Țărănimea batjocorită permanent de politicieni

Realitate întâlnită și în campanii electorale și în afara campaniilor electorale

La prășit ca în Evul Mediu în România Europeană a anului 2014

Foto: Paul Stan

De ani de zile, de când există alegeri libere în România zilelor noastre, clasa politică, fie cea la putere ori cea aspirantă la putere, ignoră, își bate joc, prostește și disprețuiește continuu una dintre cele mai paupere clase sociale-țărănimea. În contradicție, trăitorii din mediul rural, mediul cel mai năpăstuit din punct de vedere al nivelului de trai, îi votează întotdeauna pe cei mai penali candidați, urcându-i în cele mai înalte demnități ale statului!

Pătura socială reprezentată de oamenii care locuiesc în mediul rural a fost mereu ultima osie la căruța politicienilor băgată în seamă de aceștia. Cetățeni de la țară care în majoritate au o educație precară, ca din fundul curții, și o sărăcie lucie din diverse cauze, începând de la lipsa locurilor de muncă și lipsa perspectivei educaționale, ajungând la lenea și prostia tradiționale românești.

Paradoxal pentru unii, firesc pentru alții, oamenii din zona rurală au dezvoltat tendința permanentă de a vota candidații cei mai dubioși, cei mai mincinoși, cei mai penali. Candidați care, de fiecare dată ajunși la putere, împinși de votul orb al sărăcimii rurale, au uitat mereu de oamenii care i-au urcat ca proștii, în scaunele de înalți demnitari ai țării.

Iar aceste lucruri, fapte, realități crunte, triste s-au întâmplat indiferent din ce partid ori coaliție politică au provenit candidații deveniți ulterior demnitari. Dar, după cum poate observa lesne oricine dorește să verifice aceste chestiuni, țărănimea, năpăstuiții soartei, prostimea, analfabeții în creștere sau țăranii cu carte, de bună credință, au votat constant ”ciuma roșie”.

Chiar și acum, ca la fiecare alegeri, dacă întrebi un asfel de votant de ce a votat pe cineva sau un partid ori altul, nu te alegi cu un răspuns clar, cu argumente, convingător, ci cu unul vag, incoerent, nesigur, neconvingător, de multe ori fără legătură cu realitatea, indus de multe ori de campaniile manipulatoare ale candidaților și puterii locale, județene sau centrale.

Nea Gheorghe, nea Ion..., țața Leana, tanti Maria..., căruțașul Ghiță..., salahorul Costică..., bețivul Corcodușă, Prună sau mulți alți locuitori ai satului românesc sărăcit și îndobitocit, dacă îi întrebi de ce votează pe Cutare sau Cutărică, răspund că le dă pensii mari, ajutoare sociale, pomeni de milă de silă, mai mult de silă și din interes, că le-au promis luna de pe cer și altele asemenea. Un alt răspuns preferat este că ”așa vor ei”!

Din zori și până-n seară pe câmp

Foto: Paul Stan

Dar, de fiecare dată după ce trec alegerile, fie ele pentru primari, parlamentare sau pentru alegerea președintelui, alegătorii ”buni” rămân cu degetul în gură și cu ochii în soare, așteptând, în zadar, să curgă ”miere și lapte” după promisiunile politicienilor penali. Sunt uitați cu totul. Zonele rurale, în special regiunile cu potențial agricol bun și cele forestiere, mai sunt luate în vizor de ”marii”demnitari atunci când le stârnesc interesul unor afaceri bănoase, de care se grăbesc să profite.

Evident, aceste zone mai au parte de atenția politicienilor la următoarea rundă electorală, unde cu resurse infime și minciuni infinite se pot baza pe voturile oamenilor de aici. Locuitori ai satelor care nu mai sunt nici ei în majoritate țărani, adică lucrători ai țarinei, ai pământului, ci alcătuiesc un conglomerat pestriț, nemaivăzut în urmă cu 20 de ani.

Acum, satele românești ușor accesibile și cu potențial agricol în jur, sunt populate de: tot mai puțini țărani, bătrâni și neputincioși; copii de țărani fără nici un căpătâi, unii care au tocat rostul muncii de o viață a părinților, leneși, bețivi, mici infractori, găinari, care n-au din ce trăi, dar pe care se bizuie politicienii la vot; mici fermieri, fie că sunt crescători de animale sau cultivă pământul; mici proprietari de dughene, buticuri, care în multe cazuri vând pe datorie, în contul pensiilor sau chiar al alocațiilor.

Mai sunt și veneticii, oameni aciuiați din alte locuri, cei mai mulți cu scop de căpătuială, care încearcă să profite de pe urma celorlalți, în special pentru a pune mâna pe pământurile țăranilor care nu le mai pot lucra. Mai sunt, în număr mic, popa, polițistul,învățătorul, profesorii dacă mai sunt, doctorul fantomă, care ba e, ba nu e și, bineînțeles, cei de la primărie.

Nici anul acesta, ca nici în alți ani electorali, politicienii-candidați la alegerile prezidențiale din noiembrie sau oameni din echipa lor de campanie, nu am observat să se fi preocupat prea mult de  zona rurală. 

Nu am văzut niciunul dintre candidați intrând în colbul satelor, în hămăitul câinilor și larma păsărilor, să bată la poarta sătenilor și să le explice de ce sunt mai buni decât alții, să le spună de ce merită să-i voteze țărănimea pe ei și nu pe alții. Nemaivorbind de faptul că în primul rând, pentru a ajunge să le primească votul, ar trebui să-i întrebe pe locuitorii rurali de sănătate, de problemele pe care le au, de necazuri.

   Dumnezeu, singura speranță a țăranilor

Foto: Paul Stan

Acești oameni de la țară sunt ignorați, disprețuiți permanent de politicieni în devenire sau demnitari ajunși în funcții. De ce? Nu știu! Poate unii politicienii aparținând unor partide cu priză la acest tip de electorat și cu primari în zonă, nu se sinchisesc, lăsând totul pe seama edilului local sau considerând că nu-i nevoie să intre în praful satului, că oricum îi votează țărănimea sărăcită.

Și alții politicieni, autolăudați ca cei mai buni din țară, cu pretenții de justițiari sau mari dregători de stat, ignoră cu bună știință zonele rurale, considerând probabil că nu merită sau se înjosesc să intre cu limuzinele și hainele de firmă în colbul satelor. Dar aceștia nu-și dau seama sau nu-i interesează că această importantă masă electorală votează fără să câștige nimic, candidații și politicienii penali, care-și bat cel mai mult joc de ei.

Asta-i percepția, realitatea pe care o văd eu și atitutdinea etalată de politicieni față de viața satului și ai locuitorilor din zonele rurale. Locuitori, țărani sau nețărani, care au încilnat mai mereu balanța electorală, la alegerile petrecute de-a lungul celor 24 de ani de fragilă democrație în România.

Zilele trecute, un cetățean ce se vrea primul om al țării, s-a dat cel mai bun apărător al țăranilor la televizor, la ”Viața satului”, de unde cu nonșalanța și tupeul specific clasei politice actuale, le-a aruncat praf în ochi țăranilor, mizânt însă, pe voturile lor ca să-l facă președinte.

Și anul acesta, ca și în alți ani, țărănimea cum îi spun eu, are parte și sunt convins că va mai avea mulți ani de aici înainte de disprețul și bătaia de joc a politicienilor. În schimbul voturilor pe care le dau.