marți, octombrie 15, 2013

La Cotulbei, pe urmele dacilor, la Fetească Neagră, unde se dumnezeiesc strugurii și omul sfințește locul

Marele rege dac Burebista, supărat pe marea dragoste a dacilor pentru vin, băut nestricat de aceștia cu apă după obiceiul roman, a ordonat ca toate viile să fie scoase din pământ. Astfel încât toți locuitorii Daciei să poată avea capul limpede și să vegheze la năvălirile dușmane.
Numai că iubitorii de vin au făcut în așa fel încât să nu stârpească definitiv vița de vie, reușind să o păstreze în viață, protejând-o și îngrijind-o ca pe proprii copii. Așa am ajuns, peste milenii, să putem avea parte și noi de soiurile de vin rămase de la daci.
Feteasca Neagră moștenire de la daci
Foto: Paul Stan
Dintre acestea, Feteasca Neagră este poate cel mai renumit, reprezentativ soi de viță plantat pe meleagurile noastre. Numai că, într-o perioadă de peste douăzeci de ani, de când piața românească a fost invadată de vinuri falsificate sau de proastă calitate, puțini români au știut să mai recunoască și aprecieze cum se cuvine, soiurile autohtone, adevărate.
Abia de câțiva ani încoace, vinurile din soiuri neaoșe străvechi, au început să fie mai cunoscute și căutate, atât pe piața noastră cât și pe piața internațională. Din păcate, în România încă se comercializează foarte multe făcături, sub denumiri de : Fetească Neagră, Fetească Regală, Crâmpoșie, Băbească, Busuioacă de Bohotin, Grasă de Cotnari, etc.
La cules un vagon de struguri
Foto: Paul Stan
“Drumul vinului” a ajuns cu chiu cu vai, o insignifiantă găselniță comercială-turistică, folosită de unii producători din zona Dealu Mare, în loc să fie un proiect real, concretizat printr-o activitate permanentă, cu valențe istorice, culturale și turistice.
Recent, am fost pe urmele adevăratului drum al vinului, într-o podgorie de Fetească Neagră, din zona Dealu Mare, o regiune cu mare tradiție și semnificații viticole. În arealul Fântânele-Budureasca s-au descoperit de-a lungul anilor, numeroase vestigii arheologice dacice, dovedind că încă de atunci locuitorii se ocupau cu viticultura.
De la Ceptura, trecând prin Fântânele și satul Bozieni, cu un singur locuitor înregistrat la recensământ, pe un drum șerpuit printe văi și coline, într-u peisaj de vis pictat de culorile toamnei, am urcat pe vârful Cotulbei.
De anul trecut îmi doream să ajung aici, la Fetească Neagră, o podgorie situată pe un vârf de deal, înconjurată de Pădurea Cotulbei, descrisă ca un loc mirific de inginerul agronom Vasile Tănase.
Pe vârful Cotulbei
Foto: Paul Stan
Pe la orele zece și ceva, încă nu se ridicase soarele pe vârful Cotulbei. Era un fel de pâclă de toamnă frumoasă, care însă, amplifica frumusețea platoului de deal, străjuit de stejarii pădurii.
“Aici răsare prima dată soarele zilei și aici apune”, ne prezintă succint inginerul Tănase, locul. De fapt, cuvintele sunt prea puține, de prisos în fața frumuseții naturii completate de munca omului, care se vedea clar că aici, a sfințit locul.
Regina vinurilor autohtone, moștenite de la daci, Feteasca Neagră,se înfățișa în toată splendoarea și bogăția ei, ducând cu greu povara ciorchinilor bogați. Aștepta să fie culeasă după furtuna mare și ploile venite pe neașteptate, la început de octombrie, dar care nu au reușit să altereze cu nimic recolta bogată.
Printre rândurile de vie aliniate și îngrijite ca la carte, se văd râmături proaspete de animale sălbatice, care se pierd către mijlocul podgoriei. Aproape că nu există loc între vițe, nerâmat de musafiri nocturni.
“ -Sunt arături făcute azi noapte, de porcii mistreți, ieșiți din pădure. Nu-i nimic, abia mă ajută la pregătirea terenului” , ne lămurește inginerul Tănase. “-Păi nu strică strugurii, nu distrug via?”, întreb eu nedumerit. ”-Nu, mistreții nu mănâncă struguri.”
Mistreții din pădure sunt paznicii strugurilor
Foto: Paul Stan
Animalele sălbatice sunt și paznicii strugurilor, pe vârful Cotulbei la mai mulți kilometri de sat, aici neaventurându-se hoții, în sălbăticia locului, la fel cum se întîmplă în vale. De jur împrejur peste vale, se văd în lumina timidă a soarelui ce îndepărtează încet pâcla, alte vârfuri de deal.
“-Pe fiecare dintre aceste vârfuri de deal sunt cultivate alte soiuri de vie. Uitați, acolo, la Chiojdea, eu am soiuri albe, Aligote. Când am luat această vie de Fetească Neagră, în urmă cu câțiva ani, era o paragină. Mi-a trebuit multă muncă, timp și cheltuială să o pot aduce cum o vedeți acum“, ne povestește inginerul Tănase.
Strugurii sunt negri, frumoși, viguroși, crescuți din abundență, stălucesc în razele soarelui, atârnând de cozile puternice. Sunt dulci ca mierea. Sunt dumnezeiți de divinitate. Se rup și cu mâna destul de ușor, de la nod, dar majoritatea culegătorilor folosesc foarfeci.
Gălețile și sacii se umplu rapid, fără un efort prea mare. Este o plăcere să culegi struguri într-un astfel de colț de rai. Inginerul Tănase are de adunat un vagon de struguri, dar nu se sperie de acest lucru, spunând hâtru, că el este moldovean și nu se grăbește.
Găsește pe rândul alăturat un butuc de cabernet, plin cu struguri frumoși și sănătoși. “-Vedeți, ce struguri frumoși are? Când am luat eu această vie, cei dinaintea mea scoteau cabernetul din ea și făceau o mare greșeală. Cabernetul se pune din loc în loc, în podgorii cu alte soiuri, pentru că este un foarte bun polenizator, dar puțini știu lucrul acesta și îl scot.”
“Cabernetul, cel mai bun polenizator”, afirmă inginerul Vasile Tănase
Foto: Paul Stan
Pentru un profan ca mine, dar mai ales pentru mulți oameni care dețin suprafețe de viță de vie, cultivarea acestei plante are foarte multe secrete. Un alt secret dezvăluit de viticultorul Vasile Tănase este și cel care privește tăierea, lucrare care este specifică fiecărui soi în parte.
În funcție de soiul viței se face și tăierea, primăvara. De asemenea, tratarea sau alte lucrări necesare menite să asigure o viță sănătoasă, cu recolte bogate. Nu oricine deține sau plantează o vie se și pricepe să o îngrijească. Unii pot chiar să o distrugă, din neștiință.
După aproape trei ore de cules struguri, de relaxare într-un peisaj de vis, ne-am luat rămas bun de la varful și pădurea Cotulbei, cu promisiunea că vom reveni și la anul.
Omul care sfințește locul și strugurii săi
Foto: Paul Stan
Mașina plină cu saci de Fetească Neagră a plecat la vale, pe drumul adevărat al vinului, trecând prin satul Bozieni, unde unul dintre culegători ne spune că mai sunt doar câțiva locuitori, trăitori în casele vechi, sărăcăcioase. Aici, se spune că nici măcar cimitirul nu mai există, distrus de vrășmășia unui regim de tristă amintire.
Mai departe, prin localitatea Fântânele, situată mai jos, unde s-au strămutat, de-a lungul anilor, cei mai mulți săteni din Bozieni, goniți de lipsa apei și a vremurilor grele. Trecem la șes, printe turme de oi, pe lângă oameni strângând coceni de porumb pe camp, traversăm o cale ferată lăsată în paragină, nefolosită, cu șina nefurată de hoți.
La Ceptura, unde ne-am și întâlnit dimineața, cu inginerul Vasile Tănase și culegătorii, ne despărțim cu amintiri frumoase, despre locurile mirifice vizitate, lasăm drumul adevărat al vinului și luăm șoseaua spre București.
Lăsăm și preferata dacilor, Feteasca Neagră, să-și pună mustul la fiert atât cât este nevoie, până vom degusta vinul tulburel de anul acesta.
Paul Stan