În pană de călători, CFR poate deveni o amintire pentru români

Se stinge glasul roților de tren în România.

N-am mai călătorit cu trenul de mai bine de 15 ani. Nici în gările din România n-am trecut în această perioadă de timp decât ocazional, așa că, la fel ca mulți cetățeni ai patriei noastre post revolutionare, nu mai știam nimic despre mersul trenurilor. Nici despre condițiile de călătorie. Doar ce am văzut la televizor și de prin auzite, mai știam că tarifele trenurilor de călători au crescut constant și inacceptabil, în timp ce condițiile din trenurile românești au devenit tot mai mizere. Aveam o imagine veche, cu Gara de Nord , viermuind zi și noapte, de mulțimi de călători, care foloseau cu predilecție acest mijloc de transport feroviar, înainte, ieftin și accesibil oricărui amărăștean.

Gara de Nord, august, 2013

De asemenea, aveam în minte mulțimea și lungimea trenurilor formate din cel puțin zece vagoane, care se înghesuiau necontenit să vină și să plece pe principala poartă feroviară a țării.

De la grevele ceferiștilor, de pe vremea când Ministerul Transporturilor era condus de Mitrea sau Băsescu, nu prea mai ajunsesem în gară. Nu mai vorbesc să mai merg și cu trenul.

Am ajuns, însă, acum câteva zile, într-un weekend, la o diferență de o săptămână, întâi în gara Predeal, una dintre cele mai aglomerate stații feroviare pe vremea comuniștilor, când zilnic, dar în special în weekend-uri, mulțimi de copii, adolescenți și adulți luau cu asalt trenurile pentru a merge și se întoarce de la munte.

Și tot într-un weekend estival, am fost în Gara de Nord.

Acest lucru era valabil și pentru trenurile cu destinații spre Litoral, devenite an de an, parcă tot mai neîncăpătoare, în ciuda densității lor și a numărului mare de vagoane ce rulau pe aceste destinații turistice.

Realitatea din anul 2013 este cu totul alta decât cea dinainte și nu este deloc veselă pentru nimeni: nici pentru stat-managerul CFR Călători și nici pentru tot mai puținii călători care mai folosesc trenul ca mijloc de transport.

Mai întâi, săptămâna trecută, în gara Predeal situată la cea mai mare altitudine din România, am fost surprins ca dimineața, la ora 10. 00, să nu văd nici un călător în gară, pe peron sau la casa de bilete. Singurii care animau zona la ora aceea, erau câțiva localnici, în așteptare și căutare de turiști.

M-am gândit că poate, am nimerit între trenuri, dar situația nu era prea schimbată nici după câteva ore, când doar 2-3 călători se aflau la casa de bilete.

Sâmbătă, 24 august 2013, m-am dus în Gara de Nord să aștept pe cineva. Ceea ce am văzut mi-a confirmat faptul că tot mai puțini români aleg să meargă cu trenul.

Motivul pentru care renunță la acest mijloc de transport nu este că și-au luat toți mașină sau avion, ci cu totul altul și ține de costurile și condițiile de călătorie.Cea mai mare poartă feroviară a țării mi s-a părut că arată jalnic.

În afară de câteva schimbări de fațadă, de resort comercial, am constatat că în mijlocul gării tronau câteva tarabe goale, îngrămădite una în cealaltă, mizere și într-un loc în care nu prea își aveau rostul. Ba, chiar încurcau circulația, nu doar că nu prezentau nici măcar un aspect estetic acceptabil, nemaivorbind de inutilitatea lor.

Vazându-le, m-am “luminat” și mi-am dat seama care este Piața Gării!

Lasând în urmă Piața, m-a surprins lipsa călătorilor din incintă, altădată neîncăpătoare pentru călătorii în așteptare și în tranzit. Singurul loc mai animat era în fața celor două tabele de informații privind circulația trenurilor, anunțând sosirile și plecările.

Gara de Nord, august 2013 Afișaje cu destul de sărace informații de altfel, nemaivorbind de incomplete că linile de îmbarcare sau debarcare a pasagerilor pe diverse destinații erau lipsă sau se anunțau cu doar câteva minute înainte.

Cel mai mare șoc însă, l-am avut când am ajuns cu radarul visual în zona peroanelor, în proporție de circa 90% pustii. Goale, la fel ca și calea ferată pe cale să ruginească de dorul roților de tren.

Timp de aproximativ 1 oră, de pe la 16, 30 și până la 17, 30, sâmbăta când ar fi trebuit să fie oră de vârf în privința traficului de călători, dacă am văzut trei-patru, maxim cinci trenuri de pasageri, plecând, sosind și în așteptare. Și ce trenuri! Nu mi-a venit să cred că sunt trenuri adevărate. Câteva automotoare cu două vagoane, trenuri cu maxim patru vagoane și acelea mai mult goale, în timp ce altădată numărul lor începea de la cel puțin zece în sus și tot se dovedeau neîncăpătoare.

Acum însă, din două sau patru vagoane cât formează o garnitură CFR de călători, nu cred că am văzut juma de tren plină. Nici măcar de pe rutele cele mai aglomerate, cum ar fi Constanța, Brașov, Craiova.

Cu alambicu la gară, așteptând trenul de Buzău

Iar cei mai mulți călători pe care i-am văzut coborând sau urcând în tren mergeau cu varianta Regio. Adică Personalul de altădată, căruța dintotdeauna, unde timpul mare al călătoriei și condițiile mizere fac legea, fiind preferate doar pentru prețul mai mic în dauna celorlalte variante, Interregio și InterCity, cu bilete mult mai scumpe.

Realitatea jalnică a Gării de Nord, a trenurilor, multe vagoane fiind învechite și depășite fizic și moral, mi-a confirmat faptul că CFR Călători se îndreaptă cu pași repezi spre faliment, acumulând an de an, datorii tot mai mari.

Aceste pierderi în creștere inevitabilă sunt coroborate cu o infrastructură mult rămasă în urmă, condiții de călătorie la același nivel cu dotarea și o creștere constantă a prețului biletelor, chiar dacă aceasta se face periodic.

Pentru că, alături de o politică și o strategie de management defectuose, acestea sunt cauzele principale pentru care românii nu mai merg cu trenul. Iar cei mai mulți care mai călătoresc pe calea ferată forțați de împrejurări, aleg varianta Regio-Personal, pentru biletele mai ieftine decât la celelalte categorii.

Trenurile mici de criză

În ciuda diverselor oferte ale CFR Călători “pentru călătorii sigure și relaxante”, a diverselor reduceri la tarife-de sezon, de weekend, de fidelitate, la cumpărarea anticipată a biletelor, online-numărul pasagerilor pe calea ferată continuă să scadă.

Această scădere este împinsă de la spate și de noua scumpire la tarifele feroviare pentru pasageri, circa 10%, anunțată să intre în vigoare de la 1 septembrie 2013. Nouă mărire de tarife cică ar fi influențată și corelată de inflație,costurile combustibililor, energiei și a pieselor de schimb.

Mai clar, pe înțelesul tuturor-CFR Călători se îndreaptă cu pași repezi și hotărâți spre faliment. În faliment este de fapt și acum, dacă n-ar fi susținută de stat, care nu se știe cât mai poate pompa bani cu nemiluita într-o gaură neagră.

Șirul trenurilor lungi spre capital Olteniei, Craiova, a fost înlocuit cu automotoare

Conform bugetului de venituri și cheltuieli, publicat nu cu mult timp în urmă în Monitorul Oficial, această companie strategică a țării are estimate pierderi de peste 400 milioane lei, pe anul 2013.

Astfel, altădată cea mai ieftină și sigură variantă de transport în comun, în viitor, călătoria cu trenul pentru românii, va dispărea cu desăvârșire.

Rămân doar variantele alternative, private, de transport. Mersul cu trenul va deveni doar o amintire pentru cei care l-au practicat.

Paul Stan

Vis de parlamentari în călduri- Miss îs Prostia românească!

Pe măsură ce se apropie sfârșitul vacanței parlamentare, zilele toride ale acestui sfârșit de august continuă să înfierbinte tot mai mult mințile nerozite ale multor aleși. Nerăbdarea cârlanilor parlamentari în călduri, a născocit idei pe măsură, menite să le înalțe nivelul politico-ideologic și să satisfacă masa mare a alegătorilor consumatori de șușanele nemestecate.

>Visul câtorva politicieni, aleși prin grija unor votanți legați la ochi, este de a da românilor o Miss Parlament!!! Să vadă poporul a cui din partid, care parlamentară este mai bună și mai frumoasă. Doar organizara unui concurs de frumusețe între parlamentarele țării poate spune cine-i mai frumoasă, că de deșteaptă nu ne interesează.

Vestea fierbinte a fost dată de deputatul PDL, Alin Popoviciu, care a declarat că hotărârea s-a luat în urma unei dezbateri estivale, la o bere, între aleși reprezentanți ai mai multe partide parlamentare.

Democratic, carevasăzică. Bravos, neicușorilor, că bine ați mai ticluit-o!

Fie vorba între noi, părerea mea este că acești aleși au privit cu jind la colegele lor din Parlament, care toată vara s-au distrat cu alegătorii, în vacanță, la munte și la mare sau la depărtare de țară, etalând pe toate canalele media calitățile lor trupești, umane și politice, care le-au adus notorietate.

>Și ce este mai important pentru unii alegători decât un costum de baie, un sutien, niște bikini de parlamentară neaoșă, care să le pună în evidență frumusețea și inteligența de care dispun. Că de aia sunt alesele neamului, să arate că au cu ce și pot, bre!

Plecând de la disputa politicienească pe subiectul ce partid are „marfa”, adică femeiea cea mai frumoasă în Parlament, că fiecare și-o laudă pe a lui, vorba deputatului Popoviciu, politicienii în cauză au convenit să tranșeze problema. Și nu oricum, ci printr-un concurs oficial Miss Parlament.

Să fie clar.

Domnii cu ideea au detaliat, prin vocea purtătorului de cuvânt amintit mai sus, modul în care se va face alegerea “Frumoasei Parlamentului Român”. Astfel în noua sesiune legislativă, fiecare parlamentar va primi câte un formular pe care să-și voteze aleasa.

>Și pentru corectitudinea alegerii, “Direcția Parlamentară Anticorupție pentru Supravegherea Alegerilor Miss Parlament”, va fi vigilentă pentru ca liderii partidelor să nu influențezel votul. Pentru ca șefii grupurilor politice să nu pună presiune pe votanți. Să fie alegeri democratice, libere și corecte.

“Frumoasă idée. Interesant concurs pentru genialii care au pus-o la cale”. Numai că unele potențialele candidate parlamentare nu au fost prea încântate să-și etaleze nurii în fața colegilor politicieni.

Ba, chiar au fost voci care au reacționat imediat, acuzând discriminare, indignare. Altele mai trecute de vârsta Miss-ului și-au exprimat regretul că nu mai sunt tinere și nu mai au ce să arate la “Frumoasa Parlamentului”.

În schimb, politicienele considerate cu șanse reale de a câștiga titlul de Miss, nu dăm nume pentru a nu influența alegerile, în urma cercetărilor și sondajelor analiștilor în domeniu, nu au făcut declarații publice, gâdilate probabil în orgoliul propriu de posibilitatea de a urca în topul ierarhiei parlamentare.

>Chiar dacă a fost surprinsă de această știre fără precedent în politica românească, opinia publică a reacționat imediat, primit cum se cuvine ideea lui Popoviciu și a celorlalți politicieni care au pus la cale acest concurs de Miss.

Mai mult, de la mârâieli și proteste, precum că nu-i rolul și rostul Legislativului să se ocupe de un astfel de concurs, fie el și pentru politiciene, după ce i-au etichetat pe parlamentarii cu ideea în fel și chip, simplii alegători-votanți au gândit creativ și au propus alte concursuri, pentru binedispoziția poporului:

“Miss parlamentar la pârnaie, Miss ales corupt, Miss somnul dulce, Miss parlamentar mincinos, Miss-îs prost, Miss hot” și exemplele ar putea continua, știind că imaginația românilor este nemărginită.

>Ce mai, evenimentele și ideile fierbinți ale celor votați să facă legile țării sunt multe și diverse, să nu zic altfel. De pe acum însă, se anunță o dispută politică aprigă și un spectacol tare în Legislativ, așa că abia aștept să înceapă noua sesiune parlamentară, să ne crească cel puțin adrenalina, dacă nivelul de trai este mai greu de ridicat.<

blockquote>

Politicieni care “mor” de grija poporului în vacanțe electorale

Uraaa! Mulți politicieni români, aleși ai poporului sau nu, se află în plină vacanță încă de la debutul sezonului estival. Unii, mai puțini decât cei mulți, evident, sunt într-o vacanță politică sau administrativă permanentă.

După părerea mea și cred că a multor români, topul acestora din urmă este dominat copleșitor de cine altul decât edilul Constanței, era să zic Nabucodonosor, care se află tot timpul într-o stare de vacanță euforică. Mare noroc a avut primul playboy al urbei constănțene într-una din zilele trecute. După ce cu câteva zile înainte își făcuse datoria de partid, sărind la gâtul premierului și ministrului justiției în exeercițiu, pe motiv că nu-i lasă pe incompatibili în pace, Radu Mazăre a supraviețuit unui “atentat” pe mare. Tocmai când se dădea cu placa pe apă, în excercițiul funcțiunii, „zeul” mării a fost atacat cu skyjetul de un fotbalist „drogat” care a vrut să-l omoare, conform declarațiilor proprii. Scăpat ca prin minune, edilul Constanței și-a pus oamenii să-i aplice o corecție și a mai anunțat presa că-l dă în judecată pe împricinat, pentru că a „atentat” la viața sa. Alți politicieni români de marcă nu pierd nici ei prilejul să se dea în bărci sau cu șalupa, pe mare sau pe Dunăre, în apele Deltei sau aiurea, în lume. Aceștia se află într-o vacanță politică și electorală, fapt care nu îi împiedică să „moară“ de grija poporului și a țării.

Patrioți

din fire, trăiesc intens fiecare aventură din sejur, care poate fi de câteva zile la sfârșit de săptămână, pentru “săracii” rămași în țară sau chiar de săptămâni pentru cei cu dare de mână, care au preferat alte tărâmuri decât cele românești pentru odihnă. Muntele Găina, târgul de fete, Mamaia, Neptun, litoral, mare, munte, deltă, karaoke, festivaluri, târguri populare, ciorbe de pește, mânăstiri,băi de soare, de apă, de mulțime, de populisme ieftine sunt ingredientele unor kockteiluri preferate în special de politicieni precum Traian Băsescu, Elena Udrea, Mihai Răzvan Ungureanu. Toate aceste aventuri etalate între escapadele de vacanțe, de la sfârșit de săptămănă, cu mediatizări excesive pe toate canalele media posibile, sejururi condimentate cu tot felul de uimiri, ca și când acum ei ar fi descoperit roata, despre cât de frumoasă este România. Și completate de declarații pompoase, atacuri politice directe sau indirecte, referitoare la adversari, mersul economiei, siguranța națională, integritate, politică, guvernare, afaceri și alte lucruri serioase care ne afectează grav țara și ne influențează viața. Ce mai, grija față de popor, de nivelul de trai, preocuparea privind rezolvarea problemelor cetățenești sunt în atenția oamenilor politici chiar și când aceștia se află în vacanță. Postările acestor aleși cu ceea ce fac, ce îi preocupă în concediu sau în weekend sunt făcute cu regularitate, inclusiv pe Facebook sau pe blogurile personale, de diverși oameni de serviciu, ciutaci, tonomate și, în multe cazuri, chiar de către acești trecători prin politica românească. Alți grei ai politicii românești, au preferat să se odihnească discret, în paradisuri din străinătate. Printre aceștia se numără evident, premierul Victor Ponta, care se pare că a fost în SUA, la Miami Beach, după cum vorbește lume, deși de la Guvern s-a transmis ca fiind confidențială destinația de vacanță a acestuia. Și Crin Antonescu cică ar fi fost tot prin SUA, în timp ce alți aleși au preferat Turci, Grecia ori alte locuri exotice din lume, de unde vor reveni cu bateriile încărcate pentru o bătălie politică adevărată, care să ridice nivelul de trai al poporului pe înalte culmi de progres și civilizație. O destinație aparte pentru o vacanță activă au ales câțiva parlamentari, din diverse partide politice, care au acceptat invitația fraților chinezi din Taiwan, dornici să impulsioneze, după exemplul prim ministrului Ponta, probabil, investițiile economice în România. Din păcate, aceștia s-au ales cu o muștruluială zdravănă din partea colegilor invidioși care au rămas cu buza umflată acasă, dar și cu un avertisment din partea Ambasadei la București, a R.P. China, ce nu a văzut cu ochi buni sejurul politic românesc, la Taipei, fără acordul său. Dar să nu credeți că numai aleșii români merg afară în concediu.

Și în România vin, săptămână de săptămână, în această perioadă de timp, politicieni străini. Și nu de acum, de ani de zile. De exemplu, destinația preferată de vacanță a politicienilor din Ungaria, fie ei la guvernare sau nu, dar cu dorința de putere și de Ardeal, este, ați ghicit, România. Aceștia, între reprizele de palincă și gulaș, fac tot felul de întruniri, adunări, conferințe, unde pun țara la cale, țara noastră nu pe a lor, evident, fac tot felul de declarații trăznite, care, ulterior, bagă în ședință diplomații din cele două state vecine și prietene.

Dacă nu le scurtează Băsescu sejurul, cum a amenințat, exemplul “patrioților-politicieni” maghiari ar putea fi urmat de alții asemenea lor de prin Ucraina, Serbia, Bulgaria sau de aiurea. Alți turiști-politicieni care au ca destinație de vacanță țara noastră sunt câțiva mai fără pretenții de lux, din Republica Moldova, frații noștri de peste Prut, care încă nu știm dacă vor cere unirea cu România.

Ceea ce constatăm noi însă, ca simpli ceățeni, din ce vedem zi de zi, este că multor politicieni români le priesc tot mai mult concediile active, împletind vacanțele electorale cu grija față de popor.

Nu toți mai marii țării au parte de odihnă în această perioadă de timp. Sunt unii, „săracii”, cu mari belele pe cap: cu balaurul DNA care și-a luat nasul la purtare, cu Justiția, cu incompatibilitățile față de lege, cu insolvențele, cu falimentele economice sau politice. Să nu fim răi. Să fim creștini, să-i compătimim pe aceștia și să sperăm că-și vor rezolva problemele, cât de curând, conform legii. Și ca să închei într-o notă asemănătoare, pentru aleșii mari amatorii de vacanțe, la anul am putea să le facem câteva recomandări de locuri și zone care s-ar putea dezvolta și intra în circuitul turistic până vara viitoare.

Dacă se concretizează, ideile de transformare în muzeu a fostelor închisori de la Doftana, Periprava ori a cazarmei militare de la Târgoviște, unde au fost împușcați Ceaușeștii, sunt sigur că aceste locuri ar merita vizitate și, sigur, ar impresiona pe multă lume.

Paul Stan

Vara pedepselor TVR pentru contribuabilii români

Oare contribuabilii români la bugetul televiziunii publice a României știu cum sunt cheltuiți banii pe care ei îi plătesc, fără voie, pentru susținerea acestui mamut și îngrășarea sugativelor abonate la țâța TVR? Știu nea Gheorghe, nea Ion, țața Floarea, țața Maria, Gherghina? Știu toți românii consumatori de energie electrică, implicit contribuabili obligatorii la susținerea TVR-ului și a radioului public de ce, lună de lună, trebuie să plătească din toată sărăcia lor, 4 lei pentru Televiziunea națională și 2,5 lei pentru radio? I-a întrebat, vreodată, cineva de sus dacă sunt de acord să plătească aceste taxe lunare, incluse automat pe factura de energie electrică? Le-a explicat cineva ce reprezintă cele două biruri și dacă sunt de acord să le plătească? Răspunsul e simplu-Nu! Cu toate acestea, lunar, au s-au n-au televizor și radio, urmăresc sau nu emisiunile TVR și ale Radioului public, consumatorii de curent sunt obligați să plătească taxele celor două instituții mamut ale statului. Singurii care scapă de aceste taxe sunt cei care nu achită facturi de energie electrică. Care instituții de stat, la fel ca și altele asemănătoare, sunt mari consumatoare de bani publici. Cu cât le dai mai mult, cu atât consumă mai mult și produc mai puțin. Cât despre calitatea emisiunilor produse de acestea, în special de TVR, ce să mai vorbim. Vorbesc statisticile ratingurilor, unde emisiunile televiziunii de stat sunt bătute permanent și cu mult de producțiile televiziunilor comerciale, care își produc singure banii, nebeneficiind tot timpul de infuzii financiare ca cea națională. Ultima producție de geniu a TVR, numită „Vara pe val” emisiune-maraton, începută cu mare tam-tam pe 6 iulie, are o durată de șase săptămâni , a fost și este prezentată de creatorii și sugativele abonate la țâța nesecată a acestei televiziuni, ca un superdivertisment, care trece dincolo de hotarele României. Nu-i de mirare că telespectatorii care au curiozitatea sau trec din întâmplare cu telecomanda pe unul dintre canalele TVR-ului, să dea concomitent, peste această „superproducție”, supercostisitoare, desfășurată la Mamaia, pe Palm Bech, pe parcursul a 150 de ore de transmisii și retransmisii, „fără aranjamente”, conținând “cockteiluri anti-stres-Ați retinut reteta?”. Miza anunțată de “băieții deștepți” ai televiziunii naționale este una de “proporții” pentru telespectatorii fideli, câștigarea a două autoturisme. Miza neanunțată, dar percepută clar de foarte mulți contribuabili la bugetele instituțiilor de stat, implicit la bugetul canalului media în discuție, este cu totul alta-câștigarea a cât de mulți bani se poate din bugetul public. Cine ține cont de cheltuirea sumelor uriașe pentru organizarea unei emisiuni-maraton, de șase săptămâni, pe litoral? Cine decontează purcoiul de bani pentru cazarea, masa, muzica și dansul cohortelor de șefi, șefuleți, așa zise sau autointitulate vedete al TVR-ului și rubedeniior acestora prezenți la Mamaia? Cine știe cu cât sunt plătite sugativele de “artiști, staruri”, abonați mai vechi sau mai noi la cașcavalul acestei instituții, pentru care plătesc până și cei mai săraci contribuabili ai României? Vedete profitoare care pe lângă că stau la mare, se distrează, sunt plătiți gras pentru participarea la această emisiune, își mai fac și reclamă tot pe banii plătitorilor de taxe TV, fără voia lor. Zi de zi, pe perioada amintită din iulie și august, pe TVR 1, TVR 2, TVR Internațional, TVR+, online, dimineața, la prânz și seara, românii din toată lumea au “privilegiul” să vadă cum o seamă de “băieți și fete” se distrează și cheltuiesc cu talent, banii plătitorilor de taxe. Ca să parafrazez unul dintre titlurile acestei emisiuni-sugative , aș spune că anul acesta este “Vara pedepselor” pentru contribuabilii celui mai mare mâncător de bani din media românească. Evident, ștabii Televiziunii naționale, împreună cu toți profitorii aciuiați pe lângă această instituție, proveniți din diverse medii de activitate, nu sunt de acord cu mine și cu alte duzine de contribuabili fără voie, care acuză jaful banului public. De altfel, marele șef al TVR, căruia nu-i mai dau numele că se știe, a și dezmințit faptul că banul public este cheltuit fără responsabilitate, cu această emisiune estivală. Mai mult, aflat pe val, domnia sa susține că de când se află în fruntea instituției a scăzut considerabil datoriile televiziunii publice. Ca cetățean, plătitor de taxe, în spiritual transparenței și al responsabilității față de gestionarea bugetului, le cer celor care se ocupă cu administrarea și funcționarea TVR-ului, să facă publice contractele de colaborare cu toți artiștii și toate vedetele angajate la emisiunea “Vara pe val”, să vedem și noi pe ce se duc banii contribuabililor. Și în ce fel. Să desecretizeze toate costurile acestei “megacreații”. Să arate românilor că diriguitorii acestei instituții n-au nici un interes, că sunt onești, că sunt responsabili. Pe de altă parte, aș propune ca la viitoarele alegeri, pe langă buletinul de vot, să se facă un referendum, să aflăm câți contribuabili sunt de acord să susțină necondiționat bugetele TVR, Societății Naționale de Radio și, de ce nu, bugetul Agerpres. Sigur, o să fie destui care să strige că sunt instituții cu caracter strategic, de o anumită importanță națională, dar nu o să spună că jefuiesc banul public. În alte țări, precum Grecia, se pare că s-a pus problema închiderii televiziunii publice. În România se pare că încă, este foarte profitabil să lucrezi ori să ai interese la canalele naționale de televiziune și radio. Așa se vede, se percepe cel puțin din prisma unui contribuabil fără voie la bugetele acestor instituții. Sigur, sunt foarte mulți astfel de plătitori de taxe care doresc transparență în gestionarea banilor publici plătiți pentru canalele media de stat.

Soldații de teracotă bătuți de aurul dacic. Nu știm să ne prețuim cultura, valorificăm chinezăriile!!!

Cum au fost bătuți soldații de teracotă de aurul dacilor? S-a întâmplat recent, timp de trei luni la București. Din luna mai și până la sfârșitul lui iulie, Muzeul Național de Istorie a prezentat expoziția-eveniment „ Comorile Chinei”, care cuprinde 101 seturi de artefacte. Printre exponatele s-au numărat și câțiva soldați din celebra armată de teracotă a împăratului Qin Shi Huang, ceea ce a prilejuit o premieră pentru România. Soldaţi de teracotă

Această expoziție-eveniment a constituit un bun prilej de mediatizare excesivă de-a lungul celor trei luni cât au fost expuse în țara noastră, pe toate canalele media românești. La prima vedere, pentru cine nu a reușit să vadă “Comorile Chinei”, pare un lucru extraordinar, mai ales că a fost vorba de un act de cultură în premieră, în România. Mediatizarea a fost de bun augur, atrăgând mii de vizitatori la Muzeul Național de Istorie, ceea ce nu cred că s-a întâmplat de mult timp, iar acest lucru este cu atât mai important cu cât majoritatea au fost tineri. În același timp cu prezentarea artefactelor chinezești, în prețul aceluiaș bilet, de lăudat organizatorii pentru acest aspect important, vizitatorii au putut vedea și expozițiile “Tezaur istoric” și “Lapidarium-Copia Columnei lui Traian”. Două expoziții extreme de valoroase și importante de văzut pentru istoria și valoarea culturii românești. Din păcate, aceste două expoziții nu au beneficiat de o prezentare media și de o publicitate de aproape nici un fel. Cu toate acestea, istoria românilor a beneficat indirect, de reclama puternică făcută soldaților de teracotă, pentru că cine a fost să vadă armata chineză a putut să admire și aurul dacilor sau scenele istorice înfățișate pe copia Columnei lui Traian. La o simplă căutare pe internet, nu am văzut ca media românească să prezinte, cât de puțin, și cele două expoziții cu caracter istoric pentru țara noastră. În presa noastră au existat doar soldații de teracotă, dar cu toate acestea, vizitatorii au avut surpriza să poată vedea ceva și din comorile României, nu doar ale Chinei. Și n-au fost deloc dezamăgiți de ceea ce au văzut reprezentând istoria națională, poate și sigur, mulți au fost surprinși de excesiv de mediatizata comoară chinezească adusă la București. Bucureșteni în special, dar și străini aflați în tranzit prin Capitală, au luat cu asalt Muzeul de Istorie până în ultima zi, 30 iulie, să vadă armata de teracotă a defunctului împărat chinez. În ultima zi de expoziție am reușit să merg și eu dornic să-i văd pe militarii de teracotă chinezi. Entuziasmul și interesul meu, ca și al sutelor de vizitatori dornici să vadă această armată chineză, au fost înlocuite cu dezamăgirea, după turul și vederea “Comorilor Chinei”, așa cum a fost această expoziție prezentată pompos de organizatori și de presă. Printre cele 101 seturi de artefacte chinezești doar câteva făceau parte din celebra armată de teracotă a împăratului Qin Shi Huang, mai precis patru militari, între care ca piesă de rezistență un vizitiu și un cal. Atât. În rest, mult lăudatele comori chinezești au fost reprezentate de chinezării, ca să zic așa, fără nici un fel de intenție de a leza marea țară prietenă China. Chinezării parte a obiectelor de cult, vase culinare din diferite epoci, olane, capace de olane, perne ale nu știu căror case imperial, piese de jad, ceasuri. Interesante, dar cam atât. De aici și până a fi prezentate ca marile comori chinezești mi s-a părut cam lung drumul, după părerea mea. Cred că au fost așa, un surogat, pentru publicul românesc și că adevăratele obiecte reprezentative pentru cultura chineză nu au avut intenția să fie prezentate la București. Ca să fac o comparaţie un pic forţată, ar fi ca atunci când un şef de guvern roman s-a întors de la marele zid chinezesc cu sacul plin de promisiuni de mari investiţii economice, când de fapt, era vorba doar de nişte politeţuri de cicumstanţă ale conducătorilor chinezi. Revenind la oile noastre, am constatat că din păcate și din fericire în același timp, vizitatorii dezamăgiți de armata de teracotă au avut prilejul și au fost încântați să vadă “Tezaurul istoric al României” și copia “Columnei lui Traian”, cele două expoziţii de interes naţional, nemediatizate, dar de o valoare inestimabilă pentru cultura românească. Am spus din păcate deoarece vizitatorii care au pierdut prea mult timp în căutarea soldaților de teracotă, n-au mai avut suficient cât și-ar fi dorit pentru a vedea o mică parte din comorile României. Iar valoarea, frumusețea și importanța inestimabilă a celor două expoziții, am văzut cu ochii mei, au reprezentat o atracție magnetică și un interes imens nu doar din partea românilor ce le-au văzut, ci și din partea străinilor, cu mult mai mare față de artefactele chinezești. Brăţări dacice

În special obiectele din tezaur, unde brățările dacice, obiectele înjumătățite ale “Cloștii cu pui de aur” de la Pietroasele, coroanele de aur sau coroana din oțel a regelui Ferdianand, făurită din tunul turcesc capturat la Plevna, au constituit și constituie atracții irezistibile. La fel și alte obiecte de mare valoare, cum ar fi sceptrele ce au aparținut regilor României, chiar și caseta de argint în care a fost păstrată inima reginei Maria. Obiectele din cadrul acestei expoziții sunt doar o mică parte a tezaurului românesc, deoarece, se știe, cele mai valoroase piese sunt “păstrate” la Moscova de ruși, să nu cumva să ni le fure cineva. Coroana de oţel a regelui Ferdinand făurită dintr-un tun turcesc capturat la Plevna

Cu toate acestea, în contradicție cu lipsa publicității, în comparție cu soldații de teracotă, “Tezaurul istoric” s-a bucurat de mult mai mare succes decât “Comorile Chinei”. Aurul dacic a bătut armata de teracotă chineză. Obiect de tezaur princiar

La fel si expoziţia “Lapidarium-Copia Columnei lui Traian”, care constituie şi poate fi o lecţie de istorie adevărată în special pentru tineri şi copii, dacă ar avea parte de o prezentare adecvată în presă. Chiar am văzut părinţi cu micuţi de şcoală sau grădiniţă de mână, arătându-le şi explicându-le scenele istorice reprezentate pe columnă. Sunt sigur că mulţi dintre românii care au văzut cele două expoziţii româneşti sau au auzit de ele şi-ar dori să le poată vedea pe îndelete, pentru că chiar merită şi trebuie vizionate cum se cuvine, nu ca un apendice la nişte artefacte chinezeşti. Coroana reginei Maria

Din păcate, nu ştim să ne prezentăm şi valorificăm cultura naţională, în schimb o facem excesiv pentru alte popoare, chiar dacă uneori, cum s-a întâmplat cu soldaţii de teracotă, sunt mai mult s-au mai puţin valoroase şi semnificative pentru români. Ar trebui ca reprezentanţii, responsabilii de imaginea şi cultura naţională, împreună cu media, să prezinte mult mai mult şi mai bine valorile româneşti, atât în ţară cât şi în străinătate. Pocal dacic

Cred că în speţă, cele două expoziţii româneşti de la Muzeul Naţional de Istorie, “Tezaurul istoric” şi “Lapidarium-Copia columnei lui Traian” ar trebui continuate, dar cu o mai mare mediatizare şi publicitate care să-i anunţe şi atragă pe vizitatori.

“Marile realizări” ale primarilor bucureşteni

Un “defect” profesional este să mă mai uit din când în când, pe diverse site-uri de interes public, pentru a mai vedea ce şi cum îşi defăşoară şi autoprezintă activitatea instituţiile cheltuitoare ale banului public. Recunosc, fac această trecere în revistă pentru o mai bună documentare şi informare proprie, dar şi în căutare de subiecte jurnalistice. De multe ori, sunt surprins de ceea ce publică pe site unele instituţii publice, scoţând în evidenţă, în special, “marile realizări”, întotdeauna motivate în” interesul public”, înfăptuite de edilul Cutare sau Cutare. De preşedintele, ministrul, directorul, parlamentarul X ori Y! Printre aceste căutări, am în vizor cu predilecţie administraţiile locale, în special cele bucureştene, convins că primarii aleşi nu pot rezista să nu-şi laude , cotidian, dacă se poate, iniţiativele, proiectele, ideile şi, aţi ghicit, “marile înfăptuiri”. Toate sunt făcute şi prezentate numai şi doar în interesul cetăţeanului mânuitor de ştampilă electorală şi contribuabil la bugetele locale. Spre binele nostru, dar şi pentru fala şi interesul edililor. Să vedem cu ce se mai laudă unii dintre maxi şi auto mediatizaţii primari ai capitalei noastre europene, Bucureşti. Precizez că aici mă refer numai la ştirile de pe site-urile instituţiilor, nu şi din revistele sau fiţuicile proprii primăriilor, plătite din bani publici să ridice osanale conducătorilor. Recent, pe site-ul Primăriei Capitalei, cap de pagină, nedatată, mi-a atras atenţia scrisoarea Primarului General, Sorin Oprescu, la patru ani de mandat. Din start, documentul exprimă grija edilului şef faţă de problemele cetăţenilor şi ale oraşului. Citiţi, să vedeţi ce electoral sună: “Bucureştiul are de recuperat mulţi ani în care a fost prizonier în capcana incompetenţei, indolenţei, lăcomiei şi a unui tip de gândire pe termen scurt, mediocru şi mercantil. Dictatura politică, în detrimentul interesului public a sufocat prea mulţi ani, grav şi distructiv, dezvoltarea şi modernizarea oraşului.” Este un citat în care Alesul precizează că dă “socoteală” pentru felul în care administrează oraşul. Dar, imediat, trece în revistă toate “marile realizări” ale domniei sale, în cei patru ani de mandat. Fac o paranteză aici. Toţi edili îşi prezintă “performanţele” ca fiind proprii, ale lor sau la iniţiativa lor. Niciodată nu este lăudată şi întreaga echipă administrativă. Meritele sunt doar ale şefului, chiar dacă acestea sunt umflate sau neadevărate. Echipa poate să fie doar un ţap ispăşitor pentru nerealizările, care nu sunt prezentate public. Să revin la “socoteala” şi prezentarea mandatului urmaşului lui Lis, Băsescu şi Videanu, ce mai aruncă nişte săgeţi spre adversarii care-i pun beţe-n roate, încercând să-l deturneze de la “grija” faţă de bunăstarea şi prosperitatea bucureştenilor. “În trufia, ignoranţa şi necinstea lor, aceste voci de partid nu spun că multe dintre proiectele la care fac referire au fost gândite de către elita acestei ţări, specialişti remarcabili, cu multă vreme înainte ca personajele care au ocupat vremelnic fotoliul de primar, să ajungă în funcţii”-spune Sorin Oprescu. În cele ce urmează, în 36 de pagini cât are acest document de “responsabilitate administrativă”, către cetăţenii bucureşteni, sunt înşirate “înfăptuirile” mandatului de patru ani. Calitatea vieţii cetăţenilor, Sănătatea, Politica, Spălătoriile sociale, Cantine, Spaţiu verde, Reabilitări, Modernizări şi mai ales, Străpungerile arterelor de circulaţie, finalizate, în lucru sau, acest lucru nu se spune, lăsate în paragină, reprezintă lucruri mari, fapte făcute numai şi pentru interesul locuitorilor Capitalei. Au fost uitate Siguranţa oamenilor, Infracţionalitatea, Mizeria, Infrastructura, Serviciile, Birocraţia, Incompetenţa, Prostia şi alte probleme ale celui mai important oraş al României. Câinii urbani care terorizează ooamenii, copii în special, şi de pe urma cărora se îmbogăţesc “băieţii deştepţi”, Contractele, Licitaţiile, Cultura şi Incultura. Dar acestea nu fac parte din cei patru ani de mandate pentru nici un primar. Nu sunt realizări. Alţii sunt responsabili pentru ele. Ce mai, citeşti darea de seamă a edilului şef, Sorin Oprescu şi te cruceşti! Nu-ţi vine să crezi cât de bine o duci ca locuitor al Bucureştiului. Atât de “fraieri” suntem încât nu ne-am dat seama, până acum, cât de mult a crescut calitatea vieţii noastre, a bucureştenilor. Nici nu ştiam câtă grijă şi mai ales, câte eforturi au făcut şi fac edilii noştrii în “interesul cetăţenilor”, dacă nu ne spunea Primarul General! Nu cunoaştem ce fac primarii bucureşteni pentru noi! Cât se zbat ei să trăim bine! Iată numai câteva fapte şi iniţiative cu care trebuie să ne mândrim. Cine mai dă “La Pedale”, ca la Primăria Sectorului 1? Cine mai construieşte “Fântâna Omeniei, Fântâna Armoniei, Fântâna Educatorilor” ca în Sectorul 2? Cine mai reabilitează blocurile şi ucide ţânţarii ca în Sectorul “Dormitor”, cum l-a denumit actualul primar Robert Negoiţă, pardon, Sectorul 3? Care cetăţeni de capitală europeană mai au parte de “Grătariade”, organizate şi conduse într-unul dintre cele mai mari parcuri bucureştene, chiar de marele bucătar-şef, Piedone? Sau de “Remember Cenaclul Flacăra”? Chiar dacă site-ul de la Primăria lui Marian Vanghelie nu funcţionează, nu-i nici o problemă. “Marile realizări” din zonele Zăbrăuţi, Ferentari, Rahova se ştiu, sunt vizibile cu ochiul liber, nu mai trebuie lăudate. Oricum, la viitoarele alegeri Vanghelie tot favorit rămâne. Cine mai organizează târguri populare cu muzică de voie bună şi tabere pentru şcolari ca Primăria Sectorului 6? Vedeţi, dragi concetăţeni, ştiţi şi dumneavoastră, bucureştenii, că cineva acolo sus, în fotoliile de primar are grijă de noi toţi. Eu însă, nu ştiam şi probabil că nici majoritatea dintre locuitorii acestui oraş, că Aleşii noştrii au făcut atâtea şi atâtea pentru cetăţeni! Au lucrat, muncesc, se sacrifică şi, nu-i aşa, ne ridică nivelul de bunăstare, trai şi civilizaţie şi noi nu ştiam! Nu apreciam cum se cuvine grija şi respectul edililor faţă de noi.Unde mai găsim noi astfel de primari? Suntem nerecunoscători?

Promisiunile politice şi şpriţuri de vacanţă

Circ avem din plin în toată societatea românească, mai ales în domeniul politic. Spectacolul este dat de la actori din cei mai mici, neînsemnaţi, la protagonişti cu funcţii mari, de răspundere, dar cu oameni care nu prea îşi asumă responsabilităţile şi deciziile proprii. Este un spectacol în stil dâmboviţean, caragialesc mai actual ca oricând, oriental, balcanic, de mitici mioritici. Dacă circul este o prezenţă inevitabilă, permanentă, făcut cu voie sau fără voie, cu pâinea stăm mai prost, în ciuda unei recolte foarte bune de grâu, anul acesta, iar promisiunile guvernanţilor, din păcate, nu prea ţin de foame românilor amărăşteni. Ieftinirea pânii, promisiune fluturată de mai mult timp încoace de către puterea actuală, cu începere de la 1 iulie, prin reducerea TVA-ului, nu poate fi făcută deocamdată, anunţă premierul Victor Ponta. Conform şefului Executivului, reducerea TVA la pâine nu poate fi făcută nici de la 1 august, deoarece rectificarea bugetară este prevăzută la 30 iulie. Şi pentru că este optimist, prim ministrul ne anunţă că ieftinirea pânii se va produce, probabil, de la 1 septembrie, dacă totul va fi bine! Până atunci, însă, cum constata şi dumnealui, circ avem din plin. Doar că, toţi ştim, nu ţine de foame. Pe de altă parte, piaţa pânii, evazionată la greu, ne oferă produse din ce în ce mai proaste calitativ, fabricate cu aditivi şi chimicale din plin, dar şi cu un gramaj de multe ori, sub limita legală. Consumăm o pâine umflată, fără consistenţă şi gust, uneori periculoasă pentru sănătate, la fel ca şi promisiunile electorale, politice şi de ori ce fel cu care suntem ofertaţi permanent de circul românesc. Tocmai în această perioadă, zeci de mii de tineri absolvenţi de liceu, se pregătesc să se alăture marei mase de şomeri deja existenţi, înregistraţi sau neînregistraţi, asistaţi social sau neasistaţi. Zilele trecute, Guvernul, prin vocea prim ministrului Victor Ponta, ne dezumflă o nouă mare promisiune politică privind piaţa muncii. Şeful Executivului anunţă opinia publică electorală, atât pe cei care i-au votat partidul la putere, cât şi pe cei care au pus ştampila pe alte promisiuni electorale, dar şi pe cei care nu au mers la urne, că „Guvernul nu poate crea locuri de muncă”, ci doar susţine agenţii economici şi alte instituţii la farbicarea de joburi. Toată lumea naivă care nu dă crezare unor promisiuni electorale, politice ştie că cele mai multe locuri de muncă sunt create de agenţii economici privaţi. Mulţi naivi însă, mai cred în viabilitatea locurilor de muncă, în creştere după anunţurile mediatorului de stat, ANOFM, mai ales a joburilor anunţate la instituţiile de stat. Unele dintre aceste joburi, fiind de fapt ocupate înainte de publicarea anunţurilor. Şi tinerii absolvenţi, mulţi dintre ei neinteresaţi momentan de găsirea unui loc de muncă sau a unei alternative de educaţie profesională, după picarea bacalaureatului, pot face parte din marea masă de manevră a promisiunilor politice. Mai ales că cei care au împlinit şi vor împlini 18 ani îngroaşă numărul viitorilor votanţi şi constituie o viitoare ţintă de manipulat. Ca o paranteză despre noii cetăţeni ce vor avea drept de vot, nu pot să nu remarc că vom avea o mare problemă cu tinerii care au picat examenul maturităţii şi nu numai, care în lipsa unei educaţii sănătoase, care să-i ajute la emiterea unei judecăţi de valoare, vor pune ştampila după cum îi taie capul şi după cum bate vântul manipulării. Am trecut în revistă doar două dintre promisiunile clasei politice la putere, neputincioasă să le îndeplinească, lucru recunoscut de altfel şi de Guvernul în funcţie. De altfel, nici alte partide care s-au perindat în trecut, la putere n-au reuşit să-şi ţină promisiunile electorale. Astfel de obiective, deziderate, programe, proiecte, idei lansate în funcţie de diversele interese şi interesaţi, nu fac decât să amăgească o societate românească şi aşa tot mai bulversată, pe zi ce trece, de păpuşari ai circului de partid şi de stat. Şi pentru că mulţi dintre actorii politici şi mediatici au intrat sau sunt nerăbdători să intre în vacanţă, pe perioada estivală, aşa cum declara şi preşedintele Traian Băsescu, nerăbdător să ajungă la Neptun, se pare dar nu se ştie niciodată, că vom mânca mai puţină pâine umfată, cu un circ mai sărac. Dar să nu fie doar o iluzie fără nici un fel de preparaţie a acestui mare spectacol care continuă. Pe de altă parte, în alt planal circului, rămân marii „jurnalişti”, realizatori, creatori, producători, aranjori de cancan, bârfe şi şuşanele, făcături şi semifăcături, care oferă zilnic, non stop, un alt tip de circ cu efect de fanatizare şi tâmpire a consumatorilor iubitori de acest gen. Sunt sigur că de paparazi nu vor scăpa nici vedetele contrafăcute, dar nici politicienii care, unii dintre ei deja au încept, nu vor scăpa prilejul să se dea în bărci, în vacanţă, pe diferite meridiane exotice, de lux din străinătate sau din ţara circului şi foamei. Desigur, să nu uit de „megaspectacolul” oferit din plin, seară de seară, uneori concomitent şi pe 1 şi pe 2, „Vara pe val”, cu armate de oameni angajaţi ori nu ai TVR, cu toţii lipiţi la ţâţa bugetară, produs şi oferit la greu pe sume grase din banii contribuabililor. Trăiască „Vara pe val” că ne dă circ şi „caşcaval”! Cei mai curajoşi politicieni sau oameni de afaceri care s-au grăbit să-şi înceapă sejurul estival şi-au etalat deja pozele, poveştile de vacanţă pe reţelele de socializare sau în tabloide, urmând ca după odihna binemeritată să revină la muncă spre rezolvarea problemelor şi bunăstarea marelui popor votant. Paul Stan