Pericolele Religiei în școli!

Dezbaterea publică  este necesară pentru  că realitățile românești nu mai sunt  cele de acum 70 de ani, când învățătura creștină era impusă de preoții ortodocși în școli, cu biblia într-o mână și cu bățul în cealaltă mână

În ciuda controverselor din societatea românească în privința predării disciplinei Religie în școli și a modului în care se face această predare, Ministerul Educației Naționale parcă ține morțiș să creeze tot mai multă nemulțumire și neînțelegere privind această latură educațională extrem de sensibilă pentru oameni. Firesc ar fi fost, după părerea multora dintre români, ca, ținând cont de realitățile din România, autoritățile să inițieze și permită o dezbatere publică privind predarea sau nu a religiei în școli.

Dacă această materie constituie o necesitate și dacă se ajunge la concluzia că este necesară pentru educația școlară, să se stabilească și condițiile unui învățământ de calitate, nu ca cel de până în prezent, când modul în care se predă și învață este destul de precar, needucând și nerăspunzând corespunzător elevilor. Mai mult, stârnind numeroase controverse în rândul părinților, care consider inutilă și nenecesară prezența acestei discipline în procesul de învățământ obligatoriu.

Cu atât mai mult, o dezbaterea publică pe această temă important ar fi trebuit să clarifice toate aspectele controversate, luând în considerare multitudinea cultelor religioase din țara noastră, nu doar cele recunoscute oficial de către stat, dar să țină cont și de punctele de vedere obiective, pertinente ale societății civile, părinților față de oportunitatea predării acestei discipline în școli și a celorlalte lucruri care decurg din această realitate.

Dezbaterea publică ar fi fost și este necesară și pentru faptul că realitățile românești nu mai sunt nici cele de acum 70 de ani, când învățătura creștină era impusă de preoții ortodocși în școli, cu biblia într-o mână și cu bățul în cealaltă mână. Realitățile românești nu mai sunt nici măcar cele din anii comunismului, când religia era complet interzisă în școli, aceasta fiind învățată acasă, în familie, de către copii și rareori la biserică de la preoți. Atunci erau alte realități decât acum, iar în societatea românească nu existau atât de mulți trăitori proveniți din țări asiatice, africane, arabe. Iar înaintea comunismului și după, dar cu mari constrângeri, în țara noastră au existat doar două culte religioase principale: cultul ortodox și cultul Greco-catolic.

Dezbaterea publică este cu atât mai necesară astăzi pentru că realitatea ne arată o multitudine de culte religioase în România, unele mai nou apărute, culte recunoscute sau nerecunoscute ai căror adepți nu sunt doar români, maghiari, sași, ucraineni sau alte etnii conlocuitoare de secole în țara noastră, ci și adepți mai nou stabiliți pe meleagurile noaste, cum ar fi: arabi, chinezi, africani ori alți oameni proveniți din cele mai îndepărtate colțuri ale lumii. După părerea mea, dar și a altor concetățeni nu trebuie neglijate recent apărutele comunități musulmane sau chineze, chiar dacă nu ni se par chiar numeroase, dar ale căror drepturi religioase trebuie să le respectăm, ca oricărui cetățean roman, cum și ei trebuie să ni le respecte pe ale noastre.

În Europa de după căderea comunismului, au existat și continuă migrații de populații din Asia, din țările africane și cele musulmane. Aproape că nu mai există țară europeană în care să nu se fi încropit mai mult sau mai puțin, comunități de musulmani, de chinezi, al căror exod a cuprins și fostele state comuniste de pe bătrânul continent. Aceste comunități, inevitabil, au adus cu ele și propagat tot mai mult religii și confesiuni a căror prezență era mai mică în aceste țări, până la această migrație de populații.

Nici România n-a făcut excepție de la acest fenomen, valul de migranți asiatici, africani, din țările arabe ajungând și în țara noastră. Unii s-au stabilit aici, au devenit cetățeni români, o parte au întemeiat chiar familii mixte cu românii. Astfel, s-au propagat și s-a ajuns să avem comunități cu puternice culte, cum ar fi cultul musulman sau budist, dar și numeroase alte confesiuni, religii de tip nou la care au aderat și mulți români, care înainte erau ortodocși sau atei.

Au apărut și propovăduitorii de prin America sau alte țări, care, spre deosebire de preoții ortodocși, colindă satele și orașele românești, bat din ușă în ușă adăugând noi și numeroși prozeliți cultelor din care fac parte. Toate aceste noi culte, dintre care unele au reșit să fie recunoscute oficial de statul roman, altele așteptând momentul potrivit pentru a dobândi acest statut, constituie, fac parte din realitatea postcomunistă a României, lucru de care autoritățile ar trebui să țină cont.

Tocmai de aceea introducerea religiei în școli, cultele alese și cele nealese a fi învățate în unitățile de învățământ obligatoriu, trebuie să constituie o dezbatere public serioasă, care să ia în calcul toate aspectele și să ducă la hotărâri și judecăți de valoare, astfel încât să nu se creeze tensiuni, nemulțumiri și discriminare de natură religioasă, într-o societate tot mai pestriță și divizată.

În ciuda acestor realități evidente, Ministerul Educației continuă să perpetueze confuzia și nemulțumirea multor cetățeni în privința predării acestei discipline în școli. Astfel, recent, a dat curs pozitiv avizului privind realizarea de manuale școlare noi, pentru anul de învățământ ce va începe la toamnă, stabilind și criteriile după care vor fi făcute. Cu precizarea că acestea au fost convenite în urma consultărilor cu reprezentanții a 11 culte religioase recunoscute oficial în România. De menționat că manualele se adresează doar elevilor din clasele a I-a și a II-a și sunt prevăzute a fi realizate atât în forma clasică, cât și în format digital.

Recomandările principale pentru realizatorii și autorii de manual prevăd câteva criterii, cum ar fi: să se țină cont de corectitudinea conținutului științific, să aibă grijă ca informația să corespundă învățăturii bibliei, conținuturile să fie relevante experienței de viață a copiilor, să aibă o abordare didactică a conținutului, activitățile practice trebuie să-i învețe pe elevi să lucreze în echipă, etc.

Unul dintre criteriile importante privind realizarea manualelor prevede ca acestea să nu aibă un conținut denigrator în relația cu alte biserici și nu vor promova ostilitatea pe criterii religioase. În principiu, sună bine această recomandare, dar Ministerul Educației nu a luat în considerare faptul că s-ar putea stârni ostilitate din partea cultelor rămase pe dinafară la predarea religiei în școli. Dacă ne uităm pe lista celor 11 culte agreate pentru predare a religiilor proprii în unitățile de învățământ, constatăm că nu se regăsesc religii ale unor comunități importante în țara noastră, cum ar fi: arabii, evreii, chinezii.

Au fost lăsate pe dinafară religii importante ca religia iudaică, musulmană, budistă, cu toate că în România trăiesc destul de mulți adepți ai acestor culte, dar care s-ar putea simți lezați și discriminați de statul român pentru că spre deosebire de celelalte 11 culte agreate, ele nu au posibilitatea să-și educe copiii conform perceptelor proprii. Este un precedent periculos această discriminare, mai ales că avem exemplele negative de-a lungul timpului, când s-au iscat conflicte sângeroase în diverse țări ale lumii, având la bază criterii religioase.

Nemaivorbind de faptul că alături de cultele mari lăsate pe dinafara procesului educațional, în țara noastră trăiesc și oameni cu alte orientări religioase, cum ar fi zamolxienii de exemplu ori alți minoritari din acest punct de vedere, care ar putea fi nemulțumiți. Mai sunt și cei care s-au declarat atei și nu privesc cu ochi buni predarea religiei în școli.

Lăsând la o parte faptul că multe culte au fost discriminate, dacă tot ni se bagă pe gât religia în școli, considerată a fi un lucru bun de unii, inutilă sau opțională de alții, pierdere de vreme și o îndoctrinare religioasă de o calitate îndoielnică, obligatorie pentru elevi, să vedem totuși, ce ar presupune implementarea predării acestei discipline conform Ministerului Educației.

Până acum, în majoritatea școlilor din România s-a predat și se predă religia ortodoxă, este și firesc pentru că populația este în proporție de peste 80% potrivit estimărilor, ortodoxă. Cu începere din această toamnă, alături de cultul ortodox vor fi predate încă alte zece culte, dintre care două în limbile ucraineană și maghiară. Pentru acestea două sigur este nevoie de dascăli calificați, vorbitori de maghiară și ucraineană.

În primul rând, pentru toate religiile ce vor fi predate în școli sunt necesare manuale școlare fiecăreia dintre ele. Conform Ministerului Educației, potrivit legii, disciplina Religie trebuie să fie predată în școli numai de către personal calificat, abilitat, care să respecte protocoalele încheiate de această instituție cu cele 11 culte recunoscute oficial.

Dacă până în prezent, în cazul religiei ortodoxe a fost și este penurie de cadre didactice, școlile angajând cum au putut și de unde au găsit diverse personae, unele chiar necalificate și neabilitate pentru predarea religiei în școli, se pune întrebarea de unde o să apară până la toamnă, sute de profesori calificați să predea această disciplină elevilor? Pe ce bază și cum se vor selecționa și pregăti într-un timp atât de scurt, noii profesori de religie de către cele 11 culte recunoscute oficial?

În ce săli de curs și cum se va preda religia în clase unde există mai mulți elevi, aparținând diferitelor confesiuni, ținând cont și de faptul că în numeroase școli procesul de învățământ suferă din cauza spațiului insuficient? Suferă din cauza numărului insuficient de clase. Ce vor face elevii care aparțin altor confesiuni religioase în afara celor recunoscute și predate în școli, atunci când colegii lor au parte de învățătura religioasă și ei nu? Nu se vor simți discriminați în raport cu ceilalți?

Reprezentanţii Ministerului au explicat  că "aceste criterii sunt auxiliare şi menite să clarifice aspecte potenţial controversate din programa şcolară a materiei Religie". Criteriile au fost stabilite în urma discuţiilor purtate de Ministerul Educaţiei cu reprezentanţii cultelor care vor avea manuale.

După cum putem lesne constata, tratarea problemei predării Religiei în școli, cu mare ușurință din partea autorităților, prin norme făcute pe genunchi, cu heirupism, cu discriminare între culte, fără dezbatere publică, fără a se lua în calcul și ține cont de noile realități religioase din România, poate deveni un lucru periculos pentru viitor. Poate crea tensiuni în rândul cultelor, poate stârni nemulțumiri și reacții negative din partea populației. Mulți cetățenii își pun întrebarea dacă nu cumva ar trebui ca religia să fie învățată de copii în sânul cultului și confesiunii din care fac parte, ca fiecare biserică să se ocupe de adepții ei.

Nu ar trebui ca școala instituționalizată să se ocupe preponderant de învățământul științelor, artelor, materiei, iar religia, spiritualitatea să-și desfășoare propriul sistem educațional pentru fiecare cult în parte, fără nici o legătură cu școala? Poate ar fi mai firesc, mai normal ca religia să-și urmeze cursul ei, iar școala menirea ei. Ar exista mai multă normalitate într-o societate multireligioasă și multiculturală și, foarte important, ar elimina riscul tensiunilor interreligioase.