”Cum am ajuns în Salonul groazei și cum l-am cunoscut pe urmașul lui Ion Creangă”
A fost o întâmplare
bruscă, la marginile vieții și ale morții, într-o realitate fățișă pentru
oameni normali ca el, în contrast cu realitatea politică, socială și
spectaculară a celor emanați din clasa politică, mafiotă și coruptă a acestei
țări extraordinar de frumoase. Dar tocmai astfel de întâmplări ne aduc cu
picioarele pe pământ și cu capul pe umeri, constatând cât de scumpă și fragilă
este viața omului.
”Primul atac a fost
undeva, pe la orele două și ceva noaptea. Trezit din somn, în drum spre
toaletă, m-am prăbușit fără să știu,lovindu-mă de tocul ușii într-o încercare
instinctivă de sprijin. După câteva secunde, m-am ridicat cu greu, cu mintea
tulburată și privirea încețoșată, ajutat de membrii familiei alertați brusc, în
plină noapte.Cu sângele șiroind din degetele piciorului stâng rănit, al cărui
sprijin instinctiv mă ajutase să nu mă lovesc cu capul de tocul ușii, am reușit
să intru în baie unde, după câteva clipe de liniștire a urmat o repriză gravă
de vărsături cu sânge. Incredibil ce mi se întâmpla! Nici nu-mi dădeam
seama!”-povestește S.D.P. după accident.
”Fusese o zi normală și o seară
asemenea în care privisem la televizor cum Cristoiu afirma într-o emisiune că
Băsescu îl va face președinte pe Ponta, afirmație categorică ce m-a pus pe
gânduri. Mă gândeam ce șanse ar avea la pariuri această afirmație. Plictisit
de blau-blaurile televizioniste, am băut
un ceai și m-am culcat, neștiind ce-mi rezervă noaptea, care nici măcar nu arăta
ghinionistica dată de 13 în calendar.”
Astăzi, m-am hotărât să scriu o
întâmplare din viața reală, de zi cu zi, un eveniment neprevăzut, neașteptat, cu
care cei mai mulți dintre noi, oamenii simpli și normali, anonimi neaflați în
lumina reflectoarelor orbitoare, ne confruntăm deseori în existența noastră
efemeră. Povestea și evenimentele din viața prietenului S.D.P. survin într-un
moment de acalmie, în care nimic și nimeni nu prevedea ce avea să i se
întâmple.
Unul dintre
subiectele pe care aveam în vedere să-l abordez săptămâna aceasta se referă la
cât de mult știu, cunosc românii despre ce atribuții are președintele României
și ce așteptări și nemulțumiri au mulți concetățeni de-ai noștrii de la puterile
pe care nu le are primul om de la Cotroceni, oricare ar fi acesta de-a lungul
timpului. Dar am ignorat subiectul pe principiul că viața adevărată bate
politica, amânându-l pentru altă dată.
Povestea
prietenului S.D.P. ne aduce cu picioarele pe pmânt și capul pe umeri,
reflectând poate întâmplările neștiute, grave, dramele și tragediile multor oameni neștiuți care au pățit astfel de lucruri, atacuri,
supraviețuind sau murind fiecare cu povestea lui.
”Al doilea atac a
survenit într-un timp de circa 10-15 minute de la primul, după ce mă liniștisem
relativ și mă băgasem în pat să mă culc. Am reușit doar să-mi ridic capul de pe
pernă și să mă trag pe marginea patului, unde, fulgerător, am căzut inconștient
cu capul pe podea și sângele șiroind pe gură. Ca prin vis, am auzit cum soția
disperată, solicita telefonic ambulanța, pe care refuzasem s-o chem,
iresponsabil, după primul atac. Până să ajungă salvarea, am reușit să mă spăl
și să mă schimb, neștiind ce mi se întâmplă, neștiindu-mă un tip cu probleme de
sănătate la 40 și ceva de ani.”
”Prima ambulanță a
sosit prompt la solicitare, paramedicii dându-și imediat seama de gravitatea
cazului, mi-au acordat primul ajutor, solicitând încă o ambulanță pentru
transportul în siguranță la spital. În stare de șoc, dar perfect conștient, am
ajuns la Spitalul Bagdasar- Arseni, cel mai aproape de locuința mea. La Camera
de Gardă liniște aparentă, întreruptă de strigătele și vaietele disperate ale
unui bolnav agiat, care încerca să fie ajutat de personalul medical.”
Rapid și
necondiționat, personalul medical de gardă m-a luat în primire acordându-mi
primul ajutor, în timp ce le povesteam ce s-a întâmplat și le furnizam
informații medicale personale necesare în astfel de cazuri. Doctorul tânăr de
lângă mine îmi vorbea calm și îmi explica în ce constă ajutorul oferit,
spunându-mi că trebuie să mă interneze. Înainte de a fi trimis în salon se
prezintă-”Sunt medicul rezident Ionuț Coman. Medicul dumneavoastră care vă va
prelua dimineață se numește Gheorghiu. Ne vedem dimineață!”
Salonul 13, salonul
groazei!
”În câteva minute,
trecând în drum pe la două laboratoare de investigații, am fost dus la salon.
Salonul numărul 13. Cu perfuzii și furtun în nas, răstignit pe patul de spital.
După țipete, vaiete, plânsete și imaginile
pe care le-am surprins atât cât am putut din poziția mea ingrată, am constatat
că în salon mai erau două persoane. La lumina zilei, avem să aflu că mă
învecinam cu alți doi tovarăși de suferință, dintre care unul de culoare. Un
bărbos la vreo 60 de ani. Acesta, singurul ce putea mege dintre pacienții
salonului 13, degaja un miros greu pestilențial, patul fiindu-i înconjurat de
mizeria crasă pe care o provoca. Tot timpul înjura asistentele și vorbea
singur. Nu știu de ce era operat, dar, atunci când nu fuma noaptea în baie, își
găsise un căruț cu care ieșea din salon și pleca la fumat în altă parte. Se
pare că nimerisem în Salonul groazei cu un astfel de pesonaj.”
”După două zile,
timp în care tatamentul a acționat benefic asupra mea, am scăpat de coșmarul
salonului groazei, grație a două asistente inimoase, cărora nu le-am dat nimic,
așa cum se face, ci doar mulțumiri verbale, care ne-au mutat în salonul 4. Altă
viață. Liniște, pace și mai ales, curățenie. Fără sconcși. Plus un tovarăș de
suferință, miner de cărbune și sare, pensionar. Moldovean hâtru din Slănic
Moldova. Era cel mai țeapăn dintre toți, având un debit verbal și un limbaj
coborât parcă din poveștile lui Ion Creangă.„
”Cu o traistă de
bancuri și povestiri proprii, în dulcele grai arhaic moldovenesc, Nea Dorneanu
m-a făcut să râd atât de mult că îmi era frică să nu-mi sară furtunul din nas.
Făcea politică în stil propriu, înjurând toți politicienii de la cap la coadă.
Din păcate a plecat la alt spital pentru operație și n-am reușit să rețin
înjurătura specială destinată lui Ponta. Chiar dacă avea 62 de ani, moldoveanul
nostru descoperise și diversele poziții sexuale din ziarele de cancan, ceea ce
l-a determinat să o sune pe nevastă-sa, anunțând-o că va reveni acasă transformat
într-un om cu fițe de București. În glumă, evident.”
” Domne, sâmbăta și
duminica sunt cei mai mulți vizitatori în spital și printre ei am văzut și o
echipă de patru tineri îmbrăcați în haine călugărești, 3 bărbați și o femeie.
Cu femeia ne-am trezit în salon, fără să bată la ușă sau să ceară permisiunea
de a intra, prefăcându-se că miruiește pacienții și că le trece numele pe o
listă, solicitând bani în numele Domnului, pentru ”serviciul divin” prestat.
Refuzată, a insistat de mai multe ori dar a sfârșit prin a pleca neplătită.”
”Pe cei trei
–călugări- i-am întâlnit atunci când s-a deschis ușa unuia dintre lifturi, iar
unul dintre ei a ieșit cu mâna întinsă și ochii închiși, ca și cum ar fi fost
orb. La râsetele și chiotele confraților care i-au strigat”bă, ai greșit etajul,
aici e 3 nu parter”, -orbul-a fugit cu ochii deschiși, hohotind de râs, în
lift.Nu știu dacă funcționează camere de filmat amplasate pe holurile
spitalului, dar acești patru pretinși oameni ai lui Dumnezeu mi-au făcut
impresia a fi un grup infracțional bine pregătit, cu acțiune directă, sâmbăta
și duminica, în saloanele pacienților!”
După cinci zile și nopți de șoc, groază și îngrijiri medicale în spitalul
Bagdasar-Arseni, prietenul meu S.D.P., trântit de soartă într-un moment când
nimic nu anunța acest lucru, a fost externat cu o stare de sănătate mult
ameliorată față de cea critică în care
ajunsese pe targă, la spital. În ajutorul lui a sărit necondiționat echipa
medicală de la Secția Chirurgie, condusă profesionist de doctorii Liviu
Gheorghiu și Ionuț Coman, cărora m-a rugat să le mulțumesc pentru el pe această
cale. Datorită acestor OAMENI a reușit să fie, cu ocazia aniversării zilei de
naștere, acasă, alături de cei dragi.
De asemenea, amicul meu mulțumește asistentelor, infirmierelor
profesioniste și devotate meseriei de la această secție. Precum și echipelor de
pe ambulanțe, profesioniștii care și-au făcut treaba și lucrează în continuare
în condiții ce mai devreme sau mai târziu, le vor provoca diverse afecțiuni
cauzate de activitatea specifică profesiei.
Povestea prietenului meu este
cu totul reală, recentă și cred, că este povestea ce reflectă multe astfel de
întâmplări anonime, care pun în pericol sau chiar cauzează pierderi de vieți
omenești zi de zi.
Astfel de lucruri, pe lângă
banalitatea lor, ar trebui să ne facă să prețuim mai mult viața, familia,
prietenii, cunoscuții, oamenii în general. Să ne facă să fim mai buni, mai
umani, mai demni, să ne respectăm mai mult unii pe alții și să sărim în ajutorul
celui aflat în nevoie necondiționat. Să ajutăm dezinteresat, fără să cerem
bani, foloase materiale sau alte lucruri.
Să fim mai Oameni!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu