt destui cei care au început să dea colțul.
Între timp, lucrurilor rele prevestite li s-au adăugat altele și mai pesimiste, menite să ne facă viața și mai imposibilă: executările silite ale Fiscului și creșterea prețurilor la carburanți, cu tot lanțul de scumpiri și efectele negative generate, sunt doar câteva dintre nenorocirile ce au venit și vor mai tăbăra peste noi.
Toate acestea sunt generate de fapt, de Foamea de bani, a statului rămas cu bugetu-n drum, mai rău ca șoferi-n pana prostului. Sunt generate de Aleșii poporului, care-i bagă pe votanții de la anul într-un fel de post negru, hrăniți doar cu circ politic, scandaluri și demagogii de joasă speță. Mai nou, pentru că am intrat în luna cadourilor, cetățenii au parte de bonusuri de impact major asupra lor, cum ar fi bugetul, creșterea accizelor sau pe scurt, Șicanereala politică.
Din păcate, această Șicanăreală politică reprezentată de protagoniștii celor două palate, Cotroceni și Victoria, conduse de “Matrafoxatul” și “Plagiatorul”, aleșii poporului, se face pe viața românilor.
Miza circului sunt Paralele și așa insuficiente ale cetățenilor, care nu mai pot satisface necesitățile și foamea de bani a aleșilor. De o parte, premierul și guvernarea actuală, care consideră că dacă au fost votați cu 70% dintre alegători, sunt și împuterniciți de aceștia să le scumpească nivelul de trai.
Pe de altă parte, președintele țării pune tălpi insuficiente scumpirii vieții, în România, făcând mai mult de unul singur, munca unei Opoziții inexistente.
Criza politică din Țara Orbilor a ajuns la paroxism, sub ochii unei populații tot mai disperate de ceea ce vede și simte pe pielea ei, ca urmare a actelor și acțiunilor conducătorilor săi.
Pe margine, o parte puțină a opiniei publice și aceasta împărțită în tabere de simpatii și susținători, a început să mârâie din ce în ce mai mult față de măsurile impuse de aleși, ale căror efecte le afectează grav dreptul la un trai decent.
Vehemența acestor oameni se adresează tuturor factorilor politici implicați-actualii guvernanți, Parlament, președinte-acuzați că fac doar jocuri și circuri politice, lansând doar petarde populiste, de o parte și de alta, în timp ce românii sunt aduși în sapă de lemn.
Nu sunt uitați nici “marii lideri de dreapta-Predoiu, MRU, Neamțu, pechinezul Blaga, viitorii câștigători ai alegerilor”, care, prin pasivitate, sau din alte interese, nu acționează nicidecum ca și reprezentanți ai Opoziției, lăsându-l pe Băsescu singur la bătaie.
Unii români mai scoși din fire, fac comparația între acuzarea Ceaușeștilor, tot într-o lună decembrie, și vina clasei politice de azi, acuzând-o de “înaltă trădare, subminarea economiei naționale și genocid”, solcitând judecarea acesteia.
Alții fac haz de necaz, dovedind un umor negru specific românilor, propunând drept soluții de salvare “ să se ridice numărul de parlamentari la 1.200, astfel încât aceștia să poată cheltui toți banii românilor, iar toate referendumurile să fie ignorate”.
Între timp, Plenul Parlamentului a dovedit că lucrează, nu doarme și a stabilit un record, adoptând cele 52de articole ale bugetului de stat pentru 2014, în doar 1 oră de dezbateri! Referitor la acest record, unii pricinoși au spus că într-o singură oră nu s-au putut nici măcar număra voturile tuturor de articolelor.
Între timp, se spune și declară de către responsabili, planurile cincinale la autostrăzi, fie ele autostrăzi mari sau mici, trasate cu creionul, la repezeală, după inspirație și interes, dar și la Suspendata lui Oprescu, care, cică, ar avea și niște străpungeri subterane!
Între timp, baronii locali presează șefii sus puși, pentru un buget mai mare decât pe vremea lui Boc.
RATB-ul scumpește prețul biletelor de la începutul lui 2014.
Și, arătând că se gândesc și la viitorul luminos al Capitalei noastre europene, implicit la imaginea prestigioasă a României în Europa, optimiștii au anunțat că Guvernul a dat undă verde candidaturii Bucureștiului la organizarea Euro 2020, la fotbal.
De pe margine, deocamdată, ne urmăresc fără să ne tragă de urechi, dar siguri de ceea ce fac, actorii externi, UE și FMI.
În timp, viața alegătorilor prețuiește tot mai puțin decât banii lor, în ochii aleșilor, asigurați de “grija” acestora pentru ei, “ca cetățeni ai Europei, nu ca cetățeni de mâna a doua.”
Paul Stan