miercuri, aprilie 24, 2024

Toți românii sunt interesați de bani, dar câți cunosc istoria banilor și puterea leului românesc?

 Muzeul Național Brukenthal din Sibiu organizează în perioada aprilie – iunie 2024, în parteneriat cu Banca Națională a României, expoziția temporară Puterea leului. Istoria banilor în România.


Conceptul expozițional presupune o incursiune în povestea monedei noastre naționale, evidențiind momente-cheie din istoria acesteia, care a debutat în mod oficial în 1867, odată cu înființarea sistemului monetar național.

În același timp, vor fi aduse în atenția publicului și piese care datează dintr-o perioadă anterioară anului 1867, mai exact din epoca medievală, câteva exemple notabile fiind ducații bătuți în Țara Românească și în Transilvania, respectiv groșii în Moldova.

Vizitatorii vor descoperi și talerii-leu, monedele olandeze din argint care au circulat în Țările Române începând cu sfârșitul secolului al XVI-lea, care au devenit atât de populare încât au inspirat alegerea denumirii de „leu” pentru moneda noastră națională.

Istoria leului va continua cu primele monede bătute la Monetăria Statului din București în anul 1870, respectiv cu primele emisiuni de bancnote ale Băncii Naționale în României, puse în circulație în anul 1881.

Povestea banilor va fi ilustrată și prin intermediul altor piese valoroase din colecția Muzeului BNR: primele monede jubiliare emise de un monarh român, care au marcat împlinirea a 40 de ani de domnie a regelui Carol I; însemnele monetare cu cele mai mari valori nominale din istoria noastră monetară; cei mai mici bani de hârtie tipăriți în România; câteva dintre cele mai frumoase proiecte de bancnote românești etc.

Aproximativ 150 de obiecte vor fi expuse publicului în premieră, vizitatorii Muzeului Național Brukenthal din Sibiu fiind astfel primii care vor avea ocazia să le admire în cadrul unei expoziții.

marți, aprilie 23, 2024

Legislație europeană- Dreptul la reparare: reparații mai ușoare și mai atrăgătoare pentru consumatori

 


Pentru a ușura procesul de reparare, va fi creată o platformă europeană online, cu secțiuni pentru fiecare țară

 

 

 

 

Producătorul va avea obligația să repare produsul la un preț rezonabil, într-un termen rezonabil după perioada de garanție legală

Consumatorii vor avea acces la piese de schimb, ustensile și informații despre cum pot fi reparate produsele

Consumatorii vor fi încurajați să opteze pentru reparare, prin stimulente ca vouchere și fonduri pentru reparații

Platforme online vor ajuta consumatorii să găsească ateliere locale de reparații și magazine care comercializează produse recondiționate.

Noile norme consolidează dreptul la reparare, urmăresc reducerea deșeurilor și sprijină sectorul reparațiilor prin repararea mai ușoară și mai ieftină a bunurilor.

Parlamentul a adoptat marți directiva privind așa-numitul „drept la reparare” pentru consumatori, cu 584 voturi pentru, trei împotrivă și 14 abțineri. Normele clarifică obligațiile producătorilor de a repara bunurile și încurajează consumatorii să prelungească ciclul de viață al produselor reparându-le.

 

Obligația de a repara

 

Noile norme prevăd că producătorii au obligația să furnizeze servicii de reparații în timp util și la costuri accesibile și să informeze consumatorii în legătură cu dreptul lor la reparare. Bunurile reparate în perioada de garanție vor beneficia de o prelungire de un an a garanției legale. Astfel, consumatorii vor fi încurajați și mai mult să aleagă să repare produsul în loc să îl înlocuiască.

 

După ce expiră perioada de garanție, producătorii vor avea în continuare obligația să repare produsele comune de uz casnic, care pot fi reparate din punct de vedere tehnic conform legislației Uniunii. În această categorie intră mașinile de spălat, aspiratoarele și chiar telefoanele mobile.

 

Lista categoriilor de produse poate fi extinsă în timp. Totodată, consumatorii pot să împrumute un dispozitiv cât timp dispozitivul lor este reparat sau pot să opteze pentru unul recondiționat ca alternativă, dacă produsul nu mai poate fi reparat.

 

Informații despre condițiile și serviciile de reparare

 

Consumatorii pot primi un formular european de informații privind repararea, care îi va ajuta să evalueze și să compare serviciile de reparare. Formularul va include detalii despre prețul și durata reparării, în funcție de defectul constatat.

 

Pentru a ușura procesul de reparare, va fi creată o platformă europeană online, cu secțiuni pentru fiecare țară.

 

Accesând-o, consumatorii vor găsi cu ușurință ateliere locale de reparații, vânzători de bunuri recondiționate, cumpărători de bunuri defecte sau inițiative de reparare din cadrul comunităților, ca de pildă așa-numitele „cafenele de reparații”.

 

Revitalizarea pieței reparațiilor

 

Noile norme urmăresc să consolideze piața reparațiilor din Uniune și să reducă costul reparațiilor suportat de consumatori. Producătorii vor avea obligația să ofere piese de schimb și ustensile la un preț rezonabil. De asemenea, le va fi interzis să utilizeze clauze contractuale și tehnici legate de componente sau de programele informatice care împiedică repararea.

 

 Mai precis, producătorii nu vor putea să împiedice reparatorii independenți să utilizeze componente second-hand sau imprimate 3D și nici nu vor putea să refuze să repare un produs doar din motive economice sau fiindcă a fost reparat anterior de altcineva.

 

Promovarea reparațiilor la prețuri accesibile

 

Pentru a face reparațiile mai accesibile, fiecare țară a Uniunii va trebui să aplice cel puțin una dintre următoarele măsuri: să ofere vouchere și fonduri pentru reparații, să desfășoare campanii de informare, să ofere cursuri de reparare sau să sprijine inițiativele din domeniu de la nivelul comunităților.

 

Citat

Raportorul René Repasi (S&D, Germania) a declarat: „Dreptul consumatorilor de a repara produse va deveni acum o realitate. A repara va fi mai ușor și mai ieftin în loc de a cumpăra produse noi, scumpe. Aceasta este o reușită semnificativă pentru Parlament și angajamentul său de a sprijini consumatorii în lupta împotriva schimbărilor climatice. Noua legislație extinde garanțiile legale cu 12 luni atunci când se optează pentru reparații, oferă un acces mai bun la piesele de schimb și asigură reparații mai ușoare, mai ieftine și mai rapide.”

 

Următorii pași

 

După ce directiva va fi aprobată oficial de Consiliu și publicată în Jurnalul Oficial al UE, statele membre vor avea la dispoziție 24 de luni pentru a o transpune în legislația națională.

 

Context

 

Potrivit Comisiei Europene, eliminarea prematură a bunurilor de consum produce 261 de milioane de tone de emisii echivalente de CO2, consumă 30 de milioane de tone de resurse și generează 35 de milioane de tone de deșeuri în UE în fiecare an. Consumatorii pierd, de asemenea, aproximativ 12 miliarde EUR pe an prin înlocuirea bunurilor, în loc să le repare. În plus, se preconizează că noile norme vor aduce în UE 4,8 miliarde EUR sub formă de creștere economică și investiții.

 

Directiva completează alte norme noi ale UE privind proiectarea ecologică și consolidarea rolului consumatorilor în vederea tranziției verzi.

Legislația răspunde direct solicitărilor cetățenilor, exprimate în cadrul Conferinței privind viitorul Europei - mai concret, propunerile 5(6), 5(7), 5(10) și 11 (2) privind consumul sustenabil și creșterea sustenabilă și inovarea: lansarea unei „platforme de reparare”; introducerea unor măsuri de promovare a dreptului la reparare” și de acces la piese de schimb; luarea de măsuri la nivelul UE pentru a stimula consumatorii să utilizeze produse mai mult timp; și abordarea obsolescenței planificate și asigurarea dreptului la reparare.

 

luni, aprilie 22, 2024

Emisiune numismatică cu tema 90 de ani de la înființarea Spitalului Clinic de Urgență București

 

Emisiune numismatică cu tema 90 de ani de la înființarea Spitalului Clinic de Urgență București

 

Cu începere din data de 22 aprilie 2024, Banca Națională a României lansează în circuitul numismatic o monedă din argint cu tema 90 de ani de la înființarea Spitalului Clinic de Urgență București.

Caracteristicile monedei sunt următoarele:

Metal

Argint

Valoare nominală

10 lei

Titlu

999‰

Formă

rotundă

Diametru

37 mm

Greutate

31,103 g

Cant

zimțat

Calitate

proof

Avers


Revers


Aversul monedei prezintă portretul reginei-mamă Elena, care a militat pentru construirea în București a primului spital de urgență, inscripția „ROMANIA” în arc de cerc, valoarea nominală „10 LEI”, anul de emisiune „2024” și stema României.

Reversul monedei redă clădirea spitalului și inscripțiile „SPITALUL CLINIC DE URGENTA BUCURESTI” și „90 ANI”.

Monedele din argint sunt ambalate în capsule de metacrilat transparent și sunt însoţite de certificate de autenticitate, redactate în limbile română, engleză şi franceză. Pe certificatele de autenticitate se găsesc semnăturile guvernatorului BNR şi casierului central.

Tirajul maxim pentru moneda din argint este de 5.000 piese.

Preţul de vânzare pentru moneda din argint este 450,00 lei, exclusiv TVA, inclusiv certificatul de autenticitate.

Monedele din argint cu tema 90 de ani de la înființarea Spitalului Clinic de Urgență București au putere circulatorie pe teritoriul României.

Lansarea în circuitul numismatic a acestor monede se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Constanța, Dolj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.

Informații cu privire la achiziția monedelor se regăsesc pe site-ul Băncii Naționale a României, secțiunea Numismatica.

 

marți, februarie 13, 2024

PE condamnă eforturile continue ale Rusiei de a submina democrația europeană

 

 

Eurodeputații avertizează că politicieni aleși și partide din Europa servesc cu bună știință interesele Moscovei, subminând unitatea și democrația UE

 

 

 

 

Profunda îngrijorare cu privire la relatările conform cărora eurodeputata letonă Tatjana Ždanoka ar fi acționat ca informator al serviciului de securitate rus FSB

Eurodeputații sunt îngrijorați de faptul că Rusia furnizează discursuri partidelor de extremă dreapta și actorilor din întreaga UE pentru a submina sprijinul pentru Ucraina

Parlamentul este alarmat de presupusele relații dintre secesioniștii catalani și administrația rusă

Eurodeputații avertizează că politicieni aleși și partide din Europa servesc cu bună știință interesele Moscovei, subminând unitatea și democrația UE.


Într-o rezoluție adoptată joi cu 433 voturi pentru, 56 împotrivă și 18 abțineri, Parlamentul își exprimă indignarea și îngrijorarea profundă cu privire la eforturile continue ale Rusiei de a submina democrația europeană prin diferite forme de ingerință și dezinformare.

 

Odată cu încercarea Kremlinului de a crea diviziuni între cetățenii europeni, textul evidențiază modul în care Moscova recrutează unii eurodeputați ca „agenți de influență” și a creat un sistem de dependențe prin intermediul anumitor partide politice europene, inclusiv prin finanțare, care apoi acționează ca amplificatori ale propagandei ruse și servesc intereselor Rusiei.

 

Exprimându-și profunda îngrijorare cu privire la relatările recente din mass-media potrivit cărora eurodeputata letonă Tatjana Ždanoka ar fi acționat ca informator pentru serviciul de securitate rus FSB, rezoluția subliniază că este imperativ ca atât Parlamentul European, cât și autoritățile letone să investigheze temeinic această chestiune, pentru a stabili sancțiunile și procedurile penale adecvate. În același timp, rezoluția indică și alte cazuri de eurodeputați care servesc cu bună știință interesele Rusiei, inclusiv prin misiuni false de observare a alegerilor în teritoriile ocupate de Rusia.

 

Rusia vizează diferite țări ale UE

Referindu-se la dezvăluirile periodice din întreaga Europă de-a lungul anilor, deputații sunt indignați de faptul că Rusia, adesea încălcând legislația statelor membre ale UE, a găsit modalități de a oferi finanțare semnificativă partidelor politice, politicienilor, oficialilor și mișcărilor din mai multe țări democratice pentru a interveni și a câștiga influență în procesele lor democratice. Acestea includ acordarea de împrumuturi bancare, acorduri de cumpărare și comerciale și facilitarea activităților financiare.

 

Textul enumeră, de asemenea, exemple de încercări recente de ingerință rusești în diferite țări, inclusiv furnizarea de discursuri partidelor politice de extremă dreapta și actorilor din Germania și Franța cu scopul de a submina sprijinul public pentru Ucraina, dar și din Slovacia. Deputații sunt, de asemenea, îngrijorați de dezinformarea pe scară largă și de conținutul ilegal răspândit pe platforma de socializare X (Twitter).

 

În ceea ce privește sprijinul Moscovei pentru mișcările separatiste din Europa, deputații sunt extrem de îngrijorați de presupusele relații dintre secesioniștii catalani, inclusiv reprezentanții guvernului regional catalan, precum și fostul președinte regional și actualul eurodeputat Carles Puidgemont, pe de o parte, și administrația rusă, pe de altă parte. Parlamentul dorește ca astfel de cazuri referitoare la contactele dintre deputații catalani în cauză și reprezentanții Rusiei să fie înaintate Comitetului consultativ al Parlamentului European pentru conduita deputaților în vederea unui evaluări suplimentare.

 

Rezoluția menționează, de asemenea, că ingerința Rusiei în Catalonia ar face parte dintr-o strategie mai amplă a Rusiei de promovare a destabilizării interne și a dezbinării UE. Parlamentul solicită, de asemenea, autorităților judiciare competente să efectueze anchete eficace cu privire la legăturile deputaților care ar fi asociați cu Kremlinul.

 

joi, februarie 08, 2024

Noi tehnici genomice: PE susține norme ce sprijină tranziția fermierilor la o economie verde

 

Serviciul de presă

Parlamentul European

 

 

 

 

 

Noi tehnici genomice: PE susține norme ce sprijină tranziția fermierilor la o economie verde

 

 

 

 

O procedură mai simplă pentru plantele NTG echivalente cu plantele convenționale

Alte plante NTG vor necesita în continuare autorizații și etichete obligatorii

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a evaluat potențialele probleme legate de siguranța NTG-urilor

Pentru un sistem alimentar mai sustenabil și mai rezilient, eurodeputații susțin un proces mai simplu pentru plantele NTG considerate echivalente cu plantele convenționale.

Parlamentul și-a adoptat poziția de negociere cu statele membre referitoare la propunerea Comisiei privind noile tehnici genomice (NTG), care modifică materialul genetic al unui organism, cu 307 voturi pentru, 263 împotrivă și 41 abțineri.

 

Obiectivul propunerii este de a crește sustenabilitatea și reziliența sistemului alimentar prin dezvoltarea unor soiuri de plante îmbunătățite care rezistă la climă și dăunători și asigură recolte mai bogate sau au nevoie de mai puține îngrășăminte și pesticide.

 

În prezent, toate plantele obținute prin NTG trebuie să respecte aceleași norme ca organismele modificate genetic (OMG-uri). Deputații europeni sunt de acord cu propunerea de a avea două categorii diferite și două seturi de norme pentru plantele NTG. Plantele NTG considerate echivalente cu plantele convenționale (plantele NTG 1) ar beneficia de o derogare de la cerințele legislației privind OMG-urile, în timp ce celelalte plante NTG (din categoria NTG 2) ar trebui să respecte în continuare norme mai stricte.

 

Deputații au convenit și că toate plantele NTG trebuie să fie în continuare interzise în producția ecologică, căci încă nu este clar dacă sunt compatibile.

 

Plantele din categoria NTG 1

 

Pentru plantele NTG 1, deputații doresc să modifice dimensiunea și numărul modificărilor necesare pentru ca o plantă NTG să fie considerată echivalentă cu plantele convenționale. Pentru a asigura transparența, deputații sunt de acord că pachetele cu semințe NTG trebuie etichetate ca atare, iar lista tuturor plantelor NTG 1 va trebui publicată online.

 

Deși nu va fi obligatoriu ca plantele NTG 1 să fie etichetate, deputații cer Comisiei Europene să raporteze cum evoluează percepția consumatorilor și producătorilor asupra noilor tehnici după șapte ani de la intrarea în vigoare a documentului.

 

Plantele din categoria NTG 2

 

În cazul plantelor NTG 2, deputații europeni au convenit să mențină majoritatea cerințelor din legislația privind OMG, care este printre cele mai stricte din lume. Sunt incluse procedura de autorizare și etichetarea obligatorie a produselor.

 

Pentru a încuraja adoptarea lor, deputații au convenit să accelereze procedura de evaluare a riscurilor pentru plantele NTG 2 care se preconizează că vor contribui la un sistem agroalimentar mai sustenabil. Ei subliniază însă că trebuie respectat așa-numitul principiu al precauției.

Interzicerea tuturor brevetelor depuse pentru plantele NTG

 

PE dorește să se interzică în totalitate brevetele privind toate plantele, materialul vegetal, părțile lor și informațiile genetice ale plantelor NTG, dar și caracteristicile procedeelor pe care le conțin. Scopul acestei măsuri este de a evita incertitudinea juridică, creșterea costurilor și crearea de noi dependențe pentru fermieri și crescători. Eurodeputații solicită, de asemenea, redactarea până în iunie 2025 a unui raport referitor la impactul brevetelor asupra accesului crescătorilor și fermierilor la diverse materiale de reproducere a plantelor. Ei cer și redactarea unei propuneri legislative care să actualizeze în consecință normele UE privind drepturile de proprietate intelectuală.

 

Citat

 

Raportoarea Jessica Polfjärd (PPE, Suedia) a declarat următoarele la finalul votului: „NTG-urile sunt esențiale pentru a îmbunătăți securitatea alimentară a Europei și pentru a asigura o producție agricolă mai ecologică. Noile norme vor permite dezvoltarea unor soiuri îmbunătățite de plante, care să asigure recolte mai mari, să fie rezistente la climă sau să necesite mai puține îngrășăminte și pesticide. Sper că statele membre își vor adopta curând poziția, astfel încât să putem adopta noile norme înainte de alegerile europene și să le dăm fermierilor instrumentele de care au nevoie pentru tranziția verde.”

 

Următorii pași

 

Parlamentul este acum pregătit să înceapă negocierile cu statele membre ale Uniunii Europene pentru a decide forma finală a legii.

 

Context

 

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a evaluat potențialele probleme legate de siguranța NTG-urilor. Mai multe produse NTG sunt disponibile sau în curs de a fi disponibile pe piață în afara UE (de exemplu, bananele din Filipine care nu se înnegresc, cu potențialul de a reduce deșeurile alimentare și emisiile de CO2).

”Aceasta este Europa”

 


 



  
 
Președintele României, Klaus Ionannis, a subliniat miercuri 7 februarie 2024, în plenul Parlamentului European importanța acțiunii UE fondate pe unitate, solidaritate, coeziune și stat de drept.

Un sprijin continuu pentru Ucraina trebuie să fie una dintre principalele priorități ale UE, potrivit președintelui României. „Trebuie să fim în continuare alături de Ucraina și de poporul ucrainean”, a subliniat el, adăugând că apărarea democrației, a integrității teritoriale și a suveranității, precum și a ordinii internaționale bazate pe reguli nu se poate confrunta cu o „oboseală a solidarității”.


În discursul său, din seria de dezbateri „Aceasta este Europa organizată de Parlament, președintele Iohannis a spus că România este unul dintre cele mai bune exemple ale puterii transformatoare a UE, care a adus beneficii incontestabile și concrete cetățenilor români, și promovează puternic acțiunea coordonată.


„Extinderea familiei noastre europene prin acceptarea de noi membri nu va face decât să consolideze Uniunea”, a declarat el, referindu-se la deciziile istorice luate de Consiliul European în decembrie 2023 cu privire la Republica Moldova, Ucraina, Bosnia și Herțegovina și Georgia. Extinderea este o parte esențială a răspunsului strategic al UE la evoluțiile geopolitice și o investiție esențială pentru pace durabilă, stabilitate și democrație, a adăugat el.


Președintele Iohannis a subliniat, de asemenea, că UE trebuie să rămână un spațiu de liberă circulație și a solicitat aderarea deplină a României la spațiul Schengen cât mai curând posibil, permițând astfel țării să contribuie concret la consolidarea securității UE.


Reacțiile eurodeputaților


Majoritatea eurodeputaților și-au reiterat apelul pentru aderarea deplină a României la spațiul Schengen de liberă circulație și au recunoscut sprijinul și solidaritatea manifestate de români față de refugiații ucraineni. Deputații au subliniat, de asemenea, importanța alegerilor europene din acest an, necesitatea de a continua lupta împotriva corupției și a ingerințelor străine, precum și de a apăra valorile UE.


Context


A fost cea de-a treisprezecea dezbatere plenară din seria „Aceasta este Europa” și prima din 2024. În 2023, au luat cuvântul în plenul PE prim-ministrul Bulgariei Nikolai Denkov ( 22 noiembrie), președintele Ciprului Nikos Christodoulides (13 iunie), cancelarul german Olaf Scholz (9 mai), prim-ministrul luxemburghez Xavier Bettel (19 aprilie) și președintele lituanian Gitanas Nausėda (14 martie). Liderii UE care au participat la această serie de dezbateri în 2022 au fost prim-ministrul estonian Kaja Kallasprim-ministrul italian Mario Draghiprim-ministrul irlandez Micheál Martinprim-ministrul croat Andrej Plenkovićprim-ministrul grec Kyriakos Mitsotakisprim-ministrul finlandez Sanna Marin și prim-ministrul sloven Robert Golob.