Dezastrul din zona Gării de Nord
Nici măcar în timpul celui de-al doilea război
mondial, când a constituit obiectiv principal de bombardament din partea
aviației americane, care arunca bombe și noaptea și ziua, asupra Bucureștiului,
Gara de Nord și cartierele adiacente acesteia nu au arătat mai ruinate ca în 2016.Case
de locuit, clădiri cu arhitectură specifică secolelor XIX și XX, construcții cu
însemnătate în trecut pentru bucureșteni, hoteluri, cinematografe, palate, case
boierești, piețe-ca Piața Matache-ateliere meșteșugărești, cârciumi, prăvălii
au dispărut cu totul, iar cele care au rezistat timpului și oamenilor sunt
într-o stare de degradare extrem de avansată.
Doamne ferește de un cutremur, că va fi prăpăd în
zonă, mai ales că unele ruine sunt și locuite. Dar, la starea deplorabilă în
care se află, și fără cutremur, la trecerea unui tramvai, autovehicul sau la un
vânt mai puternic ruinele respective pot cădea cu mare ușurință la pământ și
provoca victime. În aceste cartiere de proximitate ale Gării de Nord,
contrastul dintre vechi și nou este foarte mare, lângă ruinele clădirilor care
încă mai stau la verticală sau construit clădiri moderne, multe dintre ele din
sticlă.
Una dintre cele mai
celebre și pitorești zone ale Capitalei era în urmă cu 25-30 de ani, zona Gării
de Nord. Cu o lume pestriță, formată din oameni veniți din toate colțurile
țării, Gara de Nord era locul de debarcare în București, a sute, mii, zeci de
mii sau chiar milioane de oameni, de-a lungul deceniilor trecute, veniți cu
trenul, cu speranțe, încrezători sau temători în șansele lor de a-și crea un
destin mai bun. Unii dintre ei au reușit, alții au eșuat. Asta-i viața.
După 1989, Gara de Nord a devenit cunoscută nu doar
în România, ci și peste hotare, prin copiii străzii veniți cu trenurile din
țară, botezați ad-hoc ”aurolaci”, de la substanțele pe care le consumau, care
au constituit o faună umană de nedescris, acești bătuți ai sorții găsindu-și
adăpost în canalele subterane, ce le-au devenit ”case”. Această faună și
imagine de nedescris a atras și atenția pedofililor internaționali, unii dintre
ei venind România doar pentru a găsi și abuza victime din rândul tinerilor fără
căpătâi. Acum, fenomenul ”aurolacilor” de la gară s-a restrâns foarte mult,
insuficient însă pentru a fi eradicat în totalitate. Chiar zilele trecute, a
fost un incendiu într-unul dintre canalele locuite de copii străzii, din
fericire fără victime umane.
Să facem un exercițiu de imaginație, punându-ne
în postura unor turiști străini, care între două trenuri, doresc să facă un tur
al zonei Gării de Nord, pentru a
cunoaște mai bine Capitala europeană a României, Bucureștiul anului 2016. Încă
de pe peron sunt întâmpinați de ruinele clădirii CFR-ului, dar și de Muzeul
CFR, unde pot vedea, foarte ieftin, dar unde filmarea și fotografierea sunt
scumpe, ce a mai rămas din istoria celei de-a doua armate a țării, cum era
denumită armata feroviarilor în trecut.
În fața gării, turiștii
sunt întâmpinați de cele mai frumoase și inofensive gazde bucureștene,
porumbeii, în număr mare, care sunt foarte prietenoși, fiind hrăniți atât de
călători, cât și de bucureșteni, dar în special de oamenii sărmani, fără
adăpost. Porumbeii sunt singura imagine pozitivă și atractivă a acestei zone
emblemă a României.
Peste drum de gară,
oaspeții străini nu se pot caza la Hotelul Dunărea, aflat în ruină, decât dacă
sunt amatori de senzații tari, riscându-și viața, sau doresc puterea, după cum
promite bannerul de actualitate al celui mai mare partid politic din țara
noastră: ”În sectorul 1 PSD îți dă puterea!”
Mai departe, turiștii străini sau chiar români
pot viziona filmul ruinelor unui cinematograf celebru în epocă, dar fără să se
apropie prea mult ca nu cumva zidurile bătrâne să cadă peste ei de la zgomotul aparatelor
de fotografiat și filmat sau al vechiculelor care trec pe lângă ele.
Slalomând cu grijă
pentru a nu rămâne cu amintiri românești, rău mirositoare pe pantofi ,printre rahaturi,
gunoaie și mizerii, la câteva zeci de metri, pot afla de la locatari cu ștate
vechi, cum este să supraviețuiești printre ruine. Ruinele locuite se depistează
ușor, luându-te doar după rufele agățate la uscat. Alături, poate fi admirat
locul unde a fost Piața Matache, monument istoric, ras de pe fața pământului de
un primar general care are probleme cu legea. Pe o străduță laterală, se găsesc
inscripții ”antice” care amintesc că acolo au funcționat ateliere, magazine,
prăvălii, iar o reminiscență a acestora prezintă încă, la vânzare, pe trotuar,
vechituri, printre care și un alambic de făcut țuica.
Sătui și obosiți de
vizita în cel mai mare și frumos oraș al României, turiștii străini se vor
întoarce la gară, vor urca într-un tren și își vor lua val vârtej valea, ducând
cu ei peste hotare imaginea de neuitat a țării noastre și a românilor, hotărâți
să povestească și altora ce vacanță frumoasă au avut aici.
Chiar dacă nu a
început oficial, campania electorală este în toi. Candidați și doritori de a fi
aleși sunt peste măsură. Promisiunile sunt gârlă pentru popor, vor fi și mai
multe. Fiecare partid, fie că are trei membri sau milioane de oameni
înregimentați, promite câte-n lună și stele, marea cu sarea și mai ales
PUTEREA. Când ieși din Gara de Nord, prima imagine o reprezintă bannerul
electoral, agățat pe niște ruine celebre. Mesajul bannerului este în totală
contradicție cu mesajul ruinelor. Frumoasă țară avem, păcat că-i locuită!
Mai multe fotografii
sugestive, cu zona calamitată a Gării de
Nord puteți vedea în fotoreportajul de mai jos, gen jurnalistic pe cale de dispariție
din presa românească :
Foto: Paul Stan
