miercuri, noiembrie 20, 2013

Lege și abuz - Fiscul execută silit viața contribuabililor români și a familiilor lor

În ultimul timp, tot mai mulți cetățeni, persoane fizice, salariați, contribuabili la stat, au avut parte și au în continuare, de popriri și executări silite din partea Fiscului, ca urmare a neachitării taxelor, impozitelor și amenzilor.
Mai există și cetățeni executați silit din cauza unor restanțe la bănci sau altfel de datorii, dar aici mă voi referi doar la simpli angajați cărora li s-au blocat salariile și li s-au tras banii din cont, fără acordul lor.
Baza legală a acestor executări silite este Ordinul Guvernamental nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscal, care este aplicat cu mare zeloșenie și fără noimă, abuziv în multe cazuri, de către funcționarii fiscali, mai ales după ce pușculița statului a rămas pe drojdie, în imposibilitatea de a asigura promisiunile actualilor guvernanți.
Astfel, zeci poate sute de mii de contribuabili, din întreaga țară, s-au trezit fără bani și cu salariile blocate de Fisc, în prag de iarnă, când cei de la putere au declanșat avalanșa scumpirilor. În unele cazuri, zeloșii au trecut chiar la confiscarea de bunuri materiale din cauza neplății dărilor către stat.
Familii întregi, copii, bătrâni, oameni sănătoși, bolnavi, șomeri, persoane aflate în căutarea unui loc de muncă sau alte categorii de cetățeni au căzut și cad victime ale Fiscului, ce nu ține cont de nimic:
-de situații familiale, de criza care pe mulți i-a lăsat fără loc de muncă și fără venituri, de lege, de starea de sănătate a debitorilor, de faptul că lasă mulți oamnei fără nici un ban și fără mijloacele minime ale traiului zlnic, de multe și multe lucruri concrete care i-a pus pe contribuabili în imposibilitatea de a nu-și plăti taxele și impozitele.
Oamenii afectați, în număr tot mai mare pe zi ce trece, sunt în pragul revoltei, fiind tratați de autorități cu sfidare și indiferență, concomitent cu sosirea sezonului rece și a iminentei creșterii masive a prețurilor, la principalele alimente și produse de bază necesare supraviețuirii, cum ar fi combustibilii.
Ca o comparație personal, aș spune că plătitorii de taxe și impozite sunt mult mai hingheriți și afectați decât câinii fără stăpân, cărora li se alocă bani, în timp ce oamenilor li se iau banii.
Mai mult, cetățenilor executați silit, cărora li s-au luat banii cu japca din conturile bancare, Fiscul nu le-a eliberat nici măcar chitanța doveditoare achitării și stingerii datoriilor, funcționarii fiscali considerând că nu au o astfel de obligație!
Cu alte cuvinte, realitatea este următoarea: Fiscul îți ia banii din salariu, obligând băncile să vireze sumele respective către trezoreriile statului, dar nu dă contribuabililor nici un fel de act doveditor al plății.
Statul se alege cu banii în cont, iar cetățeanul căruia i s-au luat fără acordul lui nu primește nici un act, chitanță, precum că a efectuat plata. În acest fel, toți contribuabilii executați silit sunt expuși dublei plăți, existând riscul să mai fie somați încă odată, pentru niște sume pe care le-a plătit deja, dar pentru care nu pot face dovada plății, neprimind chitanța de la stat.
Este un lucru absolut anormal și ilegal, dar ce este normal în țara aceasta? Este firesc ca statul să își fure și trateze cetățenii în felul acesta, pentru că orice sumă luată din contul unui salariat, angajat, fără acordul acestuia, chiar dacă are datorii la Fisc și pentru care nu se taie chitanță, se numește simplu-Furt?
Statul nici măcar nu respectă și aplică așa cum ar trebui, legea în baza căruia face executări silite pesoanelor fizice salariate, ci o face după bunul plac al unor funcționari la Fisc.
O.G. 92/2003 privind Codul de procedură fiscal prevede la:
“ARTICOLUL 7 - Dreptul de a fi ascultat:
Înaintea luării deciziei organul fiscal este obligat să asigure contribuabilului posibilitatea de a-și exprima punctul de vedere cu privire la faptele și împrejurările relevante în luarea deciziei.
ARTICOLUL 57 – Forța probantă a documentelor justificative și evidențelor contabile; Documentele justificative și evidențele contabile ale contribuabilului constituie probe la stabilirea bazei de impunere. “
A auzit cineva ca Fiscul să fi întrebat vreun contribuabil, înainte de a-l executa silit și abuziv, care este punctul lui de vedere față de această decizie, care este starea materială, socială și familială a datornicului, care sunt cauzele neplății? Se interesează statul dacă și cum mai supraviețuiește acesta după ce îi ia banii cu japca?
Le pasă autorităților dacă o familie sau alta executată silit, mai are mijloace de supraviețuire?
Răspunsul este clar, simplu și criminal de-a dreptul- Statul nu este interesat dacă cetățenii contribuabili mai pot supraviețui după executările silite.
Statul vrea doar banii contribuabililor, luați prin orice mijloace posibile, fără nici un fel de scrupule, nimeni nu gândește că se pot distruge vieți, familii, destine, într-o societate în care și așa nivelul de trai este la limita cea mai de jos a condiției umane.
De ce nu eliberează Fiscul chitanțe pentru banii luați abuziv din contul cetățenilor executați silit?
Pentru orice produs, serviciu, datorie plătite cu voie sau fără voie, către orice societate, firmă, companie și în special către stat, trebuie eliberată o chitanță, o factură, un act doveditor plătitorului.
Cum face dovada plății contribuabilul căruia i s-au tras banii din cont atunci când, același Fisc sau alte autorități ale statului, trebuie să prezinte actele și documentele doveditoare?
Cum evită cetățenii riscul dublei impuneri, dacă Fiscul nu-i eliberează chitanță?
Reacția, opiniile și părerea multora dintre contribuabilii români față de executările silite ale Fiscului, le putem afla și din comentariile în spațiul virtual. Fără a da nume, am selectat câteva comentarii, care redau punctul de vedere și nedumeririle cetățenilor:
Cetățeani victime ale a popririi și executării silite:
“-Daca ți-ai platit amenda, în PRINCIPIU nu ți se mai poate emite un titlu executor! Dar trăim în Romania, unde este posibil și așa ceva, deoarece funcționarii sunt oameni, și ca toți oamenii deveniți printre altele funcționari ai unor instituții de stat, practic nu mai gândesc ci execută, ștampilează, semnează și dau mai departe. Eu dețin proba că deși am plătit amenda în 24 ore, m-am ales cu un titlu executor și somație de la primarie, pentru întrega sumă!”
“-AM AVUT POPRIRE PE SALARIU, ACUM SUNT ȘOMER .”
“-Parcă este un articol în Constituție, care spune că toți suntem egali în fața legii. Daca statul are o datorie la mine, îl pot executa silit ? Nu prea cred, vezi cazul cu taxa auto în care banii sunt returnați cu țârâita.
Ce se întâmplă dacă statul a facut o greșeală , cum de altfel știm că se întâmplă mere?. Pe greșeala lor, primăria îmi poate lua banii. Într-o țară normală, numai în urma unei hotărâri judecătorești, ți se poate umbla în conturi. “
“-Direcția de Taxe și Impozite, Sector 4, Bucuresti, a refuzat să îmi elibereze chitanța doveditoare plății, nejustificând în nici un fel legal, prin nici o reglementare sau articol de lege în vigoare, refuzul tăierii chitanței doveditoare plății, în condițiile în care a încasat banii virați de bancă pentru datoria respectivă. Din câte știu, orice plată mai ales către instituțiile statului trebuie dovedită cu chitanța ce trebuie eliberată obligatoriu în acest caz, pentru a face dovada plății și a evita dubla amendă.
De ce Fiscul nu eliberează chitanțele doveditoare, în condițiile în care a încasat banii datorați?!!! Nu este acest lucru o ilegalitate, un abuz și cine răspunde penal pentru încălcarea legii?
La fel cum un cetățean este amendat pentru nerespectarea legislației în vigoare, fiind executați silit, atunci Fiscul de ce ne ia banii și nu ne eliberează chitanțele doveditoare plăților?!!!”
“-Dacă s-ar aplica legea în vigoare, jumătate dintre cei care trăiesc acum din ajutoarele sociale de la stat, n-ar fi trebuit să le primească niciodată!Sunt sute de mii cei care dețin proprietăți și locuiesc în vile și care n-au un loc de muncă sau cei care au obținut certificate de invaliditate și care primesc indemnizații și ajutoare sociale de la stat.
Cunosc cazul concret al unui important ministru al actualului govern, care are o mamă pensionară ce locuiește în blocul meu, într-un apartament de două camere și care de trei ani de zile primește subvenția de la stat pentru încălzire, deși trăiește mult peste standardul de viață al majorității salariaților români, într-un adevărat lux demn de cele mai bogate și avansate țări din lume! Este cea mai "doamna" din bloc și plătește cea mai mică întreținere lunară!
Dacă ar intra fiscul și la ea în casă, ar cădea pe spate la ce ar găsi acolo!!!! Strict autentic.”

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu