Fly Romania, compania aeriană a omului de afaceri Ovidiu Tender, și-a luat zborul

Din această lună, Delta Dunării are legătură aeriană cu Europa

Vineri 17 mai 2014, a avut loc cursa de linie inaugurală pe ruta București-Tulcea, care face legătura aeriană a Deltei Dunării cu România și Europa, după o întrerupere de 21 de ani a zborurilor către această destinație turistică unică în lume. Cu începere din luna mai, sunt programate săptămânal curse aeriene de pe aeroportul din Tulcea către București, Bergamo, Italia și Frankfurt, Germania.

Dacă până săptămâna trecută se putea ajunge la Tulcea doar cu mașina, trenul, pe apă, elicopterul sau cu avioane private, de acum înainte turiștii, oamenii de afaceri, potențialii investitori, dar și locuitorii Deltei Dunării au facilitatea de a călători cu o cursă aeriană regulată, operată de nou înființata companie aviatică Fly Romania, a omului de afaceri Ovidiu Tender. 

Există potențial de pasageri spre Tulcea, spre Delta Dunării, iar legăturile aeriene pot constitui facilități pentru dezvoltarea afacerilor în zonă. Astfel, s-a legat din nou Tulcea cu Europa. 

Sunt mulți investitori care ar fi interesați să vină în această zonă, iar latura de business începe să devină foarte importantă pentru dezvoltarea județului, afaceriști străini având posibilitatea de a ajunge foarte rapid cu avionul, o cursă aviatică București –Tulcea durează doar 30 de minute. Și pentru turiști și oricine călătorește spre această destinație, iar prețurile biletelor de avion sunt modice, accesibile oricui.

La nivel județean, există și alte proiecte care se doresc a fi realizate în viitor cu sprijinul Băncii Mondiale, cum ar fi cele referitoare la modernizarea aeroportului și portului Tulcea. Există o strategie de dezvoltare a turismului în această zonă, cu bani de la Banca Mondială, însumând câteva sute de milioane de euro.

“Am reluat zborurile de pe aeroportul Tulcea, după o întrerupere de 21 de ani și nu vrem să le mai întrerupem. Dorim ca aceste zboruri să se mențină pe tot parcursul anului. Vor fi investiți 14 milioane de euro pentru modernizarea aeroportului Tulcea, dar avem și un proiect de construire a unui nou terminal, inclusiv cargo”, a declarat comandantul Aeroportului Tulcea, Constantin Albu.

Foarte important este că timpul de zbor de la București la Tulcea nu durează decât o jumătate de oră, nici nu te-ai urcat bine în avion că ai și ajuns în deltă. Odată cu prima cursă inaugurală a zborului Fly Romania, în avionul omului de afaceri Ovidiu Tender, au călătorit și patru investitori din Emiratele Arabe Unite, dornici să viziteze Delta Dunării și să investească în județul Tulcea.

D.R. Khaled Fetrawi, ne-a declarat:”Sunt un om de afaceri din Dubai, mi-am făcut studiile la Medicină, în România. Am stat 11 ani aici, iubesc românii și România  este a doua mea țară. Eu am mai vizitat delta și este extraordinar de frumoasă. Domnul Ovidiu Tender ne-a convins să venim aici și am venit cu alți doi investitori din Dubai, care nu au mai fost niciodată în Delta Dunării, să vedem ce investiții putem face în Tulcea. Este o zonă foarte frumoasă aici și este păcat să nu ajutăm, merită să aibă o infrastructură mai bună, drumuri, hoteluri. Merită să facem investiții aici.  Vrem să investim în turism. Până acum era mai greu de ajuns aici, dar acum este mai ușor, cu avionul se face doar o jumătate de oră, de la București la Tulcea.”

“Dorim să încurajăm turismul de business și să ajutăm la dezvoltarea investițiilor în județul Tulcea,”

 ne-a declarat omul de afaceri  Ovidiu Tender, la inaugurarea cursei aeriene București-Tulcea, de către compania aviatică Fly Romania.

-Domnule Tender, ce v-a determinat să faceți această investiție prin compania aviatică Fly Romania, care deschide Aeroportul Tulcea și face legătura aeriană cu Delta Dunării după foarte mulți ani?

-Am făcut această investiție, ținând cont de două elemente: unul de ordin sentimental, prietenia mea cu președintele Consiliului Județean Tulcea și doi, eficiența la care ne așteptăm a activității zborurilor. Am hotărât să mergem din Tulcea pe două destinații europene : Bergamo și Frankfurt plus Bucureștiul, cu credința că vom avea suficienți călători să rentabilizăm costurile și cu scopul evident, de a sprijini și județul în dezvoltarea lui. În primul rând, prin transportul turiștilor care doresc să viziteze delta, având în vedere facilitățile de transport și în al doilea rând, având în vedere dezvoltarea  turismul de business.

-Care este  cifra investițiilor în acest sens?

-Investițiile sunt în fiecare zi, la fiecare zbor, întrucât cu siguranță, mă costă mai mult decât încasez. Costurile acestea, cu timpul se vor echilibra și va sosi un moment să rentabilizăm investițiile.

- Pe viitor, aveți în vedere extinderea zborurilor din Tulcea, care să facă legătura și cu alte destinații turistice din țară sau din Europa?

-În situația în care piața o cere, cu siguranță ne vom gândi să extindem zborurile și spre alte destinații.

-Veți menține și în afara sezonului turistic cursele aeriene în Delta Dunării?

-Asta este o condiție strict necesară, de a funcționa tot anul. Dorința mea în acest sens, este să încercăm să atragem turismul de business, nu doar turiștii de vacanță care vin doar vara, ci și turismul de business care se poate face tot anul. Dorim să încurajăm turismul de business și să ajutăm la dezvoltarea investițiilor în județul Tulcea.

-Veți extinde cursele aeriene și cu alte orașe din țară?

-Mai avem în vedere vreo două, ar fi Timișoara, evident, unde vom constata că există oportunitate de business, că avem o primire cum am avut-o în Tulcea, cu siguranță vom merge.

-Îl veți duce și pe Prințul Charles în Deltă, aveți această ocazie acum?

-Da!

-Vă mulțumesc și vă urez succes!

Pericolele Religiei în școli!

Dezbaterea publică  este necesară pentru  că realitățile românești nu mai sunt  cele de acum 70 de ani, când învățătura creștină era impusă de preoții ortodocși în școli, cu biblia într-o mână și cu bățul în cealaltă mână

În ciuda controverselor din societatea românească în privința predării disciplinei Religie în școli și a modului în care se face această predare, Ministerul Educației Naționale parcă ține morțiș să creeze tot mai multă nemulțumire și neînțelegere privind această latură educațională extrem de sensibilă pentru oameni. Firesc ar fi fost, după părerea multora dintre români, ca, ținând cont de realitățile din România, autoritățile să inițieze și permită o dezbatere publică privind predarea sau nu a religiei în școli.

Dacă această materie constituie o necesitate și dacă se ajunge la concluzia că este necesară pentru educația școlară, să se stabilească și condițiile unui învățământ de calitate, nu ca cel de până în prezent, când modul în care se predă și învață este destul de precar, needucând și nerăspunzând corespunzător elevilor. Mai mult, stârnind numeroase controverse în rândul părinților, care consider inutilă și nenecesară prezența acestei discipline în procesul de învățământ obligatoriu.

Cu atât mai mult, o dezbaterea publică pe această temă important ar fi trebuit să clarifice toate aspectele controversate, luând în considerare multitudinea cultelor religioase din țara noastră, nu doar cele recunoscute oficial de către stat, dar să țină cont și de punctele de vedere obiective, pertinente ale societății civile, părinților față de oportunitatea predării acestei discipline în școli și a celorlalte lucruri care decurg din această realitate.

Dezbaterea publică ar fi fost și este necesară și pentru faptul că realitățile românești nu mai sunt nici cele de acum 70 de ani, când învățătura creștină era impusă de preoții ortodocși în școli, cu biblia într-o mână și cu bățul în cealaltă mână. Realitățile românești nu mai sunt nici măcar cele din anii comunismului, când religia era complet interzisă în școli, aceasta fiind învățată acasă, în familie, de către copii și rareori la biserică de la preoți. Atunci erau alte realități decât acum, iar în societatea românească nu existau atât de mulți trăitori proveniți din țări asiatice, africane, arabe. Iar înaintea comunismului și după, dar cu mari constrângeri, în țara noastră au existat doar două culte religioase principale: cultul ortodox și cultul Greco-catolic.

Dezbaterea publică este cu atât mai necesară astăzi pentru că realitatea ne arată o multitudine de culte religioase în România, unele mai nou apărute, culte recunoscute sau nerecunoscute ai căror adepți nu sunt doar români, maghiari, sași, ucraineni sau alte etnii conlocuitoare de secole în țara noastră, ci și adepți mai nou stabiliți pe meleagurile noaste, cum ar fi: arabi, chinezi, africani ori alți oameni proveniți din cele mai îndepărtate colțuri ale lumii. După părerea mea, dar și a altor concetățeni nu trebuie neglijate recent apărutele comunități musulmane sau chineze, chiar dacă nu ni se par chiar numeroase, dar ale căror drepturi religioase trebuie să le respectăm, ca oricărui cetățean roman, cum și ei trebuie să ni le respecte pe ale noastre.

În Europa de după căderea comunismului, au existat și continuă migrații de populații din Asia, din țările africane și cele musulmane. Aproape că nu mai există țară europeană în care să nu se fi încropit mai mult sau mai puțin, comunități de musulmani, de chinezi, al căror exod a cuprins și fostele state comuniste de pe bătrânul continent. Aceste comunități, inevitabil, au adus cu ele și propagat tot mai mult religii și confesiuni a căror prezență era mai mică în aceste țări, până la această migrație de populații.

Nici România n-a făcut excepție de la acest fenomen, valul de migranți asiatici, africani, din țările arabe ajungând și în țara noastră. Unii s-au stabilit aici, au devenit cetățeni români, o parte au întemeiat chiar familii mixte cu românii. Astfel, s-au propagat și s-a ajuns să avem comunități cu puternice culte, cum ar fi cultul musulman sau budist, dar și numeroase alte confesiuni, religii de tip nou la care au aderat și mulți români, care înainte erau ortodocși sau atei.

Au apărut și propovăduitorii de prin America sau alte țări, care, spre deosebire de preoții ortodocși, colindă satele și orașele românești, bat din ușă în ușă adăugând noi și numeroși prozeliți cultelor din care fac parte. Toate aceste noi culte, dintre care unele au reșit să fie recunoscute oficial de statul roman, altele așteptând momentul potrivit pentru a dobândi acest statut, constituie, fac parte din realitatea postcomunistă a României, lucru de care autoritățile ar trebui să țină cont.

Tocmai de aceea introducerea religiei în școli, cultele alese și cele nealese a fi învățate în unitățile de învățământ obligatoriu, trebuie să constituie o dezbatere public serioasă, care să ia în calcul toate aspectele și să ducă la hotărâri și judecăți de valoare, astfel încât să nu se creeze tensiuni, nemulțumiri și discriminare de natură religioasă, într-o societate tot mai pestriță și divizată.

În ciuda acestor realități evidente, Ministerul Educației continuă să perpetueze confuzia și nemulțumirea multor cetățeni în privința predării acestei discipline în școli. Astfel, recent, a dat curs pozitiv avizului privind realizarea de manuale școlare noi, pentru anul de învățământ ce va începe la toamnă, stabilind și criteriile după care vor fi făcute. Cu precizarea că acestea au fost convenite în urma consultărilor cu reprezentanții a 11 culte religioase recunoscute oficial în România. De menționat că manualele se adresează doar elevilor din clasele a I-a și a II-a și sunt prevăzute a fi realizate atât în forma clasică, cât și în format digital.

Recomandările principale pentru realizatorii și autorii de manual prevăd câteva criterii, cum ar fi: să se țină cont de corectitudinea conținutului științific, să aibă grijă ca informația să corespundă învățăturii bibliei, conținuturile să fie relevante experienței de viață a copiilor, să aibă o abordare didactică a conținutului, activitățile practice trebuie să-i învețe pe elevi să lucreze în echipă, etc.

Unul dintre criteriile importante privind realizarea manualelor prevede ca acestea să nu aibă un conținut denigrator în relația cu alte biserici și nu vor promova ostilitatea pe criterii religioase. În principiu, sună bine această recomandare, dar Ministerul Educației nu a luat în considerare faptul că s-ar putea stârni ostilitate din partea cultelor rămase pe dinafară la predarea religiei în școli. Dacă ne uităm pe lista celor 11 culte agreate pentru predare a religiilor proprii în unitățile de învățământ, constatăm că nu se regăsesc religii ale unor comunități importante în țara noastră, cum ar fi: arabii, evreii, chinezii.

Au fost lăsate pe dinafară religii importante ca religia iudaică, musulmană, budistă, cu toate că în România trăiesc destul de mulți adepți ai acestor culte, dar care s-ar putea simți lezați și discriminați de statul român pentru că spre deosebire de celelalte 11 culte agreate, ele nu au posibilitatea să-și educe copiii conform perceptelor proprii. Este un precedent periculos această discriminare, mai ales că avem exemplele negative de-a lungul timpului, când s-au iscat conflicte sângeroase în diverse țări ale lumii, având la bază criterii religioase.

Nemaivorbind de faptul că alături de cultele mari lăsate pe dinafara procesului educațional, în țara noastră trăiesc și oameni cu alte orientări religioase, cum ar fi zamolxienii de exemplu ori alți minoritari din acest punct de vedere, care ar putea fi nemulțumiți. Mai sunt și cei care s-au declarat atei și nu privesc cu ochi buni predarea religiei în școli.

Lăsând la o parte faptul că multe culte au fost discriminate, dacă tot ni se bagă pe gât religia în școli, considerată a fi un lucru bun de unii, inutilă sau opțională de alții, pierdere de vreme și o îndoctrinare religioasă de o calitate îndoielnică, obligatorie pentru elevi, să vedem totuși, ce ar presupune implementarea predării acestei discipline conform Ministerului Educației.

Până acum, în majoritatea școlilor din România s-a predat și se predă religia ortodoxă, este și firesc pentru că populația este în proporție de peste 80% potrivit estimărilor, ortodoxă. Cu începere din această toamnă, alături de cultul ortodox vor fi predate încă alte zece culte, dintre care două în limbile ucraineană și maghiară. Pentru acestea două sigur este nevoie de dascăli calificați, vorbitori de maghiară și ucraineană.

În primul rând, pentru toate religiile ce vor fi predate în școli sunt necesare manuale școlare fiecăreia dintre ele. Conform Ministerului Educației, potrivit legii, disciplina Religie trebuie să fie predată în școli numai de către personal calificat, abilitat, care să respecte protocoalele încheiate de această instituție cu cele 11 culte recunoscute oficial.

Dacă până în prezent, în cazul religiei ortodoxe a fost și este penurie de cadre didactice, școlile angajând cum au putut și de unde au găsit diverse personae, unele chiar necalificate și neabilitate pentru predarea religiei în școli, se pune întrebarea de unde o să apară până la toamnă, sute de profesori calificați să predea această disciplină elevilor? Pe ce bază și cum se vor selecționa și pregăti într-un timp atât de scurt, noii profesori de religie de către cele 11 culte recunoscute oficial?

În ce săli de curs și cum se va preda religia în clase unde există mai mulți elevi, aparținând diferitelor confesiuni, ținând cont și de faptul că în numeroase școli procesul de învățământ suferă din cauza spațiului insuficient? Suferă din cauza numărului insuficient de clase. Ce vor face elevii care aparțin altor confesiuni religioase în afara celor recunoscute și predate în școli, atunci când colegii lor au parte de învățătura religioasă și ei nu? Nu se vor simți discriminați în raport cu ceilalți?

Reprezentanţii Ministerului au explicat  că "aceste criterii sunt auxiliare şi menite să clarifice aspecte potenţial controversate din programa şcolară a materiei Religie". Criteriile au fost stabilite în urma discuţiilor purtate de Ministerul Educaţiei cu reprezentanţii cultelor care vor avea manuale.

După cum putem lesne constata, tratarea problemei predării Religiei în școli, cu mare ușurință din partea autorităților, prin norme făcute pe genunchi, cu heirupism, cu discriminare între culte, fără dezbatere publică, fără a se lua în calcul și ține cont de noile realități religioase din România, poate deveni un lucru periculos pentru viitor. Poate crea tensiuni în rândul cultelor, poate stârni nemulțumiri și reacții negative din partea populației. Mulți cetățenii își pun întrebarea dacă nu cumva ar trebui ca religia să fie învățată de copii în sânul cultului și confesiunii din care fac parte, ca fiecare biserică să se ocupe de adepții ei.

Nu ar trebui ca școala instituționalizată să se ocupe preponderant de învățământul științelor, artelor, materiei, iar religia, spiritualitatea să-și desfășoare propriul sistem educațional pentru fiecare cult în parte, fără nici o legătură cu școala? Poate ar fi mai firesc, mai normal ca religia să-și urmeze cursul ei, iar școala menirea ei. Ar exista mai multă normalitate într-o societate multireligioasă și multiculturală și, foarte important, ar elimina riscul tensiunilor interreligioase.

“România nu va reuşi să-şi rezolve problemele sociale fără asistenţi sociali şi fără servicii sociale de calitate”

“Nu avem un sistem de suport şi de prevenire a căderii în sărăcie. Dacă o persoană a pierdut locul de muncă şi are nevoie de suport pe o perioadă de 2-3 luni până reuşeşte să iasă din spaţiul de risc, nu are unde să apeleze.”

Interviu cu Ana Rădulescu, Conf. univ.dr. la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, Universitatea București  

Director General Asociația Pro A.S.

-Ce înseamnă profesia de asistent social, ţinând cont şi de faptul că mulţi români nu au auzit de această profesie, iar unii chiar o confundă cu asistenţii medicali sau cu postura de asistaţi sociali?

-Profesia de asistent social este legată direct de conceptul de schimbare, dar schimbarea văzută ca dezvoltare. Este o profesie care intervine când trecem prin schimbări, fie că vorbim de cazuri individuale, de familii, comunităţi sau de întreaga societate. Schimbările sociale şi economice generează două situaţii: pe de o parte, apar noi provocări cărora oamenii trebuie să le facă faţă şi noi probleme pe care trebuie să le soluţioneze pentru a-şi menţine nivelul de bunăstare socială; pe de altă parte, apar noi resurse şi oportunităţi care pot fi folosite în soluţionarea problemelor individuale şi comunitare. Asistentul social intervine exact la acest punct de întâlnire între cele două dimensiuni.

Sunt mai multe motive ce au generat astfel de confuzii din care aş menţiona două: pe de o parte, în România, deși avem asistenți sociali foarte bine pregătiți, nu sunt angajați în servicii; suntem încă în situaţia în care orice angajat al unui serviciu public, indiferent de pregătirea profesională, poate să preia responsabilităţile asistentului social. Pentru că aceste persoane nu au cunoştinţele şi competenţele necesare s-a creat un prejudiciu major de imagine profesiei de asistent social și a afectat nivelul de salarizare. Pe de altă parte, România nu a avut organizaţii de reprezentare profesională care să promoveze identitatea profesiei de asistent social.

Asistentul social nu este văzut ca specialistul pe care îl apelezi când ai de rezolvat o problemă socială. După 20 de ani în care avem asistenți sociali de profesie, trebuie să trecem de acest nivel de ignoranță în care confundăm asistentul social cu orice altă ocupație.

-Câtă nevoie are România de dezvoltarea domeniului Asistenţă Socială, mai ales că în unele state occidentale ţara noastră este percepută ca furnizoare de cazuri sociale în Europa?

-România nu va reuşi să-şi rezolve problemele sociale fără asistenţi sociali şi fără servicii sociale de suport, care să respecte calitatea. Fără aceste două elemente fundamentale, România continuă să crească grupul persoanelor care devin vulnerabile. Mă îndoiesc că țintele Strategiei 2020 vor fi posibile. Este ca şi cum am spune că vrem să găsim soluţii medicale în cazul unei epidemii de gripă cu ajutorul strungarilor. Fiecare specialist trebuie să facă munca pentru care a fost format, pregătit. Iar această pregătire trebuie să fie în raport de complexitatea activităţilor de muncă. Am auzit deseori persoane care afirmă că au învăţat în practică profesia de asistent social şi nu mai consideră că necesar să-şi asigure fundamentul teoretic și studiile universitare în domeniul asistenței sociale.

Este o problemă foarte mare pentru că este similară cu situaţia în care spun că învăţ medicină prin practică. Este motivul pentru care România a ajuns să fie cunoscută ca una dintre ţările cu cele mai multe probleme sociale. Nu avem asistenţi sociali angajaţi în toate serviciile de asistenţă socială, iar pe cei pe care îi avem nu îi susţinem pentru munca pe care trebuie să o facă. Am fost întrebată de către asistenţii sociali din alte ţări ce se întâmplă în România, pentru că românii cu care interacţionează ca beneficiari se confruntă cu probleme grave, au pierdut toate resursele şi nu au competenţele sociale, care să le ofere reuşită în integrarea socială.

Nu avem un sistem de suport şi de prevenire a căderii în sărăcie. 

Dacă o persoană a pierdut locul de muncă şi are nevoie de suport (şi nu mă refer doar la cel financiar) pe o perioadă de 2-3 luni până reuşeşte să iasă din spaţiul de risc, nu are unde să apeleze. Dacă ar fi susţinută în această perioadă cu informaţii, pregătire pentru a lua deciziile potrivite, suport pentru accesare de resurse, pregătire pentru îmbinarea responsabilităţilor de familie cu cele de muncă, pregătire pentru a reintra pe piața muncii, etc, atunci ar putea să-şi conserve resursele şi să nu cadă în zona sărăciei.

România a făcut schimbări majore legate de integrarea în UE şi  au apărut schimbarile legate de acordurile cu FMI şi criza economică. Cred că România ar trebui să înceapă să asigure oamenilor servicii de asistenţă socială de calitate oferite de către asistenţi sociali foarte bine pregătiţi. Fără suport profesional oamenii vor continua să îşi piardă bunurile, competenţele şi capacitatea de a se menţine activi în societate. Şi în loc să avem oameni activi social şi profesional care să contribuie la bugetul de stat, avem oameni pentru care trebuie să consumăm din bugetul de stat, dar care nu au siguranţa unei vieţi de calitate.

-Care sunt problemele acestui sector în ţara noastră?

-Avem atât de multe probleme, putem face o temă separată de discuţie. Dacă ne uităm la problemele beneficiarilor şi nivelul de excluziune socială atins, constați ce probleme are sistemul social care ar trebui să îi susţină. Sunt probleme specifice profesiri de asistent social şi probleme specifice sistemului serviciilor de asistenţă socială.

Dacă este să vorbim despre profesia de asistent social, m-aş referi la lipsa de reprezentare profesională, lipsa de voinţă politică pentru a recunoaşte, susţine şi investi într-o profesie care are ca scop să ofere suport şi pregătire oamenilor pentru a trece cu succes prin perioade de schimbare. Apoi salariile care uneori, ating nivelul de prestaţie socială şi condiţiile de muncă. În vizitele mele prin diferite primării, am întâlnit cazuri în care asistenţii personali sau asistenţii maternali au fost încadraţi ca asistenţi sociali. Nu mai vorbesc de cazurile în care persoane care deţin diplome în inginerie sau economie au fost numite în posturi de asistent social.

La nivel de sistem de asistenţă social, problema de fond este că singurul suport pe care îl oferim oamenilor se reduce la ajutoarele financiare sau materiale. Fiecare persoană care se confruntă cu probleme sociale ar trebuie să beneficieze de prestaţii şi servicii sociale de suport. Pentru asta însă, avem nevoie de servicii de asistenţă socială finanţate adecvat şi asistenţi sociali cărora să li se recunoască complexitatea muncii şi nevoia de formare continuă. Societatea se schimbă, problemele se schimbă, resursele se schimbă, oportunităţile se schimbă, aşa că şi asistentul social trebuie să se formeze continuu, pentru că are nevoie să-şi adapteze strategiile de intervenţie şi suport.

În 2014, Asociația Pro A.S, a facut un sondaj între asistenții sociali pentru a identifica problemele cu care se confruntă aceștia și am constatat: creșterea numărului de solicitări de servicii de suport și creșterea numărul de cazuri pentru un asistent social; asistenții sociali se confruntă cu stress și epuizare profesională, nu au fost suficient de pregătiți să reorienteze serviciile de suport în asistența socială pentru a răspunde noilor probleme generate de criză, se confruntă cu deteriorarea condițiilor de muncă, au venituri mici, iar ca urmare a crizei, au suferit tăieri de salarii, astfel că salariile asistenților sociali sunt uneori mai mici decât veniturile beneficiarilor; asistentii sociali nu beneficiază de sporuri legate de riscurile profesionale. Asistentii sociali nu beneficiază de cursuri de formare profesională relaționate cu tipul de activitate desfășurată la locul de muncă. Răspunsurile asistenților sociali spun multe despre problemele cu care ne confruntăm.

-Avem o legislaţie care reglementează asistenţa socială şi dacă da, cât de adecvată este aceasta la situaţia din România?

-Avem Legea 292/2011 privind asistenţa socială care face referire la servicii de asistenţă socială şi Legea 466/2004 care face referire la profesia de asistent social. Aceste legi arată cât de disfuncţională este relaţia dintre profesia de asistent social şi piaţa muncii. Nici una dintre legi nu îl protejează pe asistentul social pe piaţa muncii şi nici nu garantează servicii de calitate pentru persoanele care se confruntă cu dificultăţi. Ambele legi recunosc că activităţile de asistenţă socială pot fi realizate de către asistenţii sociali sau de către persoane cu atribuţii în asistenţă socială. Este ca şi cum aş spune că medicii sunt obligaţi să urmeze studii de medicină, dar atunci cand mergeţi la cabinetul medical este posibil să întâlniţi un medic sau un inginer care, deşi nu are studii în medicină, a preluat responsabilităţile medicului.

Nici eu nu accept să mi se spună că atunci când merg la serviciul de asistenţă social, pot să întâlnesc un asistent social sau un inginer care, deşi nu are studii în domeniu, a preluat responsabilităţile asistentului social. De aceea, asistenții sociali au simțit nevoia, anul trecut, să înființeze Asociația Pro A.S.

-Cine ar trebuie să beneficieze de serviciile unui asistent social?

-Profesia de asistent social este prezentă în punctul de interacţiune dintre om şi mediul lui de viaţă, dintre comunitate şi societatea în care aceasta trăieşte. Orice persoană care întâmpină dificultăţi în soluţionarea problemelor care le afectează viaţa socială, viaţa de familie şi viaţa profesională ar trebui să solicite suportul unui asistent social. Şi comunităţile sunt beneficiare de suportul asistentului social prin programele de dezvoltare comunitară sau prin proiecte adresate unor probleme sociale care afecteaza membrii comunităţii. Oricine se poate afla la un moment dat, în situaţia de a solicita ajutorul unui asistent social social, dar sunt din ce în ce mai rari în serviciile de asistenţă socială.

Legea asistenţei sociale din România permite primăriilor să numească pe post sau să delege o persoană, ce nu are studii în domeniu, dar care preia responsabilităţile asistentului social. Aici nu mai vorbim de asistenţă socială.

-Cât de calificaţi sunt asistenţii sociali, în special cei din mediul rural?

-Profesia de asistent social este una academic, ce asigură competenţele de bază pentru practica profesională. După finalizarea studiilor, însă, asistenţii sociali trebuie să beneficieze de programe de formare continuă şi de supervizare profesională care să le asigure performanţa în activitatea de muncă. În România avem asistenţi sociali foarte bine pregătiţi, dar şi asistenţi sociali care nu au avut posibilitatea să participe la schimburi de experinţă sau la programe de formare continuă.

Nu cred ca există diferenţe legate de urban – rural. Am întâlnit și în mediul rural asistenţi sociali pregătiţi, care furnizează servicii sociale de calitate. Depinde foarte mult de angajator şi de motivaţia personală de dezvoltare profesională. Dacă aş fi într-o altă ţară unde asistentul social este apreciat profesional, nu aş mai da un asemenea răspuns. Aş spune că fiecare asistent social este susţinut să participe la programe de formare, iar când asistentul social are de făcut intervenţii complexe şi are nevoie de support, poate face o asemenea solicitare către angajator.

Vorbim de situaţii diferite: când asistentul social este lăsat să-şi decidă nivelul de performanţă profesională şi nu este susţinut, dar nici nu este întrebat asupra a ceea ce poate face în interesul beneficiarilor (aşa cum este în România) şi situaţia în care asistentul social este important pentru calitatea serviciilor oferite de către angajator, iar angajatorul devine responsabil pentru asigurarea pregătiri asistenţilor sociali. Avem însă situaţia în care rareori, întâlnim asistenţi sociali angajaţi în serviciile publice din mediul rural. Revenim la problema de bază. Legea asistenţei sociale din România permite primăriilor să numească pe post sau să delege o persoană, ce nu are studii în domeniu, dar care preia responsabilităţile asistentului social. Aici nu mai vorbim de asistenţă socială. Nici nu este posibil.

-Există riscul ca la un moment dat, asistentul social să aibă la rândul său, nevoie de servicii de Asistenţă Socială? Dacă da, din ce cauze şi care sunt soluţiile rezolvării acestei probleme?

Sunt cazuri. Tot mai mult, asistentul social riscă, din cauza condiţiilor de muncă şi a salariilor mici, să ajungă în situaţia de a avea la rândul lui nevoie de asistenţă socială. Este trist pentru ţara unde specialistul care ar trebuie să asigure suport pentru a limita procesul de excluziune social, să ajungă chiar el să se confrunte cu forme de excluziune socială. Apar astfel de situații când salariul asistentului social nu îi asigură nici acoperirea nevoilor de bază. Şi mai rău, atunci când din cauza epuizării profesionale şi a lipsei de suport din partea angajatorului îşi pierde locul de muncă şi nu mai are resursele necesare pentru a se întoarce pe piaţa muncii. Sau atunci când, aşa cum se întâmplă în România, asistentul social este şomer de cum a finalizat studiile.

Intrarea pe piaţa muncii a unui asistent social nu este uşoară. De aceea, cei mai mulţi aleg alte domenii în care să lucreze. Investiţia în asistentul social este o investiţie în viitor. Aşa că ar trebui să investim în asistentul social: să îl protejăm pe piaţa muncii, să îi facilităm accesul la piaţa muncii după finalizarea studiilor, să îi oferim posibilitatea de formare continuă şi să îi asigurăm condiţii de muncă adecvate și mai ales să îi dăm autonomie în procesul de asistență. Dacă te gândeşti cât valorează un asistent social bine pregătit pentru oameni şi pentru comunitatea în care lucrează, atunci orice investiție nu este prea mult. 

-Câtă importanţă i se acordă acestui domeniu în ţările occidentale din partea statului comparativ cu România?

-Aţi auzit de situaţii în care, în ultimii ani, Ministerul Muncii a invitat asistenţii sociali la discuţii şi consultări pentru a găsi soluţii la problemele sociale? Federația Internațională a Asistenților Sociali (IFSW) a organizat la Lisabona, în decembrie 2013, o întâlnire a asociațiilor asistenților sociali pentru a discuta răspunsul profesiei de asistent social la consecințele generate de criza economică. La această întâlnire a fost invitată și Asociația Pro A.S. (asociație de reprezentare profesională). În urma raportărilor am constatat că România a fost singura țară prezentă în care nu au avut loc dezbateri și discuții pe tema răspunsului profesiei de asisten social la consecințele crizei.

 Nu au fost întâlniri și dezbateri publice cu Ministrul Muncii pe această temă.

Administraţiilor publice ar trebui să li se ceară să îşi justifice deciziile luate şi să urmeze un proces serios de consultare. Dar pentru asta trebuie să ai organizaţii profesionale puternice. Diferenţa dintre România şi celelalte state UE (fără să includ Bulgaria), este faptul că în acele țări asistenţii sociali s-au unit în asociații profesionale puternice şi pledează pentru ei şi pentru beneficiarii lor. Iar acţiunile lor sunt puternice.Chiar și asistenţii sociali din Grecia au reacţionat public internaţional, faţă de reducerea numărului de servicii sociale. De altfel, acesta este unul din rolurile asistentului social: să promoveze schimbările sociale necesare, să atentioneze și să vină cu soluții la situaţiile care crează riscuri de excluziune socială.

Vă dau un exemplu: dacă în anul 2011 s-ar fi întâmplat într-o altă ţară din UE să fie stipulat într-o lege a asistenţei sociale faptul că responsabilităţile asistentului social pot fi realizate şi de către persoane fără studii universitare în domeniu, așa cum s-a întâmplat în România, aţi fi văzut proteste în stradă organizate de către asociațiile asistenților sociali. În România nu au existat nici măcar reacţii publice faţă de această situaţie. Un alt exemplu: anul acesta, Ministerul Muncii a luat decizia de a înlocui asistentul social cu studii medii cu tehnician asistenţă socială.

Sunt consecințe majore pentru profesia de asistent social și calitatea serviciilor sociale. Asistenţii sociali din România nici măcar nu ştiu de acestă decizie. Nu a existat nici un fel de consultare publică și transparență. De altfel, nici nu ştim dacă a fost o decizie a Ministerului Muncii sau a fost o propunere a Colegiului Asistenţilor Sociali. Cum nu am văzut o reacţie publică a Colegiului faţă de această decizie, putem să înţelegem că acesta este de acord cu acţiunea Ministerului. Un alt exemplu: în 2011, Colegiul Asistenţilor Sociali a luat decizia să ofere recunoaştere şi drept de practică în domeniul asistenţei sociale persoanelor care au finalizat studii în alte domenii (de la inginerie, până la economie) şi au parcurs un curs postuniversitar în domeniul asistenţei sociale. Este o decizie care a afectat major identitatea profesiei de asistent social. Dar, nu a existat nici un proces de consultare.

În acest caz au existat reacţii ale asistenţilor sociali, dar nu atât de puternice cât să schimbe decizia Colegiului. Diferenţa dintre România şi alte ţări este aceea că în alte ţări asistenţii sociali nu ar permite decizii fără un proces de consultare. În nici un caz, nu ar accepta decizii care afectează profesia de asistent social pe piața muncii. Ar reacționa atât școlile de asistență socială care formează asistenții sociali, cât și organizațiile profesionale. Dar, pentru asemenea reacţii trebuie să ai organizaţii de reprezentare profesională a asistenților sociali, care să fie interesate pe de o parte de situaţia asistenţilor sociali, dar și de calitatea serviciilor sociale de suport. 

-Pot fi accesate fonduri europene pentru dezvoltarea acestui segment de servicii în ţara noastră?

-Da. POSDRU a inclus linii de finanţare pentru dezvoltarea de servicii şi pentru formarea asistenţilor sociali. Dar aceste proiecte nu se văd nici în calitatea serviciilor şi nici în îmbunătăţirea situației asistentului social. Chiar Colegiul Asistenților Sociali a avut proiecte strategice cu foarte mulți bani europeni; unul dintre proiecte a vizat chiar domeniul profesiilor, dar nu s-a văzut nici o investiție în profesia de asistent social. Nu ar fi trebuit să vedem și noi o schimbare (în sensul de dezvoltare) după investiții de milioane de euro? Sperăm în următoarea perioadă de programare să avem mai multe posibilităţi și proiecte de calitate. Asociaţia Pro A.S. a contactat Ministerul Fondurilor Europene şi a trimis un set de propuneri, care ţintesc serviciile sociale şi formarea asistenţilor sociali. Linii de finanţare sunt, dar mai este necesar să existe şi proiecte de calitate care să asigure sustenabilitatea.  

-Vă mulțumesc și vă doresc succes!

Ziua Europei va fi sărbătorită la București de tineri prin cea mai mare expoziție stradală de idei grafice

Expoziție manifest inedit

Vineri, 9 mai 2014, la orele 15:30, pe esplanada din faţa Bibliotecii Centrale Universitare (Calea Victoriei nr. 88, Bucureşti) va avea loc un eveniment stradal inedit, de Ziua Europei. Peste 300 de tineri vor alcătui cea mai mare expoziţie stradală de idei exprimate grafic cu privire la viitorul Uniunii Europene şi aşteptările lor de la viitorul Parlament European, care va fi ales pe 25 mai 2014. Expoziţia stradală, având o lungime de 13 metri, este un manifest inedit, creat pentru a oferi participanţilor posibilitatea de a-şi exprima, în manieră artistică, aşteptările lor de la viitoarea legislatură a Parlamentului European, prin intermediul celor 5 artişti grafici prezenţi la eveniment.  Ideile tinerilor (exprimate grafic de către cei 5 artişti prezenţi la eveniment) vor fi fotografiate şi publicate pe pagina de Facebook a Biroului de Informare al Parlamentului European în România. Acestea vor putea fi găsite la acest link: www.facebook.com/EPIO.Romania. Vor putea fi votate, prin acordarea de like-uri, în perioada 10 - 16 mai 2014, de către toţi cei interesaţi să susţină ideile participanţilor la concurs. Astfel, primele 3 cele mai votate idei transpuse grafic vor aduce iniţiatorilor lor câte o vizită la Parlamentul European, la Bruxelles. Participanţii la eveniment vor primi informaţii utile de la cele două standuri principale în cadrul cărora vor fi distribuite materiale de informare despre Uniunea Europeană şi alegerile europarlamentare din 25 mai 2014, precum şi alte materiale de interes public. Tot aici, se vor putea completa quiz-uri informative şi transmite ideile către viitorii deputaţi români în Parlamentul European, prin intermediul unei urne de vot simbolice, care va fi transmisă viitoarei legislaturi a Parlamentului European. Întregul eveniment se va desfăşura între orele 15:00 - 19:00. La finalul evenimentului, la orele 19:00, ne vom bucura împreună de rezultatul acestei opere colective care va transpune ideile şi aşteptările cetăţenilor români de la Parlamentul European. La eveniment sunt aşteptate să participe peste 300 de persoane: ONG-uri, elevi, asociaţii de studenţi, mass – media. Evenimentul este deschis participării publicului larg şi este organizat de Biroul de Informare al Parlamentului European în România, împreună cu Centrul Infoeuropa al Ministerului Afacerilor Externe, în parteneriat cu UNArte, cu sprijinul Primăriei Municipiului Bucureşti.

România este în război intern și extern

Chiar dacă zilele trecute, românii au primit asigurări insistente că România nu riscă implicarea într-un război, că nu constituie nici obiectivul, nici ținta Rusiei

Avioane canadiene C 18 Hornet patrulează deasupra României

Sâmbătă, 3 mai 2014, într-o anumită zonă geografică a României a fost o zi senină, prielnică zborurilor aeriene. Pe cerul din partea de sud-est a scumpei noastre patrii, unii români au observat o activitate aeriană intensă, neobișnuită, parcă asistau la un exercițiu militar cu numeroase avioane de luptă, strălucind în soare. Evident că cei care au privit aeronavele de luptă desenând cu ardoare pe cerul patriei, s-au dus automat cu gândul la conflictul din apropierea granițelor noastre și la avioanele canadiene anunțate că vin să ne păzească de dușmani.

Alți români desenau cu avionul, barca sau mașina spre alte zone de interes ale țări, grăbiți la evenimente și întâlniri pastoral-electorale, dornici să câștige bătălii în alegeri.

Tot în weekendul trecut, năpăstuiții soartei, loviți de ploi și inundații, departe de idealuri de mărire, luptau din răsputeri cu apele să-și salveze casele, puțina agoniseală ce o aveau și în special să-și salveze viețile amărâte.

Televiziunile de știri, de partid și de grup transmiteau necontenit informații despre declarații politice, evenimentele electorale ale unui politician sau altul, aventurile bahice și degradante ale unor tineri la malul mării și câte puțin din lupta sinistraților cu apele. Cât despre amenințarea extinderii conflictului din Ucraina care se apropie de granițele României, cetățenii români au fost asigurați să stea liniștiți, că nu este nici un pericol.

Atunci când cineva te asigură insistent, repetat, pe tonuri voit convingătoare dar care au o convingere falsă, de un anumit lucru, de anumite “realități” de bine, tocmai aceste asigurări te duc cu gândul, cu mintea la contrariul lucrului băgat pe gât.  Îți trezesc suspiciuni și te determină să îți pui întrebări asupra acelui lucru, pe care alții vor să te facă să îl crezi și îți dau asigurări de bine. Astfel de cazuri analizate și privite cu atenție, ascund întotdeauna realitatea adevărată din diverse motive, având ca scop însă, atingerea anumitor interese.

În ultimele luni, săptămâni, zile cei mai înalți reprezentați ai statului au încercat și continuă să ne prezinte tot felul de  imagini, lucruri din punctul lor de vedere, oferindu-ne tot felul de asigurări, care au menirea să ne liniștească, dar în special să ne manipuleze. Asigurările oficialităților sunt tot mai vocale, mai dese, mai persuasive în special de când s-au declanșat tensiunile de pe frontul ucrainean.

Zilele trecute, românii au primit asigurări insistente că România nu riscă implicarea într-un război, că nu constituie nici obiectivul, nici ținta Rusiei. Președintele țării, Traian Băsescu, ne spune repetat că nu există nici un risc de război, dar, în același timp, își anunță îngrijorările, temerile, face apel la conducătorii marilor puteri, le  cere să găsească soluții pentru rezolvarea conflictului din Ucraina. Șeful statului ne spune că țara noastră este apărată de orice pericol, de NATO, dar afirmă că trebuie să mobilizăm rezerviștii pentru a fi pregătiți să ne apărăm la nevoie.

Premierul Victor Ponta, între o plimbare cu avioanele de vânătoare americane și una cu barca trasă pe uscat de jandarmi, ne liniștește tot atât de sigur că țara nu se află în nici un fel de pericol, dar anunță suplimentări de sume pentru bugetul înzestrării Armatei. Aproape clarvăzător, ca să nu zic euforic, primul ministru ne-a dat și o veste bună, ca efect al stării de război din apropierea granițelor patriei și anume, faptul că industria de armament va avea mai multe comenzi de acum încolo.

Dincolo de aceste asigurări de bine, este clar ca lumina zilei, declarat public și acționat în acest sens, cei doi demnitari, care au războiul lor de partid și de stat, sunt angajați total în campania electorală, cu întreg arsenalul din dotare, încercând să-i prostească pe români că totul va fi bine. Că nu vor fi mobilizați într-un război cu forțe străine, ci doar capacitați în lupta politică, care să-i mențină la putere.

Pe lângă aceștia, fostul președinte al României, Ion Iliescu, aflat în retragere dar încă activ vocal, mare cunoscător și prieten al rușilor, vine și ne liniștește total, asigurându-ne fără nici un fel de dubiu: „Totuşi, noi am avut o anumită înţelegere chiar cu Putin în legătură cu normalizarea relaţiilor dintre ţările noastre. Nu-şi pot permite să treacă dincolo de nişte limite. Ei păstrează anumite reticenţe în legătură cu Moldova şi cu Transnistria, dar nu-şi pot permite mai mult. Iar ancorarea noastră în alianţa militară NATO şi alianţa politică europeană ne asigură securitate şi stabilitate.” Tovarășul Ilici a uitat însă, cât de mult respectă Rusia înțelegerile politice și tratatele internaționale, încercând să ne convingă că putem să ne bazăm pe cuvântul tovarășului Putin.



Și Ministerul Apărării Naționale infirmă categoric faptul că există un proces de mobilizare a rezerviștilor sau de recrutare a tinerilor, anunțând într-un comunicat:

“Documentul la care se face referire, ordinul comun publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 312, din 28 aprilie 2014, actualizează modelul certificatului medical eliberat de medicul de familie ce urmează să fie prezentat de tineri la comisia locală de recrutare-încorporare, pentru efectuarea vizitei medicale. Acest demers este unul legal, în conformitate cu articolul 27 din Legea nr. 446/2006 privind pregătirea populației pentru apărare, cu modificările și completările ulterioare, care prevede în mod expres obligativitatea stabilirii unui model unic pentru acest tip de document.

Măsura legislativă nu are nicio legătură cu eventuale evoluții în mediul de securitate, în vecinătatea României.

Referitor la aprecierile privind capacitatea operațională a Armatei sau implicarea României în vreun act militar pe teritoriul Ucrainei, Ministerul Apărării Naționale precizează că acestea sunt speculații și trebuie evitată căderea în capcana unui război psihologic.

Armata României este în măsură să-și îndeplinească îndatoririle stabilite prin Constituție, pentru asigurarea securității naționale și îndeplinirea obligațiilor internaționale asumate de România în plan militar.”

Suntem ținta unor agresiuni atipice

Cu toate asigurările mai marilor și ale instituțiilor statului, România se află în războie permanente: războaie cu sărăcia, șomajul, economia, calamitățile naturale, prostia politicienilor, războaie ale politicienilor pe spinarea românilor, bătălii pentru supraviețuire și câte și mai câte, care nu contenesc în scumpa noastră patrie.

Alături de războaiele interne, cunoscute de toată lumea, în ciuda asigurărilor de tot felul, nu se poate să nu ne dăm seama că țara noastră a devenit ținta unor atacuri informaționale, psihologice, de dezinformare și intoxicare, cibernetice sau de altă natură, venite din partea unor forțe externe. Sunt agresiuni atipice, neconvenționale, dar care au efecte puternice în rândul populației.

De exemplu, în ciuda asigurărilor demnitarilor care conduc sau au condus România, opinia publică nu poate să nu constate că rușii duc un război informațional împotriva noastră, angajându-ne fără voie și fără intenție, în campanii, agresiuni de invadare și cucerire a unor țări vecine. Rușii ne-au dus deja armata în Ucraina, ne-au construit strategii de cucerire, ne-au transformat țara în gubernie a SUA. Ne agresează deschis fără perdea, cu arme neconvenționale, în timp ce conducătorii noștrii televizioniști ne spun că nu-i nimic, nu ne atacă nimeni, să stăm liniștiți la locurile noastre și să votăm pe cine vor ei. Ne spun că nu-i nici un pericol.

Pentru unii dintre noi chiar și producerea unor calamități naturale fără precedent, cum au fost cutremurele necontenite, fără sfârșit, întâmplate anul trecut în județul Galați, cauză cărora specialiștii români încă nu i-au găsit o explicație științifică credibilă, constituie mari semene de întrebare. De asemenea, intensificarea cutremurelor din zona Vrancea poate ridica semene de întrebare în afara explicațiilor specialiștilor de la televizor. Grindina nemaiîntâlnită, căzută duminică chiar în buricul Bucureștiului, în Piața Unirii, ridică un semn de întrebare. Recordurile istorice la ploi și inundații sunt normale, anormale sau provocate? Nu știm!

După cum constatăm tot mai mult, românii se luptă, sunt într-un război permanent și cu astfel de calamități naturale care, după cum se știe, pot fi provocate și de mâna omului. Sunt țări, cum ar fi Rusia de exemplu, care au în dotare arme neconvenționale cum ar fi arma meteo, pe care este posibil să o folosească, și alte arme atipice și atunci e firesc, normal și necesar să ne punem întrebări pertinente cu privire la producerea de calamități naturale, fenomene nemaiîntâlnite în România. Este normal să ne punem întrebări referitoare la normalitatea recordurilor istorice.

În ciuda asigurărilor de bine ale reprezentanților statului și clasei politice actuale, România se află în războaie permanente, chiar dacă nu este angajată cu forțe militare convenționale în conflicte armate. România este ținta unor agresiuni neconvenționale, atipice, iar acest lucru este o realitate evidentă, nu blau, blau-rile vehiculate de politicienii care încearcă să ne prostească pe față.