vineri, aprilie 26, 2013

Ştirile negre de vineri, care ne prevestesc ce ne aşteaptă

Noua modă comericală, o combinaţie între publicitate agresivă şi reduceri, de multe ori aparente, axată pe ziua de vineri, uzitată de ceva timp şi în România, s-a dovedit una de succes pentru comercianţii care au adoptat-o. Mai mult, de la electronice, electrocasnice şi alte mărfuri, am observat că şi o prestigioasă marcă de maşini premium nemţească a inclus-o în strategia de marketing. Dacă tot este la modă “Black Friday”, propun o trecere în revistă a câtorva ştiri rele, care, într-un fel, ne anunţă ce ne aşteaptă. Spitalele ar putea să tragă obloanele. În ciuda introducerii coplăţii, managerii spitalelor ţipă că banii sunt insuficienţi pentru sănătate. Multe spitale din România, cu excepţia celor de urgenţă, ar putea să-şi închidă porţile, pentru că banii alocaţi de la casele de asigurări de sănătate ajung cel mult pentru plata salariilor, neputând fi luate în calcul tratamentele pacienţilor, susţin managerii unor unităţi sanitare. Banii alocaţi spitalelor au scăzut cu procente între cinci şi 30%, dar pentru managerii spitalelor mici, orice diminuare este resimţită, întrucât duce spre imposibilitatea de a acorda tratamente bolnavilor, au declarat managerii unor unităţi sanitare. În replică, ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, spune că spitalele nu primesc mai puţini bani, dar unii directorii nu au înţeles rolul pe care îl au ca manageri, ei putând mări fondurile renunţând la spitalizările fictive şi folosind alocările pentru ambulatoriu, unde pot fi 30 la sută internări pe zi. Între gâlceava managerilor şi a ministrului, mulţi români bolnavi suferă, iar alţii chiar decedează prin spitale din cauza mentalităţii unora şi a deficienţei sistemului sanitar. Bursa joburilor îi ţine pe tuşă pe elevii silitori. O idee bună venită în sprijnul celor aflaţi în căutarea unui loc de muncă, îi descurajează serios pe cei care doresc să înveţe carte. Mii de persoane s-au înghesuit, vineri, la bursa locurilor de muncă organizată în mai multe oraşe, însă foarte puţini au fost angajaţi pe loc. Majoritatea angajatorilor au căutat muncitori, posturile pentru persoane cu studii superioare fiind extrem de puţine. Această realitate îi face pe mulţi tineri cu studii superioare să se gândească la plecarea din ţară, speriaţi de viitorul ce îi aşteaptă pe plaiurile mioritice. De ce să mai învăţ degeaba dacă tot nu îmi găsesc un loc de muncă, mai bine mă fac muncitor că găsesc eu ceva, nu mor de foame sau fac ca şmecherii care s-au îmbogăţit fără prea multă muncă şi carte-ar putea spune tinerii români, atunci când se gândesc la viitorul lor. Carnea de miel din piaţă este tot mai scumpă, dar şi tot mai periculoasă pentru consumatori. Consumatorii români sunt la mâna producătorilor şi comercianţilor oneroşi, avizi de profit fără scrupule, care zi de zi, dar mai ales acum, în apropierea Floriilor şi a Paştelui Ortodox, pun pe piaţă tot felul de mărfuri alimentare periculoase pentru sănătate. Poliţiştii bucureşteni de la investigarea fraudelor şi inspectorii DSVSA au descoperit, vineri, în urma unei ample acţiuni desfăşurate într-un complex comercial din zona Obor, peste 1.600 de kilograme de carne de miel care nu avea aplicată ştampila ANSVA, precizează Poliţia Capitalei. De asemenea, organele de control au depistat şi sute de kilograme de peşte comercializat fără respectarea normelor sanitar-veterinare. Pe de altă parte, producătorii români de conserve reclamă hiper şi supermarketurile care le pun sula-n coaste, percepându-le tot felul de taxe şi taxând, de asemenea, consumatorii cu preţuri mult peste cele ale producătorilor. Spargerile de locuinţe, încurajate de proprietari! În weekend, de sărbători sau în orice altă zi a săptămânii ar trebui să stăm acasă, cu ochii pe avutul personal, dacă nu vrem să cădem victimă a spărgătorilor de case. Poliţia Română ne trage de urechi, considerând că o parte din furturile din locuinţe au drept cauză neglijenţa proprietarilor. Treizeci şi cinci de mii de furturi din locuinţe au fost reclamate anul trecut. Infracţiunea este încurajată în proporţie de 25% de neglijenţa proprietarilor - spune Poliţia, care a început o campanie de prevenire. Autorităţile recomandă mai multă grijă pentru avutul propriu, dar consideră şi că pedepsele pentru hoţi sunt multe prea blânde. Hoţii din locuinţe sunt o categorie aparte de infractori. Aceştia sunt nu neapărat mai inteligenţi, dar sunt foarte inventivi. Există situaţii când reuşesc să comită mai multe fapte ilegale, sunt identificaţi, reţinuţi, dacă sunt condamnaţi stau o perioadă la puşcărie, nu destul însă, apoi sunt puşi în libertate sub diverse pretexte, cum ar fi faptul că nu prezintă pericol social dacă sunt la prima faptă şi atunci, până la rămânerea definitivă a noii condamnări, continuă pe aceeaşi linie. Pedepsele ar trebui să fie un pic mai drastice. Clopote nemţeşti pentru moneda euro. Zilele trecute, şeful Guvernului român, Victor Ponta, declara că nu trebuie să ne grăbim spre adoptarea monedei euro, dându-ne exemple alte ţări care nu îşi dau silinţa să treacă la moneda europeană. Se pare că premierul ştia el ce ştia când a făcut această declaraţie, deoarece există deja specialişti care trag colpote monedei euro. Iar aceste clopote sunt trase chiar de unde ne aşteptam mai puţin, din apropierea doamnei de fier a Germaniei.Unul dintre consilierii-cheie ai Ministerului german de Finanţe, cunoscutul economist Kai A. Konrad, estimează că moneda euro nu va rezista mai mult de cinci ani, apreciind ca “extrem de limitate” şansele de supravieţuire a acesteia. Într-un interviu acordat ziarului german Welt am Sonntag, citat de Forex-Ratings, economistul german avertizează cu privire la pericolul reprezentat de creşterea tot mai mare a poverii datoriilor în cazul unor state membre ale Uniunii Europene, apreciind pe un ton pesimist viitorul monedei euro. Kai A. Konrad este şeful Consiliului Consultativ Ştiinţific de pe lângă Ministerul de Finanţe al Germaniei şi autorităţile financiare germane iau în considerare poziţia sa, notează sursele menţionate. Persoanele care scriu foarte multe SMS-uri pe telefonul mobil pot dezvolta afecţiuni ale încheieturilor mâinilor, atrag atenţia doctorii. O veste cu care voi încheia Ştirile negre de vineri se referă la dependenţii de telefoane mobile. Este o ştire care îi îngrijorează pe dependenţii, dar şi pe producătorii şi comercianţii de mobile, deoarece le-ar putea scădea vânzările. Un medic chirurg de la Liv Hospital susţine că la persoanele care scriu multe SMS-uri poziţia încheieturii mâinii se poate modifica temporar sau chiar definitiv, ceea ce poate duce la boli degenerative precum diverse forme de artroză. Medicul le recomandă celor care ştiu că vor scrie multe mesaje să aleagă un telefon mai uşor, care să încarce mai puţin încheietura mâinii. Alte recomandări ar fi alegerea unui telefon care poate completa şi corecta automat textul mesajelor sau folosirea unei tastaturi exterioare. "Schimbaţi des poziţia mâinii cu care scrieţi mesaje şi nu scrieţi tot timpul cu aceeaşi mână", mai recomandă medicul chirurg. Închei cu speranţa totuşi, că în ciuda ştirilor rele care prevestesc o realitate la fel de rea, poate chiar foarte rea, acestea nu se vor adeveri şi nu vor avea repercursiuni atât de grave pe cât s-ar părea la prima vedere. E bine să rămânem optimişti ca să nu fim pesimişti, să nu mai zic că speranţa moare ultima.. Paul Stan

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu