joi, septembrie 05, 2013

Dovezile privind responsabilitatea gestionării câinilor există și sunt foarte ușor de găsit

Opinia publică româneasca, votanții aleșilor, suntem cu toții luați și tratați de proști de către doctorul ajuns primar general al Bucureștiului, Sorin Oprescu. Minciunile „fanariotului” edil au venit ca apa pe Dâmbovița, murdare și urât mirositoare, la trei zile după uciderea unui copil nevinovat de câinii urbani.
Cu fața umflată, exprimând o adâncă preocupare pentru rezolvarea problemelor grave ale unui București „European”, cu o emoție până la lacrimi, transmisă “iubitorilor” de animale prin intermediul televiziunii, edilul șef a ieșit în fața țării să ne spună cât de bun și curat este și să ne mintă în continuare cu nerușinare.
Eu, unul, nu mă așteptam la altceva, nici de la el, nici de la iresponsabilii din subordine, acoliții săi puși să gestioneze fenomenul câinilor fără stăpân, cum de altfel, nu mă aștept nici de la majoritatea politicienilor, care, de la întâmplarea tragediei, încearcă să capete capital electoral, profitând de nenorocirea unor oameni.
Pe lângă referundumul-portiță de scăpare inutilă pe bani aruncați-găsit de primarul general și despicat în paișpe de toată presa, Sorin Oprescu a declarat miercuri, unele lucruri care susțin minciuna și incompetența duse la rang de artă tragicomică.
Cum altfel poate fi considerată apariția lacrimogenă, emotivă, îngrijorarea falsă a primarului șef față de viața și integritatea bucureștenilor care l-au ales sau nu. Regie proastă pentru proști.
Cum ne minte domnia sa:
Întrebat fiind cum a acționat pentru prinderea câinilor agresivi, Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, declară sus și tare-Pe priorități, în zona complexelor comerciale, pe lângă școli, în parcuri!!!
I-auzi, minciuni! Păi unde s-a înregistrat tragedia, nu în zona unui parc?!
Care complexe comerciale, piețe, că dacă-l luăm de mână și-l ducem în oricare piață de cartier îl mănâncă javrele.
Care școli, că tot anul școlar trecut, elevii de grădiniță, școală generală sau liceu au mers zilnic printre haitele de câini, unii copii căzând chiar victime acestora.
Să nu ne mai spună nimeni că nu este vinovat pentru că dovezile privind incompetența iresponsabililor în autoritatea cărora s-a aflat și este gestionarea câinilor urbani, există la tot pasul.
În primul rând, dacă vreo autoritate judiciară sau orice instituție vrea dovezi despre modul cum își desfășura ASPA activitatea găsesc tocmai la sediul acesteia. Este de ajuns să se verifice petițiile și reclamațiile cetățenilor privind câinii agresivi și modul în care această instituție a acționat.
Surprizele nu vor fi decât pentru cei care nu vor să-și asume responsabilitatea. Pentru victimele câinilor nu-i nici un fel de surprize.
Să dau un exemplu personal, trăit chiar de mine, anul acesta. După ce zilnic, mi-am dus copilul la școală printre haitele de câini, îngrijorat mereu să nu fie atacat când vine singur de la școală, am sfârșit prin a fi eu însumi victima maidanezilor.
Urmarea, câteva săptămâni bune de mers la Spitalul „Matei Balș”, pentru tratament cu antirabice, loc unde, în fiecare zi, veneau victimele tot mai multe ale câinilor agresivi, fie adulți sau copii.
În aceeași zi în care am fost mușcat, am făcut sesizarea la ASPA, solicitând intervenția de urgență a echipajelor de ecarisaj, într-o zona dens circulată de școlari, dat fiind existența a cel puțin două școli și două grădinițe, iar în apropiere o piață.
Reacția “rapidă” a autorităților a venit sub forma unui răspuns scris de câteva rânduri, la trei săptămâni de la sesizare,în care eram informat despre preocupările înalte ale acestei instituții pentru construirea adăposturilor și grija față de câinii fără stăpân.
Și că se vor lua măsuri.
Răspunsul ASPA era oficializat de semnătura Directorului general, Bogdan Cristian TREEROIU, Consilier juridic Aurelia Florina Mirea și Inspector de specialitate Anida Ivașcu.
Trei funcționari cu atribuții și responsabilități, plătiți de bucureșteni și puși de Primăria Capitalei, au analizat trei săptămâni o petiție urgentă- atacurile și agresivitatea haitelor dezlănțuite constituie o urgență pentru cetățeni, dar nu și pentru autorități-și au dat un răspuns pe măsura competențelor și responsabilității lor.
Urmarea: nici o acțiune practică în teren. Timp de trei săptămâni cât au analizat petiția șefii ASPA, cohortele de câinii agresivi au atacat continuu, zi și noapte, pe cine prindeau, ajungând chiar în scările blocurilor, bolnavi, turbați și înmulțiți peste măsură.
La replica mea furiosă către ASPA, că sunt iresponsabili, nu fac nimic pentru banii publici cu care sunt plătiți și că sunt pasibili să fie chemați în fața Justiției, nu am mai primit nici un răspuns până în ziua de azi, când hoardele de câini dezlănțuite își fac de cap printre copii din parcuri, de pe lângă școli, blocuri, piețe, pe străzi.
Acest exemplu este completat de sutele, poate miile de cazuri asemănătoare, petiții, reclamații și reacții primite sau nu de la angajații autorității respective, dar și ale edilului șef Oprescu, care dovedește grija față de protecția oamenilor împotriva agresivității canine.
Dovezile vinovăției sunt clare, se găsesc în reclamațile de la ASPA, care au fost înregistrate deoarece pentru că cele telefonice au fost respinse, în registrele medicale ale Spitalului “Matei Balș”, unde au mers și merg oamenii pentru tratament antirabic, cu precizarea că nu toate victimele câinilor s-au dus la spital.
Aceste dovezi pot fi completate cu declarațiile și mărturiile bucureștenilor atacați, pe care primarul general și iresponsabilii din subordine îi mint cu talent în față.
Primarul șef, Sorin Oprescu, zice că nu-i vinovat, mai vrea un mandat, propune referendum, să mai cheltuiască niște bani degeaba, fuge de responsabilitate, face ședințe, promite măsuri.
Cei de la ASPA, curați ca lacrima și spălați de șeful cu detergent, apar inocenți, corecți, de, și-au făcut treaba, nu se consideră nici ei vinovați de fenomenul în creștere al câinilor agresivi, în timp ce își îndeasă salariile din bani publici în buzunare.
Alde “iubitori, protectori”, asociații, organizații de Cuțu-cuțu-ban, Ham-ham-ban, Caleido-ban sau ce-or mai fi, sunt și ei curați ca lacrima și, evident, nevinovați.
Toți au conștiința curată după propriile declarații. Au făcut totul, au luat măsuri. Nu demisionează nimeni. Nici n-ar avea dacă nimeni nu-i vinovat, nu-i așa?
Drept urmare, pentru “grija” lor și “munca” spre binele, securitatea înaltă și viața cetățenilor propun, ca în loc de referendum, să fie înaintați în funcție și grad, să li se mărească salariile și să li se dea un spor de periculozitate, că lucrează cu javrele agresive. Se expun!
Să fie trași la răspundere cetățenii, bucureșteni sau nu, copiii și adulții, care circulă iresponsabil printe haitele de câini urbani turbați. Să fie sancționați, amendați, că se lasă ca proștii mușcați, ba chiar omorâți.
Ei sunt vinovații, nu edilii, nu angajații administrației locale, nu politicienii și iubitorii de bani-canini, protectorii complet dezinteresați ai animalelor!
Paul Stan

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu