Haosul din sistemul de sănătate pune în pericol sănătatea
și viața românilor
Dacă nu era suficient haos,
destulă incompetență, subfinanțare, neprofesionalism, prostie, lipsă de
organizare, șpăguială, dacă nu erau destui români a căror sănătate și viață erau
puse în pericol de actualul sistem de sănătate din România, până acum,
introducerea cardului de sănătate creează, de câteva zile încoace, probleme
mult mai mari și mai grave românilor. Mai precis, introducerea obligativității acordării
serviciului medical de posesia și activarea cardului de sănătate, de la 1 mai,
coroborată cu deficiențele sistemului, incompetența și neprofesionalismul
manifestate de responsabilii de implementarea sistemului, a creat o adevărată
isterie și un haos nemaiîntâlnit la nivel național.
S-a creat o isterie
mediatizată pe măsură la sediile CNAS, unde mulți români care nu au intrat până
în prezent în posesia bucății de plastic s-au înghesuit pentru a-și lua
importantul card de care depinde sănătatea și viața lor de acum înainte.
Îmbulzeala și disperarea acestora s-a produs în ciuda asigurărilor oficialilor
de la CNAS, că vor primi asistență medicală și fără card, până când vor intra
în posesia acestui document.
Pe de altă parte,
unii români rămași fără card au fost puși în fața realității din cabinetele
medicale, din policlinici și spitale unde, unii medici, au refuzat să le acorde
asistența necesară și tratamentul fără ca pacienții să poată prezenta cardul
respectiv, de teamă că nu li se va deconta consultațiile medicale acordate. O
altă situație care a mărit haosul a fost generată de cardurile inactive, de
blocarea lor, de pierderea cardurilor de către unii cetățeni, precum și de
ritmul lent al consultațiilor din cauza timpului pierdut de către medici pentru
activarea cardurilor și introducerea datelor necesare pe acestea.
Dacă autoritățile,
prin șefii CNAS, dau asigurării cetățenilor că vor beneficia o perioadă, de
serviciile medicale și în lipsa cardurilor, acuzând prin vocea președintelui
Vasile Ciurchea, că unele ”cadre
medicale sabotează zilnic, sistemul, prin utilizarea excesivă și incorectă a
cardului”, mulți medici reclamă deficiențele sistemului, semnalând
anumite probleme reale în acordarea asistenței medicale pe baza acestui
document.
Imaginea, acțiunile
și realitatea văzută de oficialii CNAS sunt total diferite de realitățile și
problemele întâmpinate de medici în teren, cum ar fi: condițiile de acordare a
serviciilor medicale la domiciliu persoanelor nedeplasabile; acordarea de
asistență atunci când cade curentul, internetul, se defectează calculatorul, se
blochează cardul, este inactiv sau a fost pierdut; acordarea asistenței în caz
de urgență. De exemplu, un medic se plângea de faptul că nu se poate deplasa la
domiciliul pacientului și nu-i poate acorda asistență medicală de calitate,
cărând cititorul de card după el și ocupându-se în același timp și cu activarea
cardului și introducerea datelor necesare pe acesta.
Fără nici un fel de garanție,
firesc, unii medici se tem să acorde asistență medicală și tratament
pacienților fără card, de teamă că nu vor fi plătiți pentru aceste servicii de
CNAS, în ciuda asigurărilor verbale date de șefii acestei instituții. De
asemenea, în unitățile de urgență folosirea cardului de sănătate încetinește
foarte mult practica medicilor din cauza birocrației în plus generată de
activarea și utilizarea acestor carduri. Astfel, în loc să se ocupe cât mai
urgent de starea de sănătate a pacienților, cadrele medicale sunt obligate să
presteze și activități birocratice, lucru care creează un haos și o stare de
nemulțumire și nervozitate și mai mare atât în rândul pacienților, cât și în
rândul personalului medical.
Un lucru evident este relevat de implementarea utilizării
cardului de sănătate până în prezent, haosul și isteria pun și mai mult în
pericol sănătatea și viața bolnavilor, prin scăderea calității actului medical
acordat din cauza nervozității și presiunii la care sunt supuși medicii și
personalul medical.
O altă mare problemă de
rezolvat într-un timp destul de scurt, rămâne dobândirea mult râvnitului card
de sănătate de către românii care nu l-au primit încă. Circa 3% nu au intrat în
posesia acestui document. Conform procedurii de distribuție a CNAS, cardurile
care n-au fost predate destinatarilor de către poștă, returnate, pot fi
ridicate de la sediile acestor instituții.
Dar există numeroase cazuri
când aceste carduri care la verificare, apar emise de CNAS sau CASAOPSNAJ, după
caz, nu se regăsesc nici la Poștă și nici returnate la sediile emitenților. În
astfel de cazuri, în care mă regăsesc și eu ca asigurat medical, cetățenii sunt
în dilemă, nu știu ce să facă și nici nu sunt ajutați prea mult de oficialități
pentru a-și rezolva problema și a intra în posesia documentului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu