joi, octombrie 24, 2013

Transportul în comun este un sport cotidian, periculos, pentru bucureşteni

Aventuri extreme cu RATB-ul
Pentru cine nu călătoreşte zilnic în Bucureşti, cu mijloacele de transport în comun, o călătorie în premieră, cu autobuzul, troleibuzul sau tramvaiul poate fi o aventură de neimaginat până la acel moment. Orice străin de oraş poate trăi această aventură la maximum, percepînd sentimente din cele mai diverse, numai plăcute nu.
Nici troleele RATB nu mai sunt noi
Foto: Paul Stan
Zilele trecute, într-un autobuz care oferea condiţii cât de cât civilizate şi de securitate a călătorilor, un 131 luat de la Piaţa Romană spre Băneasa, a nimerit şi un călător indian. Mergea la Romexpo. Dornic să fie corect, dar să nu aibă şi probleme omul ce târa după el un diplomat imens, îmbrăcat la patru ace, grăbit de mama focului, îşi cumpărase card de călătorie.
Nu ştia cum să-l folosească, însă, iar cînd a învăţat, prin limbajul universal al semnelor, a constatat cu stupoare că aparatul de validat nu funcţiona. Ceilalţi călători români, care se călcaseră şi îl călcaseră în picioare şi îmbrânciseră pe indian la urcare, dar şi în autobuz, nu s-au deranjat prea tare că nu mergea validatorul.
Indianul, om de afaceri după înfăţişare, pe lângă faptul că dădea semne vizibile de grabă, asuda continuu şi era disperat, dornind să-şi valideze cardul. Într-un final s-a resemnat, trântindu-se pe un scaun, gândind, probabil, că nici la ei, în India, transportul comun nu este mai breaz. Poate chiar mai rău.
Riscurile sunt asumate de către toate categoriile de călători în comun, în special de către elevi și bătrâni, care cad primii pradă infractorilor, hoților de buzunare și din poșete, sacoșe, genți, rucsacuri. Hoții vizează în primul rând banii și obiecte de valoare, începând de la bijuterii și terminând cu telefoanele scumpe, tablete, i-poduri sau ce le mai pică în mâini.
De obicei, lucrurile furate sau pierdute în mijloacele de transport în comun nu se mai recuperează, iar cei care fac totuși reclamație la poliție fac degeaba. De cele mai multe ori, reclamațiile lor nu prind nici un hoț, iar obiectele furate nu se mai recuperează niciodată. În altă zi, un cetăţean bucureştean de data aceasta, împrumutase o sumă de bani de la o bancă, să-şi pună termopane. Pentru că nu avea maşină proprie, de la bancă pînă acasă s-a gândit să meargă cu autobuzul 102, singurul mijloc de transport în direcţia sa, dar recunoscut pentru bandele de şuţi de buzunare, care-i controlează pe călători de lovele.
Pe linia autobuzului 202 acționează cu predilecție hoții
Foto: Paul Stan
A așteptat el în staţie la capătul rutei 102 de la Costin Georgian, o jumătate de oră, până a venit un autobuz, care s-a transformat rapid într-o cutie de conserve, mai înghesuită decît cele din comerţ. Nu s-a putut urca, a rămas în staţie, alturi de alţi nefericiţi călători comuni. Încă o jumătate de oră, o oră, până a venit un alt autobuz în care ar fi putut să se îngrămădească, dar ştiind că are nişte banii în buzunar a renunţat de frica hoţilor. Disperat, a mers vreo patru staţii pe jos, până la o legătură şi s-a urcat în sfârșit, într-un autobuz supraaglomerat.
Ţinându-se cu mâna de buzunarul cu bani, înghesuit ca şi ceilalţi călători nenorocoşi, asudat şi asasinat de tot felul de miesme care mai de care mai otrăvitoare, printre înjurături, sudueli de tot felul, cu autobuzul trosnind din toate fiarele, a reușit cu chiu cu vai, să ajungă la destinaţie.
O călătorie de o jumătate de oră, în condiţiile unui trafic normal, se transformase într-una de peste trei ore. Cu riscurile arhicunoscute, bineînţeles.
Linia 7 are printre cele mai vechi tramvaie din dotare
Foto: Paul Stan
Acum câtva timp, linia tramvaiului 7, legătura directă dintre Şos. Giurgiului şi Piaţa Unirii, a fost o perioadă în reparaţii. O doamnă ce utiliza zilnic acest traseu spre serviciu, s-a urcat într-o zi într-un autobuz, la Piaţa Eroilor, care de regulă mergea prin Ferentari şi apoi făcea legătura spre Şos. Giurgiului.
Mare greşeală! Odată urcată în vehicul, a costatată că acesta era de pe vreme lui Pasvante Chioru, ruginit, rupt, fără urmă de condiţie elementară de călătorit, distrus de se mira şi el că mai continuă să se mişte, nesigur pe el, făcea eforturi să-şi urmeze traseul impus de conducerea RATB.
Plus că mai era condimentat cu nişte balaoacheşti, care citeau imediat un nelocuitor al Ferentariului, prin inima căruia circula „bomba” pe roţi. Nu mai vorbesc de autovehiculele care au trasee ce le duc la periferia orașului, în marginile rău famate ale Capitalei.
Pe 381, unul dintre cele mai supraaglomerate autobuze ce leagă Piaţa Reşiţa de Piaţa Victoriei, înlocuind defunctul Expres franţuzesc , 781, obişnuiţii ce merg la serviciu sau la şcoală pe această rută trăiesc tot felul de aventuri în trafic, alături de pesnionarii cu gratuităţi pe RATB şi de cei care îl folosec doar ocazional.
Este ca un bonus pe lângă traficul infernal şi imposibil, presărat cu tot felul de ambuteiaje generate de orice: de vreme bună, de ploaie, de poliţiştii de circulaţie, de mulţimea maşinilor, de semafoare, de gropi, de asfaltări, sau cine mai ştie din ce cauze.
Supraaglomeratul 381 face legătura între periferia Berceni și centru Bucureștiului
Foto: Paul Stan
Din cartierul Berceni şi până în centru oraşului- la Sf. Gheorghe, P-ţa Romană sau Victoriei, dar şi viceversa- călătorii care stau pe scaune au timp să scrie un roman, să croşeteze un pluover sau să asculte o panoplie de manele. Cei care merg în picioare pot să facă saună,să inhaleze diverse mirosuri insuportabile, să se buzunărească, să se calce pe şi în picioare, să se înjure şi să socializeze, să facă politică şi câte şi mai câte.
Pensionarii cu gratuităţi sunt nelipsiţi din tramvaie, troleibuze sau autobuze, pe orice vreme,fie caniculă de peste 40 grade ca astă vară, fie frig sau orice alte condiţii, indiferent de ora de călătorie. Pentru ei călătoria cu mijloacele de transport prin Bucureşti, mai ales pentru cei suferinzi, este un risc asumat, care le poate fi fatal.
Apropo, o sugestie pentru conducerea RATB- înfiinţaţi linii speciale pentru pensionari, altfel se ajunge la conflicte majore cu călătorii salariaţi, studenţii şi elevii cu care se calcă în picioare şi se înjură zilnic!
Pe liniile superaglomerate care trec prin cartiere de genul Ferentari, Rahova, rar se văd controlorii şi cînd vin sunt excepţii. O fac numai atunci când autobuzul este rarefiat de călători. În aceste condiții, este normal, ca cel care a avut abonament la zi, cartelă sau a taxat, dar a călătorit strivit în picioare de blatişti şi pensionarii cu gratuităţi, se revoltă.
Dacă au avut card şi n-au putut să-l pună la aparat, din cauza aglomeraţiei sau n-a reuşit să-l bifeze, apoi când s-a dezaglomerat autobuzul a uitat sau n-a mai băgat în seamă acest aspect, s-au trezit dintr-odată că au o problemă.
Controlorii vigilenţi nu-i iartă. Dacă sunt întrebaţi de ce nu vin să-şi facă treaba şi atunci când autobuzul este full, nu prea au răspunsuri. Răspunsul lor sunt amenzile. Din cauza atiutdinii unor controlori, mulţi dintre călătorii nemulţumiţi au dat RATB în judecată.
Câte procese sunt pe rol, câte le-a pierdut şi cine suportă costurile acestor procese, nu știu decât cei de la Regie. Cert este, că astfel de procese există.
Orice bucureştean ştie, iar străinii care au curajul să circule cu transportul bucureştean o află pe pielea lor.
Călătoriile cu transportul în comun, în Capitală, constituie adevărate acte de curaj, aventuri de neuitat, care-ţi oferă de toate: de la saune, buzunăreli, amenzi, mizerie şi altele până la pericolele reprezentate de mijloacele tehnice precare, vehicule ce ar fi trebuit casate demult şi pericolele unor şoferi sau manipulanți inconştienţi, angajaţi ai RATB, care ignoră, ca şi mulţi taximetrişti, regulile de circulaţie, pietonii sau „cartofii” din autobuz.
Cele mai utilizate mijloce de transport în Capitala europeană a României sunt ale Regiei de Transport Autonom Bucureşti (RATB. Este cel mai accesibil transport de călători pentru că poate fi folosit din orice colţ al oraşului, fie centru, fie periferie. De oriunde, din Bucureşti se poate lua un tramvai, troleibuz, sau un autobuz.
Mii de oameni folosesc, zilnic, mijloacele de transport ale acestei regii aflate în subordinea Primăriei Capitalei. Copii, oameni maturi şi pensionari se înghesuie, calcă pe picioare, plătesc, nu plătesc, se înjură şi se înghiontesc, pentru a călători cu aceste mijloace.
Unele dintre ele sunt moderne, au fost cumpărate cu o groază de bani, dar insuficient de dotate, vara te sufoci în ele pur şi simplu şi parcă sunt fabricate pentru handicapaţi. Pe când altele, moştenire grea de pe vreme comunismului, parcă vin din altă lume- sunt jerpelite, nesigure, rupte, ruginite, mizerabile, abia mai gîfîie sub povara supraîncărcării, gata, gata să se rupă în două cu tot cu călătorii ce le populează cotidian.
Câte astfel de mijloace mai are în dotare RATB-ul şi le foloseşte zilnic, mai ales pe trasee periferice, numai această instituţie ştie. Cert, este însă, că astfel de vehicule periculoase, nesigure, care pun viaţa călătorilor în pericol circulă cu duiumul prin Bucureşti.
Anticele tramvaie de producție cehoslovacă mai circulă pe linia 25
Foto: Paul Stan
An de an, au loc diverse accidente rutiere în care sunt implicate autovehiculele Regiei. Mai ales tramvaiele a căror flotă de circulație este foarte veche. Recent, două tramvaie au sărit de pe linie, dintre care unul chiar s-a rupt în două, punând viața călătorilor în pericol.
Poate, incognito, ar trebui să circule şi cei din”boardul”, pardon, conducerea acestei regii cu autovehiculele din dotare şi să beneficieze de serviciile de „calitate” şi „siguranţă” pe care le oferă „bombele” pe roţi.
Din păcate, noi cei care trăim în Bucureşti, dar și cei aflați în tranzit, fie români sau străini, oameni veniți cu treburi, navetiști sau turiști, nu prea avem alternative viabile la transportul în comun, într-un oraş din ce în ce mai aglomerat. Pe zi ce trece, tot mai necirculabil, pentru călători, şoferi sau pietoni.
Paul Stan