”România trebuie să rupă cercul influenţei politice asupra deciziilor economice”
Ambasadorul american la București, Hans Klemm, și-a intrat în pâine. Acesta a ținut un discurs, pe 13
octombrie 2015, la Conferința
„THE CASE FOR INVESTING IN ROMANIA”:
”În perioada de pregătire pentru
misiunea mea la Bucureşti şi acum, după sosire,
am fost şi sunt uimit de marele potenţial al României şi constat angajamentul
său faţă de îmbunătăţirea mediului de afaceri. Aşa cum a declarat recent
preşedintele Iohannis pentru European Times: „Să nu uităm că realizarile
companiilor şi investitorilor depind în mod direct de calitatea regulilor care
le guvernează activitatea. Asigurarea transparenţei şi a stabilităţii, precum
şi a predictibilităţii fiscale şi legislative, continuă să fie unul dintre
obiectivele noastre principale.” Pe măsură ce România efectuează reformele
necesare, stabilind o fundaţie solidă pentru creştere sustenabilă, SUA vor fi
un partener de neclintit pentru toate părţile implicate în aceste eforturi
comune, inclusiv pentru guvern, parlament, comunitatea de afaceri şi societatea
civilă.
Putem a realiza obiectivele noastre
comune concentrându-ne asupra a trei teme atotcuprinzătoare: securitate,
democraţie şi prosperitate. În Dialogul pe tema Parteneriatului Strategic
dintre România şi SUA, în cadrul NATO şi în alte foruri internaţionale, România
a demonstrat că este un aliat real, manifestând angajament faţă de democraţia,
securitatea şi prosperitatea cetăţenilor săi într-o Europă întreagă, liberă şi
în pace. România a avut contribuţii semnificative la pacea şi securitatea
internaţională, atât în Europa, cât şi mult dincolo de graniţele acesteia.
Dar asigurarea securităţii nu se
limitează la cooperare militară şi aplicarea legii. Securitatea include şi
statul de drept, securitatea şi diversificarea energetică, precum şi creşterea
economică sustenabilă. Acest caracter multidimensional al securităţii este
reflectat foarte bine în Strategia Naţională de Apărare întocmită de
preşedintele Iohannis în cursul acestui an.
Nu doar securitatea este
atotcuprinzătoare, ci şi democraţia. Ea este fundamentul pe care cetăţenii
construiesc societăţi, culturi şi economii dinamice. Eforturile continue ale
României în domeniul luptei împotriva corupţiei demonstrează angajamentul său
faţă de valorile democratice şi de asigurarea prosperităţii tuturor cetăţenilor
prin muncă cinstită, susţinută, nu prin nepotism sau apartenenţa la reţele de
patronaj lipsite de scrupule.
Prosperitatea sau existenţa
oportunităţilor economice deschise tuturor cetăţenilor este de asemenea
primordială, în absenţa ei neputându-se dezvolta societăţi dinamice. Creşterea
investiţiilor şi sporirea schimburilor comerciale vor juca un rol cheie în
asigurarea prosperităţii cetăţenilor României şi a dezvoltării economice
sustenabile a acestei ţări. Securitate, democraţie şi prosperitate.
România este binecuvântată cu resurse
considerabile. Având o populaţie extrem de educată, poliglotă, cu cunoştinte
tehnice, România are atuurile necesare pentru a atrage investitori şi a
reprezenta o rampă de lansare pentru investitori în regiune. Această ţară are
de asemenea norocul de a avea o diversitate de resurse naturale: energie,
agricultură, silvicultură. Totodată, poziţia sa geografică strategică prezintă
un mare potenţial. Situată la graniţa Uniunii Europene, România reprezintă un
punct de răscruce între nord, sud, est şi vest. Conştienţi că localizarea
României facilitează legături economice mai strânse cu ţările aspirante la
statutul de membru UE şi nu doar, investitorii inteligenţi şi-ar dori o Românie
transparentă, stabilă şi previzibilă. România ar trebui să caute, să stimuleze
şi să asigure investiţii care ar aduce beneficii cetăţenilor săi prin
crearea de locuri de muncă şi accesul la surse sigure de energie.
România conştientizează acest mare
potenţial şi nevoia de a-şi îmbunătăţi mediul de afaceri. Există dovezi clare
în acest sens. Guvernul României a analizat cererile partenerilor de dialog să
existe mai multă transparenţă şi a luat măsuri pentru a organiza consultări cu
aceştia. Colaborând cu Coaliţia pentru Dezvoltarea României, cu Camera
Americană de Comerţ, cu Consiliul Investitorilor Străini şi cu alte organizaţii
asupra schimbărilor preconizate ale legislaţiei fiscale şi ale regimului de
reglementare, autorităţile şi-au semnalat angajamentul faţă de asigurarea
transparenţei. În special adoptarea de către guvern a două Planuri de Acţiune
pentru Bună Guvernanţă Economică demonstrează dorinţa sa de a acţiona proactiv.
Îmbunătăţirea mediului de afaceri este de asemenea un element al
Parteneriatului Strategic România-SUA.
Dar munca României nu s-a încheiat.
Pentru ca securitatea, democraţia şi prosperitatea să se dezvolte pe termen
lung, guvernul şi parlamentul trebuie să continue reformele referitoare la
dezvoltarea sustenabilă şi respectarea deplină a statului de drept. Asigurarea
şi menţinerea încrederii investitorilor sunt esenţiale pentru atragerea de noi
investiţii şi valorificarea şi extinderea celor existente. Pentru ca acest
lucru să se realizeze, statul trebuie să se dovedească un partener de încredere
pentru toţi investitorii, atât în ce priveşte politicile elaborate, cât şi în
ce priveşte tratamentul acordat companiilor. Dat fiind faptul că regimul său de
reglementare nu este încă unul coerent, bazat pe o viziune pe termen lung,
România trebuie să răspundă la această provocare adoptând şi punând în aplicare
transparent, previzibil şi stabil reglementările sale. Îmbunătăţirea şi
angajamentul continuu faţă de organizarea de consultări cu toți partenerii de
dialog ar fi benefice tuturor.
Guvernul şi-a declarat angajamentul
faţă de transparență. Acum ar trebui să continue cu organizarea de consultări
trasparente pentru toate schimbările de politici şi legislaţie preconizate.
Consultările de substanță vor duce la un echilibru între nevoile bugetare pe
termen scurt şi măsurile de protecţie socială pe de o parte, şi obiectivul
central de a asigura condiții pentru investiţiile de care România are nevoie
pentru a avea o creştere economică sustenabilă.
Investitorii vor fi reticenţi să investească
sau să-şi extindă investiţiile dacă nu simt că vocea lor este ascultată şi că
în luarea deciziilor, guvernul şi parlamentul iau în considerare efectul
deciziilor lor asupra investiţiilor.
Reforme
sunt posibile în economiile tuturor ţărilor, iar România nu face excepţie. Ea
are nevoie de reforme structurale, puse în aplicare ferm şi deplin, reforme
care vor spori participarea pe piaţa muncii, vor reduce barierele legislative,
vor încuraja dezvoltarea antreprenoriatului şi vor deschide sectoarele
economiei pentru o mai mare competiţie internaţională şi investiţii sporite.
Aceste reforme includ îmbunătăţirea infrastructurii, sporirea capacităţii
tehnice şi administrative a administraţiei fiscale şi publice şi privatizarea
companiilor de stat prin oferte publice iniţiale. Pe termen lung, aceste
reforme vor genera mult necesara creştere economică sustenabilă şi oportunităţi
crescute pentru toţi românii.
România trebuie să rupă cercul influenţei politice
asupra deciziilor economice
În anul 2016 vor avea loc două serii de
alegeri. Acesta ar putea fi şi un an hotărâtor pentru România.
Fac apel la liderii români să dea un exemplu pentru viitor: să lase la o parte preocupările politice pe termen scurt
şi să se concentreze asupra binelui ţării pe termen lung în
adoptarea de legislaţie nouă sau revizuirea legislaţiei existente; să înceteze să se amestece în administrarea
companiilor de stat în scopul obţinerii de beneficii politice şi să le permită acestora să îşi desfăşoare activitatea
în conformitate cu bunele practici de afaceri, astfel încât toţi românii să se bucure de efectele benefice;
să îi apere în mod public şi cu tărie pe procurorii care îi anchetează pe cei
corupţi şi să sprijine cu tărie un sistem judiciar independent.
Statele Unite şi România împărtăşesc o
alianţă profundă şi durabilă. În mandatul meu de ambasador, voi face eforturi
în direcţia creşterii volumului schimburilor comerciale şi investiţiilor dintre
ţările noastre. Sunt convins că România are un mare potenţial, dar la fel de
ample sunt şi reformele necesare pentru a-l valorifica.
Încurajez România să îmbrățișeze
temele atotcuprinzătoare ale securităţii, democraţiei şi prosperităţii drept
instrumente esenţiale pentru fructificarea acestui potenţial. Acestea sunt
ingredientele vitale pe care investitorii străini şi români, fie ei privaţi sau
de stat, le caută atunci când analizează unde să-şi îndrepte capitalul limitat.
Susţinem efortul României de a asigura o fundaţie solidă pentru o creştere
economică sustenabilă, bazată pe un climat investiţional transparent,
previzibil şi stabil şi susţinută de consultări cu partenerii de dialog şi
măsuri ferme de guvernanţă corporativă.
Vom face acest lucru pentru că, aşa
cum a spus vicepreşedintele Joe Biden, „nu mai este vorba doar despre ce putem
face pentru România, ci despre ce putem face împreună”, pentru SUA şi România.”